INTERVIU EXCLUSIV. Identitate în dinamica urbană: Dialog cu profesorul Bogdan Bucur despre viitorul culturii românești

NORMEDIA vă prezintă un INTERVIU EXCLUSIV cu Bogdan Bucur, profesor la Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Administrative și Politice. 

Profesorul Bogdan Bucur ,,deschide o fereastră” către un peisaj în care urbanitatea, laicitatea și cultura nu sunt doar elemente de decor ale modernității, ci pietre de temelie în construirea identității naționale.

În acest context, el dezvăluie cum dinamica vieții urbane poate deveni un liant între moștenirea tradițională și impulsul inovator, conturând un profil cultural actualizat și plin de viață pentru România secolului XXI.

1. Bine v-am găsit, domnule Bogdan Bucur! V-ați exprimat opinia că România ar trebui să-și construiască identitatea națională printr-un cumul de manifestări urbane, laice și culturale. De ce credeți că este important acest aspect?

Mai întâi, să discutăm despre conceptul de identitate națională. Identitatea unei națiuni este o combinație de tradiții istorice, manifestări culturale, moștenire spirituală, inovație științifică și progres tehnologic, dezvoltare materială.

Toate acestea sunt transmise transgenerațional printr-un proces numit pretutindeni educație sau învățare. În cazul României, pentru o lungă perioadă, percepția comună, atât la nivel intern cât și extern, a fost aceea a unei națiuni înrădăcinate în tradiții rurale și religioase. Această percepție nu este neapărat greșită, dar este incompletă și inactuală.

România a evoluat într-un ritm accelerat în ultimele decenii, recuperând cea mai mare parte din decalajele istorice care ne despărțeau de Europa Occidentală. Orașele au crescut, industriile s-au diversificat (chiar în perioada postcomunistă, deși pare contraintuitiv) și tehnologia a avansat.

Acest avânt urban este esențial pentru înțelegerea României contemporane. Dinamica urbană aduce cu sine o amestecare de amprente arhitecturale, culturi gastronomice, idei științifice și perspective culturale care pot contribui la o imagine mai nuanțată și diversificată a identității naționale.

Mai mult, orașele devin centre de inovație și creativitate, promovând arta contemporană, muzica, teatrul și literatura. Gândiți-vă la București, Cluj sau Timișoara – fiecare dintre aceste orașe a contribuit la evoluția culturală și economică a României. Astfel, ignorarea contribuției lor recente la transformarea și reformarea continuă a identității naționale ar fi o eroare. Trebuie înțeles faptul că identitatea națională este fluidă, iar nu statică.

O identitate laică nu înseamnă, în nici un fel, renunțarea la tradițiile spirituale și valorile religioase, ci mai degrabă capacitatea de adaptare creativă a unei societăți la contextul regional și global.

România este o țară europeană cu o moștenire creștină profundă (dominant ortodoxă în mod indiscutabil), dar este, de asemenea, un loc unde coexistă și alte confesiuni, religii și culturi (minoritare statistic la nivel național). Adoptarea unei identități laice înseamnă capacitatea de reinterpretare ecumenică a acestei diversități și promovarea unei conviețuiri nu doar armonioase, dar și transformatoare, între diferitele grupuri care preexistă alături de majoritatea națională.

O reprezentare culturală a României contemporane ar trebui să aducă în prim-plan creațiile, inovațiile și expresiile artistice, mai cu seamă din zona cultă și mai puțin populară. Artiștii români, scriitorii, muzicienii și regizorii au atins recunoaștere internațională și reprezintă o parte esențială a mozaicului cultural al națiunii. Prin promovarea culturii, România poate transmite lumii nu doar expresivitatea trecutului consacrat, ci și virilitatea artistică prezentă.

Este esențial ca România să-și extindă formele de exprimare creativă și interpretativă asupra identității sale. Într-o lume în continuă schimbare, definirea unei țări doar prin lentila tradițiilor sale rurale și religioase este insuficientă.

