Când ai doar 9 ani și fugi dintr-un război, lumea se poate opri în loc. Sau poate începe altfel. Așa a fost pentru fondatorul Autovehicule DAC, care a ajuns în România ca refugiat din Transnistria și, trei decenii mai târziu, conduce un proiect industrial românesc unic: construirea unei game de vehicule electrice robuste, proiectate și adaptate pentru piața din România și Europa Centrală.
Într-un context în care România importă masiv tehnologie și își pierde capacitatea de producție, Autovehicule DAC pare un pariu contra curentului: marcă românească relansată, proiectare internă, fabricație locală, colaborări directe cu autorități, aeroporturi, companii de salubritate și transport.
Într-un interviu exclusiv pentru Normedia, Sergiu Bolocan vorbește sincer despre începuturile sale dramatice, traseul antreprenorial deloc liniar, viziunea din spatele DAC și ce înseamnă, concret, să „readuci spiritul industriei românești”. Discutăm despre oportunități, greșeli, piață, adaptare, dar și despre ambiția de a arăta că România poate fi din nou o țară producătoare, nu doar consumatoare.
De la scutere electrice pentru livrări, testate în rețele HoReCa, până la autobuze electrice aeroportuare și camioane de salubritate fabricate la comandă pentru autoritățile locale, Autovehicule DAC e mai mult decât o companie: e o declarație de independență industrială într-o lume tot mai dependentă de importuri.
Un interviu despre idei, echilibru, industrie, rădăcini și viitor.

1. Ați ajuns în România ca refugiat în 1992, într-un context dur. Ce a însemnat pentru dvs. acel început și cum v-a influențat drumul ulterior?
Să ajungi într-o altă țară la nouă ani, forțat de un război, fără să înțelegi prea bine ce se întâmplă, îți schimbă pentru totdeauna felul în care vezi lumea. Eu am plecat din Dubăsari, Transnistria, în 1992, în mijlocul conflictului armat. Era o perioadă extrem de tensionată, în care etnicii români simțeau pericolul direct. Familiile noastre nu aveau luxul alegerii. Ori plecai, ori riscai să-ți pierzi totul. Am fost trimis în România împreună cu alți copii, ca refugiat. Inițial, am ajuns la Slănic Moldova, apoi într-o familie din Onești. Aveam doar o valiză, niciun plan, și o groază de necunoscute.
Dar exact în acea vulnerabilitate s-a format reziliența mea. România m-a primit, mi-a oferit acces la educație și o șansă să construiesc ceva. Când m-am întors în 1997 printr-un program cultural, am fost găzduit de familia Tofan, proprietarii Tofan Group. Acolo am întâlnit pentru prima dată ideea de industrie românească făcută cu cap, cu disciplină. Imaginea unui om care conducea mii de angajați și avea un impact economic real m-a marcat profund. Nu eram doar recunoscător că România mă primise. Am început să simt o datorie morală de a face ceva valoros aici.
Experiența aceea m-a învățat că rădăcinile nu se formează doar din sânge, ci și din loialitatea față de locul care îți oferă o șansă. România m-a adoptat, dar și eu am adoptat această țară. Și am știut că vreau să fac parte din reconstrucția ei economică.

2. După mai multe experiențe antreprenoriale, ați ales să fondați o companie românească de vehicule electrice. Ce v-a determinat să faceți acest pas și de ce marca DAC?
Drumul spre Autovehicule DAC nu a fost planificat din prima zi. A fost o combinație între oportunitate, frustrare și viziune. În perioada în care conduceam franciza Dodo Pizza, aveam o problemă constantă cu scuterele pe benzină: se stricau des, erau greu de întreținut, poluante și ineficiente. Am început să testez soluții electrice. Am lucrat cu un inginer, apoi cu un designer industrial, și am produs primele scutere în China. Le-am adus în România, le-am folosit în rețea, le-am testat în condiții reale.
Ce am realizat rapid a fost că importul nu e o soluție sustenabilă. Chinezii livrează ieftin, dar fără garanții reale, fără adaptare la infrastructura noastră. Am început să primesc feedback de la operatorii locali de flote: „Vrem ceva făcut pentru condițiile de aici, ceva solid, ușor de reparat, nu gadgeturi.” Și așa am înțeles că trebuie să trecem la producție locală.
Marca DAC a venit firesc. Când te gândești la robustețe, la utilaje grele românești, DAC are rezonanță. E un simbol al unei epoci în care România producea. Am negociat preluarea brandului de la uzina Roman Brașov și am reînregistrat compania ca Autovehicule DAC. Pentru mine, DAC nu e doar un nume, e o promisiune: facem lucruri solide, funcționale, fără brizbrizuri, pentru nevoile reale ale economiei.
În plus, am simțit că România are nevoie de astfel de repere. Nu totul trebuie să fie importat. Putem proiecta, putem produce, putem concura. Dar trebuie să avem curajul să începem. DAC e începutul nostru.
3. Care sunt nevoile reale ale pieței românești pe care Autovehicule DAC le adresează? Ce oferă diferit față de concurența internațională?
România are specificul ei, iar piața locală de vehicule comerciale electrice e încă în formare. Ce am observat, lucrând direct cu flote din logistică, salubritate sau livrări, este că operatorii nu sunt neapărat interesați de inovație de dragul inovației. Caută fiabilitate, costuri reduse de operare, simplitate în mentenanță și disponibilitate locală pentru piese de schimb și service.
Multe dintre vehiculele electrice de import, în special cele din Asia, sunt greu de adaptat infrastructurii noastre. Au roți mici, suspensii slabe, electronice sensibile și nu rezistă la cicluri de muncă intense. Noi am pornit invers: am plecat de la ce are nevoie piața românească, nu de la ce este disponibil în catalogul unui producător străin.
Autovehicule DAC oferă vehicule robuste, ușor de întreținut, cu arhitectură simplă și eficientă energetic. Bateriile sunt modulare și interschimbabile, iar software-ul e gândit pentru flote care nu au resurse IT mari. În plus, suntem aproape de client, putem adapta în timp real, oferim consultanță și personalizare. Aceste lucruri contează enorm în decizia de achiziție pentru un operator economic din România.

