Ministerul Fondurilor Europene România a pus în dezbatere publică 34 de inițiative legislative importante în primele 8 luni ale acestui an. Spre comparație, în tot anul 2019 au fost 17 inițiative, din care 3 aparțin actualului mandat de ministru.
Cel mai recent demers, proiectul de „Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri referitoare la susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri temporare de sprijin ale acestora” propune crearea unui cadru legal pentru dezvoltarea comunelor aparținătoare zonelor urbane funcționale ale municipiilor reședință de județ, precum și comunelor limitrofe acestora. Cu alte cuvinte, aceste comune vor putea accesa fonduri europene din cadrul viitoarelor programe operaționale regionale și din Programul Operațional Dezvoltare Durabilă.
Ce categorii de proiecte sunt vizate?
- Cele destinate infrastructurii de drumuri interioare localităților și de conectivitate cu drumurile exterioare;
- Destinate alimentării cu apă și canalizare, cu condiția respectării principiului complementarității;
- Gestionarea deșeurilor și implementarea sistemelor integrate de management al deșeurilor;
- Proiecte destinate regenerării urbane;
- Proiecte privind soluțiile inteligente de conectare la utilități.
Guvernul României urmărește astfel dezvoltarea din Fonduri Europene a comunelor care au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de locuitori în ultimii 3 ani și se află în proximitatea municipiilor sau orașelor. Programul se va derula sub umbrela SmartVillage și se referă la:
- Rețele inteligente de iluminat public cu infrastructura aferentă;
- Rețele inteligente de alimentare cu apa-canalizare cu infrastructura aferentă, cu condiția ca după finalizarea proiectelor sa existe operatorii de servicii care preiau operaționalizarea rețelelor inteligente de alimentare cu apa și canalizare;
- Rețele inteligente de transport, colectare și depozitare a deșeurilor cu condiția ca acestea sa facă parte dintr-un sistem integrat de management a deșeurilor denumit in continuare SMID;
- Rețele inteligente de management a traficului auto, indicatoare de circulație, stații de încărcare electrice pentru mijloace de transport auto, stații de autobuz precum și alte elemente de infrastructura necesare traficului auto;
- Unități școlare inteligente, conectate la surse de energii regenerabile pentru asigurarea alimentarii cu apa, alimentarii cu energie termica, energie electrică inclusiv dotări inteligente independente pentru activitatea educațională;
- Dotarea gospodăriilor cu rețele inteligente de asigurare a utilităților: panouri solare pentru încălzire și apă caldă menajeră, racordarea la rețeaua de internet, racordarea la pompe de căldură și altele asemenea.
Sursă foto: Seccarbusinessmagazine