A construi și a promova o identitate urbană, laică și culturală nu înseamnă a desconsidera în vreun fel trecutul, ci mai degrabă a-l revizui și completa cu noi forme de reprezentare a prezentului, care să includă aspirațiile pentru viitor.

Astfel, în viziunea mea, România are oportunitatea de a se redefini în ochii săi și ai lumii, arătând complexitatea, diversitatea și vitalitatea sa. Așa cum o piatră rară devine bijuterie în urma unui proces tehnologic complex și are mai multe fațete care reflectă lumina în moduri diferite, la fel și identitatea României ar trebui să reflecte toate aspectele sale unice și valoroase, reinterpretate după standardele contemporane, în contextul integrator european.

2. Vorbiți despre potențialul cultural al Bucureștiului, care atrage turiști, dar care nu este suficient exploatat sau promovat. Ce măsuri propuneți pentru valorificarea acestui potențial?

Bucureștiul, capitala României, nu este doar un centru politic și economic (dominant nu doar pentru România, ci și în plan regional), dar și un loc unde pulsul istoric al națiunii se intersectează cu modernitatea și inovația. Cu toate acestea, vibrația sa culturală rămâne adesea uitată în penumbră, nevalorificată la adevăratul său potențial.

Străzile Bucureștiului spun povești de secole, chiar dacă denumirile acestora se schimbă, din rațiuni politico-ideologice, cam des. De la impresionantele clădiri ridicate în La Belle Époque – care configurează, încă, semnificativ, amprenta arhitecturală și memoria urbană a Bucureștilor, reamintind permanent trecătorului curios de epoca de aur a orașului –, până la monumente istorice care amintesc de trecutul tumultuos al țării, capitala României este un amestec fascinant de vechi și nou.

Mai mult, Bucureștiul găzduiește numeroase muzee, galerii de artă, teatre, orchestre simfonice și spații culturale care reflectă diversitatea și bogăția patrimoniului său. Cu toate acestea, după părerea mea, ele nu primesc întotdeauna atenția pe care o merită, fie datorită lipsei de promovare, fie datorită unei abordări fragmentate în ceea ce privește turismul cultural.

De-a lungul timpului, am mai discutat subiectul acesta, pe seama căruia au fost formulate o serie de propuneri pentru valorificarea potențialului cultural al Bucureștiului, care merită poate a fi reluate încă odată:

• Este esențial să se investească în promovarea activă a evenimentelor culturale, fie că este vorba de festivaluri, expoziții, piese de teatru sau concerte. Crearea unui calendar cultural unificat, accesibil și bine promovat, ar putea atrage un număr mai mare de vizitatori.
• Artiștii locali sunt inima scenei culturale a Bucureștiului. Prin oferirea de granturi, spații de lucru și platforme pentru a-și expune lucrările, orașul poate beneficia de creativitatea și talentul lor.
• Organizarea de evenimente care combină diferite forme de artă, de la muzică și dans la artă vizuală și literatură, poate crea experiențe unice pentru vizitatori și poate atrage un public mai divers.
• Este esențial să se dezvolte o strategie de branding puternică pentru București, care să sublinieze unicitatea și diversitatea sa culturală. Acest branding ar trebui să fie reflectat în toate materialele promoționale, de la broșuri la reclame și site-uri web.
• Prin stabilirea de parteneriate cu alte orașe europene, Bucureștiul poate beneficia de schimburi culturale și poate atrage un public internațional mai vast.
• Investițiile în tehnologie, cum ar fi tururile virtuale, aplicațiile mobile și expozițiile interactive, pot face muzeele și galeriile mai atractive pentru generațiile tinere.
• O platformă online centralizată, care oferă informații detaliate despre evenimentele, locurile și atracțiile culturale din București, poate ajuta la orientarea și planificarea vizitelor turiștilor.

