Pensia specială a magistraților din România reprezintă un subiect extrem de controversat, iar de-a lungul anilor a fost susținută cu argumente care se dovesc, de multe ori, greu de justificat în fața opiniei publice.
Cu un cost anual care depășește 300 de milioane de euro, pensiile speciale pentru magistrați continuă să creeze un dezechilibru în sistemul de justiție și în întreaga societate românească, în contextul în care aceștia beneficiază de sume colosale, chiar și după ce au încheiat activitatea profesională.
În ciuda criticilor și a îngrijorărilor aduse de cetățeni, aceste pensii sunt susținute de o serie de argumente care nu sunt întotdeauna solide și care pot fi contestate din mai multe perspective.
Pensia specială pentru magistrați reprezintă o povară considerabilă pentru bugetul statului. Potrivit datelor, în ianuarie 2025, costul pensiilor speciale pentru magistrați a ajuns la aproximativ 295 de milioane de euro, iar această sumă este estimată să continue să crească în fiecare an. De la 238 milioane de lei în 2022, suma a urcat la 261 milioane de lei în 2023 și, mai recent, la 295 milioane de euro în 2025. Astfel, doar în perioada 2022-2025, pensia specială a magistraților va costa contribuabilii români aproape 1 miliard de euro, o sumă considerabilă având în vedere starea economiei și nevoia de resurse pentru alte sectoare publice.
Această cheltuială este susținută cu diverse argumente care vizează interdicțiile la care magistrații sunt supuși pe durata activității lor, însă întrebarea care persistă este dacă aceste pensii sunt justificate în raport cu realitățile economice din România și cu nevoia de a sprijini alte domenii, precum educația sau sănătatea.
Magistrații din România susțin că pensia specială reprezintă o compensare pentru interdicțiile și restricțiile impuse de statutul lor profesional, care le interzice să participe în activități economice, să desfășoare afaceri sau să își construiască o situație financiară de natură să le asigure o pensie decentă. Această argumentație este susținută, de-a lungul timpului, de către magistrați și este adusă ca justificare pentru menținerea pensiilor speciale.
Însă, dacă privim în detaliu situația, există multe aspecte care pun sub semnul întrebării legitimitatea acestui raționament. În primul rând, magistrații nu sunt complet izolați de posibilitatea de a genera venituri suplimentare. Deși li se interzice să participe în afaceri comerciale, aceștia pot beneficia de alte surse de venit, cum ar fi investițiile imobiliare, predarea de cursuri sau scrierea de cărți. În plus, unii magistrați se află în relații cu persoane care sunt implicate în afaceri, iar acest lucru le permite, în mod indirect, să câștige din activități comerciale prin intermediul familiilor lor.
Un exemplu ilustrativ este cel al judecătoarei Lia Savonea, care este căsătorită cu un dezvoltator imobiliar, iar astfel de relații nu sunt deloc izolate în rândul magistraților. Astfel, interdicția de a desfășura afaceri nu este chiar atât de severă precum este prezentată, iar acest lucru ridică întrebarea dacă pensia specială este cu adevărat justificată pe baza acestor restricții.
Un alt argument folosit pentru susținerea pensiei speciale este că judecătorii și procurorii sunt puși într-o situație financiară dificilă din cauza imposibilității de a economisi pe perioada carierei lor. Se sugerează că salariile lor nu sunt suficiente pentru a face economii semnificative și că pensia specială le oferă o compensare pentru sacrificiile făcute pe durata activității. Cu toate acestea, acest argument poate fi ușor contestat.
Salariul mediu al unui magistrat din România este semnificativ mai mare decât al multor angajați din sectorul public sau privat. De exemplu, în 2023, un judecător sau procuror cu vechime putea câștiga între 10.000 și 15.000 de lei pe lună, ceea ce reprezenta un venit considerabil pentru un sector public. De asemenea, pensia medie a unui magistrat în România ajunge la 52.000 de euro pe an, o sumă semnificativ mai mare decât profitul anual al unei microîntreprinderi din România, care nu depășește, de obicei, 20.000 de euro.
Aceasta evidențiază un contrast puternic între ceea ce primesc magistrații în urma pensionării și veniturile multor cetățeni care activează în sectoare economice diverse, dar care nu beneficiază de aceleași privilegii.
Pentru a întări legitimitatea pensiilor speciale, magistrații se referă frecvent la documente internaționale, precum „Principiile fundamentale privind independența magistraturii”, adoptate în cadrul unui congres ONU, sau „Cartă europeană privind statutul judecătorilor”, adoptată de Consiliul Europei. În aceste documente se face referire la ideea că judecătorii ar trebui să primească pensii care să fie apropiate de salariile pe care le-au avut în timpul activității.
Totuși, aceste documente nu sunt obligatorii și nu stabilesc un cadru strict pentru pensiile magistraților. Ele fac doar recomandări generale privind asigurarea unei pensii garantate de lege, fără a specifica sumele sau mecanismele exacte de calcul. În plus, acestea nu vorbesc despre pensiile procurorilor, care beneficiază și ei de aceleași privilegii.
Așadar, citirea selectivă a acestora, fără a lua în considerare întregul context, poate duce la concluzii eronate cu privire la necesitatea și justificarea pensiilor speciale.
Pensia specială a magistraților din România continuă să fie un subiect aprins de discuție, iar costurile ei uriașe ridică întrebări despre sustenabilitatea unui astfel de sistem. În timp ce magistrații susțin că pensia reprezintă o formă de compensație pentru sacrificiile pe care le fac în timpul carierei, realitatea este mult mai complexă. Sistemul juridic românesc este deja caracterizat de lipsa unor resurse umane suficient de bine pregătite, iar pensiile speciale, departe de a reprezenta o soluție, riscă să golească și mai mult acest sector vital.
În acest context, este esențial ca autoritățile române să reevalueze pensiile speciale, având în vedere echitatea și sustenabilitatea acestui sistem, dar și în raport cu nevoile economice ale țării. Cu 295 de milioane de euro anual alocate pensiilor speciale, România ar putea investi aceste sume în alte domenii, precum educația, sănătatea și infrastructura, domenii care au nevoie de investiții urgente.
Articol integral pe RiseProject
