Un tânăr editor video din București afirmă că a lucrat o săptămână „la foc automat” pentru mașinăria digitală a AUR, montând clipuri pentru campania prezidențială a lui George Simion. Potrivit mărturiei sale și a documentelor văzute de redacție, în clădirea Parlamentului funcționează un mic „departament de propagandă” cu 4–5 editori care produc zilnic între 100 și 200 de videouri scurte, coordonat informal de actorul Mugur Mihăescu și de Robert-Mihail Uleia, membru AUR Tineret și patron al unei firme de transport.
În paralel, o rețea de influenceri racolați de pe TikTok împinge, sincron, narative pro-AUR. Cei doi protagoniști neagă orice implicare.
Povestea începe în primăvara lui 2025, între tururile alegerilor prezidențiale. „Radu”* (nume schimbat la cererea sursei) îl contactează pe Robert-Mihail Uleia, activ pe TikTok cu conținut pro-Simion, propunându-și serviciile ca editor video. După o săptămână de „verificări”, primește prima sarcină: să extragă scurte clipuri „emoționale” dintr-o filmare cu George Simion la o slujbă ortodoxă la Londra. „Din folderul biserica trebuie scoase multe cu George care se roagă”, i se spune pe WhatsApp.
În aceeași zi, editorul livrează cinci clipuri. Feedback-ul: „Am primit aprobare. Sunt bune.” Întreabă dacă există un post full-time; i se răspunde că nevoia e mare, dar în campanie se lucrează „pe sprint”. „Doar că trebuie să muncești la Parlament. 10–20 de clipuri pe zi e puțin pentru noi 😂😂. La noi e volum de 100–200 pe zi, sunt 4–5 băieți care asta fac. Trebuie suplimentat”, îi scrie Uleia.
Urmează o săptămână infernală. Ținta stabilită de coordonatori: „până miercuri trebuie să scoatem multe materiale”. Pe 12 mai, „Radu” editează șapte clipuri cu Simion din biserică; pe 13 mai i se cere o serie anti-Nicușor Dan: „Să nu fie doar hate. Să fie moderat și poate reușești să faci și comparări între Nicușor și Simion.”
Scripturile vin deja gata, unele redactate cu ajutorul AI („Hello darkness my old friend…” ca fundal sonor, titlu „Primarul fantomă”, bullets despre „lipsa transparenței”). Dublajul vocal trebuia generat tot cu instrumente AI. În paralel, editorul e rugat să ajute și la site-ul firmei de transport Muntenia Line, firma de familie a lui Uleia.
Când întreabă despre plată, „Radu” propune 40 de lei/clip pentru munca din campanie. I se promite „discuție la Parlament” după alegeri. La fața locului, i se pune în brațe un laptop de gaming „scos din cutie, cu Windows neinstalat”. Ținta zilei: 10 clipuri din totalul de 50 planificate pe linia anti-Nicușor. „Ți-am zis că așa se lucrează aici. Trebuie să ai rezistență.”
Pe lângă temele religioase și cadrele „cu rugăciune”, editorul primește caiete de sarcini pentru colaje care îl pun pe Călin Georgescu în oglindă cu președinți din ultimii 20 de ani: de la „paltonul pe capotă” la „îmbrățișarea copiilor”. Se cer montări rapide, adaptabile, vertical 9:16, text mare pe ecran, hook în primele trei secunde și, mai ales, volume.
„Radu” mărturisește că a filmat inclusiv un vox-pop cu Uleia, în dorința de a-i demonstra disponibilitatea de a intra în echipă cu normă întreagă: „Dacă se va lega să lucrez fizic doar pentru voi, o să fac super multe și o să păstrez calitatea sus.”
După pierderea alegerilor, urmează discuția despre bani. În biroul din Parlament, susține editorul, Mugur Mihăescu ar fi intervenit scurt: „Fă-ți în p* mea un PFA**. Doar PFA e legal 100%.” Tânărul invocă situația personală (întreținător pentru mamă și bunică, act de identitate în reînnoire) și propune drepturi de autor pentru plata săptămânii de campanie (circa 1.800 de lei). Refuz.