Bucureștiul are toate ingredientele pentru a deveni o destinație turistică culturală de top în Europa. Cu o strategie bine gândită și o investiție consistentă în promovare și infrastructură, capitala României poate atrage un număr semnificativ mai mare de vizitatori și poate crește aprecierea și recunoașterea valorilor sale culturale unice. Valorificarea patrimoniului său cultural nu este doar benefică pentru turism, ci și pentru locuitorii săi, care pot redescoperi și revaloriza comorile ascunse ale orașului fondat în preajma legendei ciobanului Bucur.

3. Ați menționat că Festivalul George Enescu ca exemplu de manifestare culturală de succes. Cum vedeți acest festival ca instrument de promovare a culturii românești?

Una dintre cele mai prestigioase manifestări culturale din România, Festivalul George Enescu, depășește granițele unei simple adunări muzicale, transformându-se într-un simbol al culturii și valorilor naționale (dar și transnaționale). Însă, ce anume face acest festival atât de special și cum poate servi drept instrument principal în promovarea culturii românești?

Festivalul internațional de muzică clasică George Enescu nu este doar un eveniment, ci o tradiție. De la înființarea sa în 1958, festivalul a devenit un punct de referință în lumea muzicală cultă, aducând pe scenă cele mai importante orchestre din lume, renumiți soliști și consacrați dirijori. Acest nivel inegalabil de excelență face ca festivalul să rezoneze puternic atât la nivel național, cât și internațional.

George Enescu, ca muzician și compozitor, este o personalitate emblematică pentru cultura românească. Prin promovarea activă a Festivalului Enescu, România nu doar că onorează post-mortem memoria celui mai mare muzicolog născut pe plaiurile mioritice, ci își afirmă și locul pe harta culturală a lumii.

Muzica lui Enescu, cu rădăcinile sale adânci în nemuritorul folclor românesc, servește drept punte între rezonanțele sonore ale țării și genurile muzicale consacrate la nivel european.

Prin găzduirea festivalului, Bucureștiul se afirmă drept un centru vibrant al culturii și al artelor. Vizitatorii au ocazia să exploreze nu doar muzica oferită de festival, ci și arhitectura, muzeele, galeriile și viața de stradă sau de noapte a orașului. Astfel, festivalul devine un pretext pentru turismul cultural și un prilej pentru turiști să descopere frumusețea și diversitatea capitalei române.

Dar, dincolo de toate aceste aspecte, există și anumite neîmpliniri legate de lipsa educației muzicale și a culturii generale în cazul unor segmente largi de populație (în acest sens, ar trebui regândite multe programele școlare).

Totuși, pentru a maximiza impactul festivalului asupra imaginii României, cred că este esențială integrarea acestuia într-o strategie mai amplă de branding național, care ar trebui să sublinieze legătura dintre festival, George Enescu și patrimoniul cultural românesc, prin:

• Realizarea de spoturi publicitare, afișe și materiale online, precum și colaborarea cu alte festivaluri și instituții muzicale de prestigiu (care pot amplifica impactul și recunoașterea Festivalului Enescu).
• Organizarea de workshop-uri, masterclass-uri și evenimente de educație muzicală profilate pe categorii socio-profesionale și niveluri cultural-intelectuale, în paralel cu atragerea unui public mai tânăr (în special a copiilor și adolescenților).
• Crearea de tururi tematice în jurul festivalului, care să includă și alte atracții culturale din București și România, ceea ce ar oferi vizitatorilor o experiență completă și ar promova și alte aspecte ale culturii românești.

Festivalul George Enescu este mult mai mult decât o sărbătoare a muzicii: este un testament al bogăției și diversității culturii românești. Valorificarea acestui potențial într-o manieră strategică și integrată ar putea transforma România într-o destinație de top, în Europa, dar și în lume, nu doar pentru iubitorii de muzică clasică, ci și de cultură în sens mai larg.

În această eră globalizată, unde granițele culturale se estompează, este esențial să ne afirmăm identitatea și să promovăm ceea ce ne face unici. În acest sens, Festivalul George Enescu este, fără îndoială, unul dintre cele mai strălucite bijuterii ale României contemporane. Păcat că la ultima ediție, aproape jumătate din locurile de Sala Palatului au rămas în permanență neocupate.

