CNIT & TBA: Marketing în turism: de la poveste la promovare

CNIT a reunit specialiști și pasionați de turism pentru o zi dedicată marketingului

0
1

Centrul Național de Învățământ Turistic (CNIT) a organizat evenimentul „Marketing în turism: de la poveste la promovare”, un atelier dedicat profesioniștilor și viitorilor specialiști din domeniul turismului.

Participanții au avut ocazia să descopere tehnici moderne de marketing, să aprofundeze concepte teoretice și să aplice idei creative în exerciții practice, într-o atmosferă interactivă și plină de entuziasm.

Evenimentul a reunit specialiști din domeniu, jurnaliști și formatori cu experiență, care au împărtășit perspective valoroase despre promovarea turismului românesc prin instrumente moderne, adaptate noilor tendințe.

„A fost o bucurie să vorbesc despre marketingul în turism dintr-o perspectivă completă, de la analiză strategică la aplicabilitate practică. Acest atelier marchează începutul unei noi etape pentru CNIT, în care educația, inovarea și digitalizarea devin pilonii formării moderne în turism”, a declarat Valentin Avram, Director General CNIT.

La rândul său, Florin Petu, fondator TBA, a subliniat importanța implicării colective în promovarea turismului:

„Turismul ar trebui să fie prioritatea nr. 1 pentru toată lumea. Avem nevoie de implicarea tuturor și de deschiderea companiilor din turism spre promovarea prin instrumente moderne, adaptate anului 2025.”

De asemenea, Florin Albu, jurnalist de turism și coordonator al Școlii de Ghizi, a evidențiat dimensiunea emoțională a turismului:

„Turismul, pentru mine, înseamnă emoție, autenticitate și conectare. Combinate, aceste trei elemente devin cheia succesului — de la poveste la promovare, drumul este simplu: spune ce iubești și lasă oamenii să simtă asta.”

Evenimentul „Marketing în turism – de la poveste la promovare” a fost un prilej de învățare, inspirație și dialog între profesioniști și cursanți, consolidând misiunea CNIT de a forma specialiști capabili să promoveze turismul românesc prin educație, creativitate și inovație.

Centrul Național de Învățământ Turistic își exprimă recunoștința față de toți participanții pentru implicare, curiozitate și dorința de a contribui la dezvoltarea unei industrii turistice autentice și sustenabile.

Mulțumiri speciale fotografului Laurențiu Sandu pentru surprinderea celor mai frumoase momente din cadrul evenimentului.

Pentru informații suplimentare:

Centrul Național de Învățământ Turistic (CNIT)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.