În mesajele ulterioare, Uleia oscilează: ba spune că săptămâna a fost „de probă”, ba că plata se face doar pe PFA, apoi blochează numărul: „Mă terorizezi.” Editorul rămâne neplătit.
Contactați, Robert-Mihail Uleia și Mugur Mihăescu neagă categoric existența unui „departament de propagandă”, a editorilor din Parlament și a episodului cu plata refuzată. Uleia se declară „simplu simpatizant”, nu membru și fără responsabilități.
Realitatea contrazice parțial aceste afirmații:
-
Uleia apare cot la cot cu George Simion în mai multe fotografii de la protestele AUR;
-
e prezentat ca membru AUR Tineret într-un clip încă public pe pagina de Facebook a organizației;
-
a candidat pe listele AUR la Consiliul Local Sector 1.
Întrebat direct despre aceste elemente, Uleia schimbă subiectul, invocă „adevăratele probleme ale țării” și, în final, blochează reporterul.
Potrivit sursei, Mugur Mihăescu i-ar fi cerut lui Uleia să „sincronizeze” o listă de influenceri – creatori de conținut apolitic deveniți peste noapte vectori suveraniști. Comunicarea ar fi funcționat pe grupuri de WhatsApp stratificate după audiență: „micro”, „medii”, „macro”. Briefurile zilnice: amplificare anti-Nicușor Dan, pro-Simion, pro-Georgescu; „tot ce e negativ despre Nicușor se montează, urcă pe drive și se postează zilnic”.
În discuție ar fi apărut și subiectul banilor. Sursa susține că, inițial, „nu se plătește nimic”, dar influenceriilor li se recomandă bife de cont verificat pentru a trece mai ușor de filtrele platformelor: „din cauza informațiilor pe care urmau să le propage”.
Câțiva creatori contactați neagă că au fost remunerați. „Susținem pentru că credem”, spun ei. Realitatea metricilor arată însă schimbări bruște de conținut după „fenomenul Georgescu”.
Dacă într-adevăr birourile din Parlament sunt folosite pentru producție de conținut de campanie, apar probleme de utilizare a resurselor publice. În lipsa unor contracte și proceduri de achiziție, cine plătește echipamentele, licențele software, salariile editorilor? Sub ce formă sunt retribuiți influencerii, dacă sunt? Respectă activitățile prevederile privind finanțarea campaniilor și raportarea către Autoritatea Electorală Permanentă? Există acorduri transparente cu creatorii de conținut pentru reclame politice pe platforme?
Sunt întrebări legitime într-o democrație în care campaniile digitale devin dominante, iar „short-form video” decide agenda. Volumul invocat – 100–200 de clipuri/zi – sugerează o infrastructură constantă, nu efort ocazional.
Experiența ultimelor scrutine arată că TikTok poate rescrie narative în 24–48 de ore. Clipuri „emoționale” cu imagini religioase, comparații simpliste („politicianul distant” vs. „liderul care îmbrățișează copii”), micro-țintiri locale și sincronizarea cu „armata” de creatori creează iluzia consensului și erodează spațiul pentru dezbatere faptică. Când producția se mută într-o clădire a statului, granița dintre propagandă și comunicare instituțională devine periculos de subțire.
Ce spun protagoniștii
-
Robert-Mihail Uleia: neagă funcții în partid, coordonare sau datorii de plată. Spune că este „terorizat” de insistențele editorului și ale jurnaliștilor.
-
Mugur Mihăescu: neagă coordonarea unui departament de propagandă și contactele operaționale cu influenceri.
-
Editorul „Radu”: prezintă conversații, briefuri, scripturi și capturi de ecran care susțin povestea unei săptămâni de muncă intensă, neplătită.
Redacția a consemnat dreptul la replică și va publica noi dovezi privind colaborarea dintre AUR și creatorii de conținut racolați de pe TikTok.
*Numele sursei a fost schimbat pentru protejarea identității.