Așadar, chiar și atunci când se întâmplă lucruri minunate în România, adesea nu avem cultura necesară pentru a aprecia sau a admira sublimul. Dacă am avea și instrucția necesară, am putea poziționa țara noastră drept un centru cultural european, nu doar în domeniul muzicii culte.

Ca să citez o expresie de secol XIX, ne trebuie și popor, nu doar elite. Fără popor care să aprecieze productivitatea științifică și culturală a elitelor, acestea migrează către alte destinații, precum păsările călătoare la venirea sezonului rece. Investiția în educarea și civilizarea populației este, deci, esențială pentru succesul acestui proiect.

4. Ați comparat patronajul artistic al aristocrației vieneze de acum două secole cu situația actuală din România. Cum vedeți rolul elitelor în finanțarea și promovarea artei?

Orice civilizație este judecată, în mare parte, după moștenirea sa materială, intelectuală și culturală. În contextul acesta, elita economică a unei națiuni, tocmai pentru că dispune la resurse financiare considerabile, are capacitatea, dar și responsabilitatea, de a contribui la susținerea, formarea și promovarea creației științifice, culturale și istorice (prin protejarea patrimoniului moștenit).

Cu o singură condiție: dacă are educația necesară (ceea ce nu prea este cazul în România postcomunistă).

Istoria artei europene este plină de exemple în care aristocrația (văzută ca elită politică, economică și culturală, deopotrivă) a avut un rol esențial în sponsorizarea și promovarea artiștilor (inclusiv a marilor compozitori). Viena, în special, este un exemplu strălucit. Compozitori ca Mozart, Haydn sau Beethoven, dar nu numai, au beneficiat de sprijinul financiar al aristocrației vieneze, care nu doar că le-a sponsorizat operele, dar le-a oferit și un public rafinat, apreciativ și cunoscător. Acest patronaj a permis artiștilor să își dezvolte operele și a contribuit la consolidarea Vienei ca centru global al muzicii clasice.

În contextul modern românesc, elita – compusă din oameni de afaceri, intelectuali, celebrități și alte personalități influente – are potențialul de a juca un rol similar în promovarea artei.

Cu toate acestea, se pare că această tradiție de patronaj artistic nu este la fel de răspândită sau recunoscută ca în trecut, dintr-un singur motiv: elita politică și socio-economică actuală este mult diminuată intelectual și spiritual, pretutindeni, față de epocile istorice anterioare. Dacă trecem cu vederea această gravă deficiență, atunci ne-am putea inspira din bunele practici trecute:

• Elita politică și socio-economică (dacă este bine educată, ceea ce nu se prea întâmplă, decât arareori) are capacitatea – prin poziția dominantă din societate – de a influența pozitiv publicul în legătură cu importanța artei. Organizarea sau participarea la evenimente culturale, discursuri, paneluri și dezbateri pot sensibiliza comunitatea în această direcție.
• Asemenea aristocraților de odinioară, elita modernă poate finanța direct artiști, teatre, muzee, orchestre sau festivaluri. Aceasta ar putea lua forma granturilor, burselor sau sponsorizărilor.
• Înființarea de organizații care au ca obiectiv principal sprijinirea și promovarea artei este o modalitate structurată de a investi în cultură.
• Colaborările dintre sectorul privat și cel public pot duce la inițiative majore, cum ar fi renovarea unor spații culturale, crearea de noi instituții sau organizarea de evenimente de anvergură.
• Susținerea artei contribuie la creșterea și conservarea patrimoniului cultural al unei țări.
• Arta are capacitatea de a educa, inspira și sensibiliza comunitatea, abordând teme sociale, istorice sau pur estetice.
• O societate care valorizează arta este mai predispusă să încurajeze gândirea creativă și inovatoare în toate domeniile.

