Explozii au fost auzite în centrul capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineața devreme, spune primarul orașului, scrie BBC.
Vitali Kliciko a declarat că exploziile au zguduit cartierul central Șevcenko și că au fost trimise servicii de urgență.
Sistemele de apărare antiaeriană sunt în funcțiune, a declarat guvernatorul Kievului, Oleksiy Kuleba.
Reporterii BBC au auzit explozii puternice la scurt timp după ce a sunat sirena de raid aerian. Rusia a vizat în mod repetat infrastructura energetică ucraineană începând din octombrie cu rachete și drone.
Ulterior, Kliciko a declarat că apărarea aeriană a doborât 10 drone Shahed de fabricație iraniană miercuri dimineață.
Administrația militară a orașului a declarat că un fragment de dronă a lovit două clădiri administrative din centrul orașului. Deocamdată nu există detalii despre eventuale victime.
Ucraina a acuzat Iranul că a furnizat Rusiei drone ,,kamikaze” folosite în atacurile mortale din 17 octombrie, lucru negat inițial de Teheran.
Ulterior, Iranul a recunoscut că a trimis Moscovei un număr limitat de drone ,,cu multe luni” înainte de război.
În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că aceasta a fost o minciună și că au fost folosite mult mai multe drone iraniene.
Guvernatorul Kievului, Kuleba, a declarat: ,,Sistemul de apărare aeriană este în funcțiune.
Este important acum să rămâneți în adăposturi și în locuri sigure. Rusia își continuă teroarea energetică împotriva țării noastre. Dar noi devenim mai puternici pe zi ce trece”.