Industria justiției românești este sub o presiune constantă, în contextul unui sistem suprasolicitat și cu un număr de judecători mult mai mic decât ar fi necesar pentru a face față unui volum atât de mare de dosare.
În acest peisaj, mai multe dosare de corupție și evaziune fiscală cu prejudicii de zeci de milioane de euro sunt lăsate să zacă în instanțe, uneori chiar mai mult de zece ani, fără ca justiția să ajungă la o soluție finală. Aceste întârzieri generează nu doar frustrări, dar riscă și să lase mulți inculpați să scape de răspunderea penală datorită prescripției. În ciuda numărului tot mai mare de dosare și al apelurilor din partea judecătorilor privind volumul de muncă, sistemul judiciar pare să nu fi găsit soluțiile necesare pentru a accelera procesele.
În cadrul unui sistem judiciar deja copleșit de o încărcătură imensă, sunt multe cazuri celebre care rămân nerezolvate de ani buni. Printre acestea se numără dosare de corupție, evaziune fiscală și alte infracțiuni grave, care implică prejudicii de zeci de milioane de euro. Unele dintre aceste dosare au fost inițiate chiar acum 10-12 ani și nu au ajuns încă la o soluție finală. În acest timp, inculpații și-au pierdut aproape orice teama de pedeapsă, pentru că, odată cu trecerea timpului, există riscul ca faptele să se prescrie, iar persoanele implicate să scape de pedeapsă.
Un exemplu relevant este cazul Oniga, care se judecă de 12 ani. Fosta șefă a comisiei pentru evaluarea persoanelor cu handicap din cadrul DGASPC Prahova, Viorica Oniga, a fost trimisă în judecată în 2013 de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu. După 12 ani, dosarul este încă pe rol, cu termene amânate periodic și cu martori care sunt chemați la instanță pentru a da declarații despre evenimente din 2006. Prejudiciul estimat la data trimiterii în judecată a fost de peste 3 milioane de lei și nu a fost recuperat până în prezent.
Un alt dosar care se judecă de mai bine de zece ani este dosarul socrului lui Vlad Cosma, aflat pe rolul Tribunalului Prahova din 2014. Acesta implică persoane cunoscute, precum Marcel Păvăleanu și Alexe Răzvan, precum și alte figuri controversate ale județului. Dosarul este bazat pe acuzații de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de euro. După aproape 11 ani de procese, instanța nu a dat încă un verdict. Ultimul termen din acest dosar a avut loc la sfârșitul lunii iunie 2025, iar judecătorii au amânat din nou procesul pentru finalul lunii august, în vederea exprimării poziției procesuale de către inculpați. Astfel, rămâne de văzut dacă în următorii ani se va ajunge vreodată la o sentință finală.
În afară de volumul enorm de muncă, care este una dintre principalele cauze ale tergiversării proceselor, există și probleme legate de profesionalismul anumitor magistrați. Într-un caz celebru, un judecător de la Judecătoria Ploiești a motivat o sentință folosindu-se de informații dintr-un alt dosar, cu totul diferit. Aceasta gafă a fost descoperită de Curtea de Apel Ploiești, care a dispus rejudecarea procesului. În motivarea sentinței, judecătorul a inclus informații despre un accident rutier care nu avea niciun fel de legătură cu cazul pe care îl judeca, iar întreaga sentință a fost practic un „copy-paste” din rechizitoriul procurorului. Greșelile de acest tip, deși extrem de grave, continuă să facă parte dintr-un sistem subfinanțat și supraaglomerat, unde „judecătorii copy-paste” nu sunt o excepție, ci o realitate.
În ciuda faptului că Inspecția Judiciară are atribuții clare în verificarea procedurilor judecătorești, mulți dintre cei responsabili nu par să fi luat măsuri pentru a accelera soluționarea proceselor. Într-un răspuns adresat presei, judecătorul Paul Mihai Frățilescu, președintele Curții de Apel Ploiești, a evitat să comenteze direct despre cauzele aflate pe rolul instanțelor de mai bine de zece ani. Acesta a făcut doar un apel general privind „susținerea demersurilor comune ale tuturor curților de apel” și a subliniat că Inspecția Judiciară este responsabilă pentru a analiza eventualele încălcări ale normelor procedurale. Această atitudine pasivă este un exemplu elocvent al lipsei de responsabilitate din partea unor funcționari de rang înalt care nu reușesc să implementeze măsuri concrete pentru a remedia situația.
Sistemul judiciar românesc este copleșit nu doar de volumul uriaș de dosare, dar și de un număr insuficient de magistrați și personal administrativ. În 2023, Curtea de Apel Ploiești a anunțat că instanțele din județele Prahova, Buzău și Dâmbovița au avut de soluționat aproape 240.000 de dosare, o creștere semnificativă față de anul anterior. Din păcate, situația este departe de a fi rezolvată, iar judecătorii continuă să se plângă de suprasolicitare și de stresul profesional cronic, care afectează nu doar sănătatea acestora, dar și eficiența întregului sistem.
În aceste condiții, numeroase dosare rămân suspendate, iar condamnații, indiferent de gravitatea faptei, pot scăpa de răspunderea penală din cauza depășirii termenelor de prescripție. Acest sistem ineficient și birocratic riscă să adâncească criza în care se află justiția română și să submineze încrederea cetățenilor în integritatea și eficiența procesului de judecată.
În contextul în care procesele sunt tergiversate timp de zeci de ani, iar dosarele rămân nerezolvate până când faptele se prescriu, este evident că un sistem judiciar aflat în criză nu poate face față provocărilor actuale. În fața acestor realități, este esențial ca autoritățile să implementeze reforme urgente pentru a eficientiza activitatea instanțelor, a reduce presiunea asupra judecătorilor și a garanta că justiția va fi livrată într-un termen rezonabil.