În timp ce aristocrația vieneză din trecut a recunoscut și valorificat importanța artei, România modernă se află în fața unei oportunități similare (chiar dacă ne aflăm la o distanță de 200 de ani și fără să avem o elită politică și socio-economică la fel de bine educată ca cea din trecutul Imperiului Habsburgic).

Elita contemporană are nu doar resursele, ci și influența necesară pentru a revoluționa scena artistică locală. Cu o singură condiție: să aibă și educația necesară (ceea ce nu prea este cazul).

Totuși, prin finanțare, educație și promovare, elita contemporană se poate transforma pe sine și poate transforma și arta într-o prioritate națională, contribuind astfel la consolidarea României ca un bastion cultural major în această parte de Europa.

A investi în artă nu este doar o chestiune de mecenat, ci o recunoaștere a faptului că, în cele din urmă, cultura este esența și viitorul unei națiuni.

5. Ce părere aveți despre manelizarea culturii românești? Este aceasta un simptom al unei probleme mai profunde?

Manelizarea, sau tendința de popularizare crescută a genului muzical manele în România, a devenit un subiect fierbinte de discuție și un indicator al schimbărilor și tensiunilor culturale din societate. Fenomenul, în timp ce arată o evoluție îngrijorătoare a gusturilor muzicale, ridică importante semne de întrebare privind direcția și valorile culturii contemporane românești.

În ultimele decenii, manelele au câștigat o popularitate însemnată în România. Originare din anumite comunități și subculturi ostracizate sau deviante social, aceste melodii, cu temele lor lasciv-languroase despre dragoste, trădare, orgoliu, putere și viața cotidiană, au devenit un fenomen mainstream.

Adevărul este că manelizarea nu este doar o schimbare muzicală, ci reflectă o transformare mai profundă a societății. Cultura clasică și educația înaltă s-au prăbușit în comunism și postcomunism și au fost înlocuite de alte forme – oarecum populare și rudimentare – de exprimare muzicală.

Pe de altă parte, manele pot fi considerate o formă de exprimare publică a unor largi segmente de populație care, în trecut, s-ar fi putut simți marginalizate sau lipsite de voce, deși nimeni nu le-a interzis în mod explicit libertatea de exprimare. În acest sens, popularitatea crescută a manelelor poate fi văzută ca o căutare a identității și apartenenței într-o lume în rapidă schimbare.

Cu toate acestea, în opinia mea, influența manelelor este negativă în societate. De fapt, manelele au umplut golul lăsat de cultura înaltă (care s-a prăbușit în sărăcie și irelevanță socială în această perioadă de tranziție). În plus, pentru a înțelege manelele nu-ți trebuie nicio formă de instrucție prealabilă. Despre muzica clasică nu putem spune, însă, același lucru, spre exemplu.

Manelele au reprezentat modalitatea accesibilă a omului needucat de a se manifesta muzical, pe fondul deteriorării reperelor culturale, consacrate la nivel european (inclusiv în România Mare), până în perioada interbelică, inclusiv.

Dincolo de conținutul discursiv al manelelor (care în sine este cel puțin discutabil, dacă nu de-a dreptul nociv), o altă problemă constă în faptul că un singur gen muzical (sau orice altă formă de exprimare culturală), devenind dominant social, poate începe să eclipseze și să marginalizeze alte forme de artă.

Diversitatea culturală este esențială pentru o societate sănătoasă, deoarece oferă un spectru larg de perspective, idei și modalități de exprimare. Dacă manelizarea continuă să domine peisajul cultural, există riscul pierderii acestei diversități.

Pentru a contrabalansa aceste tendințe predominante social, este crucial să se promoveze și să se investească în formele consacrate de artă și cultură.

Fie că este vorba de muzică tradițională (folclorul autentic, chiar și reinterpretat cult), literatură, teatru, dans sau arte vizuale, toate aceste forme de exprimare ar trebui să aibă un loc în peisajul cultural românesc. Cultura nu ar trebui să fie o competiție, ci mai degrabă o simbioză, unde diverse forme de exprimare coexistă și se completează reciproc.

Educația joacă un rol esențial în formarea gusturilor și valorilor culturale. Prin expunerea tinerilor la diverse forme de artă și prin promovarea unei aprecieri critice, putem spera la o societate care valorizează diversitatea și nu permite unei singure modalități de exprimare (mai ales când este vorba de una suburbană) să domine exclusiv. Dar pentru ca tinerii să aprecieze cultura înaltă – iar nu manelele –, trebuie să fie bine educați în acest sens și expuși unor experiențe artistice relevante, ceea ce necesită alocarea de resurse materiale și educaționale consistente.

Cu manelele, însă, te poți obișnui și la colțul străzii bătând mingea pe maidan: distanța este uriașă între mecanismele formatoare ale celor două tipuri de identitate. Manelizarea, în timp ce trebuie văzută ca un simptom al unei crize culturale, este totodată și o reflectare a schimbărilor sociale și a nevoilor expresive ale populației. Provocarea nu este să combatem – poate doar să descurajăm indirect – această formă de exprimare, ci să ne asigurăm că România culturală rămâne diversă, vibrantă și reprezentativă pentru toate straturile societății. A înțelege și a valoriza toate aspectele culturii, fie ele tradiționale sau moderne, este cheia pentru a construi o națiune echilibrată și conștientă de moștenirea și potențialul său.

În tot cazul, succesul copleșitor al manelelor reprezintă un examen de conștiință al degradării educaționale și culturale a poporului român. Starea de mizerie materială în care au ajuns profesorii și proasta finanțare a sistemului educațional sunt exemple nefericite în acest sens. Concluzia fundamentală constă în faptul că mecanismele formatoare civilizațional pentru zona culturală înaltă trebuie susținute de către instituțiile statului prin procesul educațional și nu pot fi lăsate la libera alegere a oamenilor cu instrucție precară.

6. Cum credeți că poate fi redus decalajul dintre elita cultural-intelectuală și cea politico-economică din România actuală?

Decalajul dintre elitele cultural-intelectuale și cele politico-socio-economice în România nu este doar o problemă a actualității, ci un fenomen cu rădăcini adânci în istoria socială a țării. În epoca contemporană, aceste două categorii de elite au evoluat adesea pe traiectorii diferite, cu interese, perspective și valorizări care nu întotdeauna au funcționat convergent.

• În școlile românești, ar trebui să existe o salarizare atractivă a personalului didactic care să atragă persoane calificate (orice loc de muncă prestigios și bine plătit atrage candidați valoroși).
• Ar trebui să se pună un accent important pe învățarea culturii naționale și europene, nu doar în materiile de istorie sau literatură, dar și în disciplinele de muzicologie, sociologie, economie sau științe politice.
• Implementarea de programe care să aducă împreună tineri lideri din toate domeniile pentru discuții, workshop-uri și proiecte comune poate ajuta la îmbunătățirea înțelegerii reciproce.
• Organizarea de evenimente unde reprezentanții ambelor elite pot interacționa, discuta și colabora poate fi o cale eficientă de a reduce prejudecățile și a crea legături.
• Încurajarea colaborărilor între sectorul cultural și cel privat sau politic, cum ar fi sponsorizarea de evenimente culturale sau implementarea de politici publice favorabile culturii, poate ajuta la consolidarea relației dintre cele două tipuri de elite.
• Cultura poate fi o sursă semnificativă de venituri, prin turism, vânzări de artă, concerte și evenimente.
• O societate educată cultural este mai predispusă să aibă cetățeni bine informați, empatici și deschiși la dialog.
• O populație conștientă de moștenirea și valorile sale culturale poate contribui la stabilirea unei identități naționale solide și a unei coeziuni în rândul cetățenilor.
• Oferirea de premii, burse și granturi pentru excelență în domeniul cultural poate atrage atenția asupra importanței artei și culturii în societate.
• Artiștii, scriitorii și intelectualii ar trebui să beneficieze de o mai mare vizibilitate în media, promovând astfel valoarea lor în societate.
• Încurajarea companiilor private și a persoanelor influente din sfera socio-politico-economică să investească în cultură, oferindu-le în schimb recunoaștere și beneficii fiscale, poate fi un stimulent puternic pentru susținerea artei și culturii.

Reducerea decalajului dintre elitele cultural-intelectuale și cele politico-socio-economice este esențială pentru o societate echilibrată și armonioasă. Este nevoie de eforturi conjugate și de o abordare multisectorială, care să integreze cultura în toate sferele societății.

România, având o bogată tradiție culturală și un mozaic de influențe și valori, are tot ce îi trebuie pentru a crea o punte solidă între elite și pentru a asigura un viitor în care arta și cultura sunt recunoscute și valorizate la adevărata lor valoare.

7. În final, ce mesaj ați transmite românilor și autorităților cu privire la importanța culturii în dezvoltarea unei națiuni?

Atunci când discutăm despre dezvoltarea unei națiuni, deseori ne gândim la progresul economic, la infrastructură, la tehnologie sau la politici. Cu toate acestea, un aspect adesea trecut cu vederea, dar esențial pentru identitatea și coeziunea unei națiuni, este cultura.

Iar cultura se dobândește personal (diferite experiențe în timpul socializării primare și secundare) sau colectiv (prin procesul de educație care trebuie susținut financiar de către stat prin alocări bugetare generoase).

Cultura este tezaurul de cunoștințe, tradiții, valori și expresii care ne definesc ca popor. Este limbajul prin care ne exprimăm istoria, aspirațiile, temerile și visele. Este ceea ce ne diferențiază în contextul global, dându-ne un loc distinct în mozaicul cultural al lumii. Fără o înțelegere profundă și o apreciere sinceră a culturii noastre, riscăm să ne pierdem rădăcinile și, implicit, să ne pierdem identitatea.

Arta, muzica, literatura și tradițiile ne unesc ca societate. Ele creează punți între generații, facilitând transmiterea de cunoștințe și valori. Mai mult, cultura poate aduce împreună oameni de diferite origini, clase sau convingeri, oferindu-le un teren comun de înțelegere și apreciere.

Într-o lume globalizată, cultura poate fi, de asemenea, o resursă economică valoroasă. Turismul cultural, vânzările de opere de artă, festivalurile și evenimentele pot genera venituri semnificative. O națiune care își valorifică și promovează moștenirea culturală poate atrage vizitatori, investitori și talente din întreaga lume.

Este imperativ ca autoritățile să recunoască importanța culturii și să o integreze în politicile lor de dezvoltare. Aceasta înseamnă:

• Alocarea unui buget adecvat pentru instituțiile educaționale și culturale, pentru profesori și artiști.
• Integrarea culturii în curricula școlară și promovarea educației muzicale, artistice și culturale în rândul tinerilor.
• Susținerea și promovarea evenimentelor culturale, atât la nivel național, cât și internațional.
• Crearea unui cadru legislativ care protejează și stimulează activitatea culturală, inclusiv drepturile de autor, patrimoniul cultural și sprijinul pentru artiști.

Cetățenii, la rândul lor, au responsabilitatea de a proteja, promova și transmite moștenirea culturală. Acest lucru se poate face prin participare activă la evenimente culturale, susținerea artiștilor locali sau implicarea în proiecte și inițiative culturale.

Mesajul pentru români și pentru autoritățile țării este simplu, dar esențial: cultura nu este un lux, ci un drept fundamental al omului împlinit și o necesitate bazală pentru o viață normală.

Este sursa noastră de inspirație și reprezintă temelia pe care se construiește viitorul. Neglijând cultura, prin barbarie civilizațională și educațională, riscăm să pierdem ceva de neînlocuit.

În schimb, valorizând și investind în ea, ne asigurăm că România va continua să strălucească pe scena globală, nu doar ca o forță economică sau politică regională, ci și ca un bastion al valorilor, tradițiilor și inovației culturale.