4. Ce modele de vehicule produceți și care sunt domeniile în care vedeți cel mai mare potențial de aplicare?
Avem în dezvoltare două modele principale: un șasiu de 18 tone pentru salubritate și un șasiu de 7,5 tone pentru distribuție urbană. Primul este gândit pentru companiile de salubrizare care au nevoie de vehicule cu încărcare automată, baterie suficientă pentru o tură întreagă și întreținere simplă. Al doilea este destinat livrărilor de marfă, cu accent pe economie, autonomie urbană și ușurință în manevrare.
În paralel, lucrăm la modele pentru transport public (autobuze electrice) și vehicule speciale – cum ar fi basculante de carieră. Primul autobuz electric DAC funcționează deja pe Aeroportul din Cluj. Este un semn clar că avem o soluție competitivă.
Cel mai mare potențial îl vedem în municipiile reședință de județ, în companiile care gestionează servicii publice, în flotele logistice regionale și în firmele de construcții care doresc să-și reducă amprenta de carbon.
5. Vreți să „readuceți spiritul industriei românești”. Ce înseamnă asta, concret? Și de ce credeți că acum e momentul potrivit?
Pentru mine, „spiritul industriei românești” înseamnă capacitatea de a construi lucruri utile, durabile, care servesc nevoilor reale ale economiei și comunităților. E vorba de respectul față de muncă bine făcută, de tehnologia aplicată, nu doar de imagine sau marketing.
Trăim într-o perioadă în care tehnologia este accesibilă, capitalul e mai ușor de obținut, iar piețele sunt deschise. Dacă nu construim acum, când avem know-how, specialiști și oportunități de finanțare, atunci când? Industria nu revine prin nostalgie, ci prin proiecte serioase, cu piețe clar definite, cu discipline de producție și cu mentalitate antreprenorială. Exact asta încercăm la DAC.
Momentul este favorabil și datorită presiunilor pentru tranziție energetică. Tot mai multe autorități și firme vor să își reducă emisiile. Noi putem livra soluții reale, fezabile, la prețuri competitive. Și, foarte important, livrate de aici, din România.

6. Privind în urmă, ce v-a ținut mereu în mișcare, indiferent de provocări? Și ce v-a convins că „se poate” și aici, în România?
Cred că răspunsul este combinația dintre recunoștință și încăpățânare. Nu am uitat niciodată de unde am plecat – ca refugiat, fără nimic – și am rămas conectat la ideea că trebuie să construiesc ceva care să conteze. Am căzut de multe ori. Unele afaceri au mers, altele nu. Dar de fiecare dată, am învățat.
Ceea ce m-a ținut în mișcare a fost dorința de a lăsa ceva în urmă, nu doar de a face bani. Am vrut să creez locuri de muncă, produse utile, și mai ales un exemplu că se poate. Pentru mine, DAC este un manifest industrial, dar și un mesaj personal: România nu e doar o piață de consum. Poate fi o țară producătoare. Dar depinde de noi.
Am întâlnit oameni extraordinari – ingineri, antreprenori, funcționari, lucrători – care vor să miște lucrurile. Avem tot ce ne trebuie. Trebuie doar să credem că merită să facem efortul. Eu cred. Și continui să construiesc.
7. Ce feedback ați primit din partea companiilor și autorităților locale după livrarea primelor vehicule DAC?
Feedbackul a fost, în general, încurajator și pragmatic. Autoritățile locale și companiile care au testat sau achiziționat primele vehicule DAC ne-au transmis că diferența principală pe care au simțit-o nu a fost neapărat în performanță – deși vehiculele s-au comportat foarte bine – ci în capacitatea noastră de a răspunde rapid, de a adapta produsul la cerințele din teren și de a livra un pachet complet, nu doar un vehicul.
De exemplu, la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, autobuzul electric DAC Aerobus 14.100EVA a fost bine primit pentru simplitatea în utilizare, autonomia stabilă și adaptarea perfectă la nevoile de transport din zona platformei. Managerii de flotă au apreciat faptul că am putut modifica anumite detalii de design și compartimentare în funcție de cerințele operaționale – lucru rar întâlnit la furnizorii mari, internaționali.
La cariera Lespezi din Dâmbovița, unde am livrat o basculantă electrică de carieră DAC 90TEF.OH, am primit aprecieri legate de robusteză și de adaptarea transmisiei pentru condiții grele. Acolo, provocarea a fost topografia dificilă și cerințele de operare continuă. Am ajustat software-ul de control al bateriei și am învățat, împreună cu echipa lor tehnică, cum să optimizăm timpii de încărcare și performanțele în regim de lucru prelungit.
Companiile de salubrizare cu care suntem în discuții au salutat ideea de vehicul electric proiectat de la zero pentru muncă grea urbană. De multe ori, vehiculele existente pe piață sunt adaptări ale unor modele diesel – cu compromisuri. Noi am eliminat aceste compromisuri, iar reacția a fost că în sfârșit simt că „cineva a făcut o mașină pentru noi, nu pentru standuri de expoziție”.
Ce mai contează enorm pentru partenerii noștri este că suntem aici, în România. Pot vorbi cu inginerii noștri, pot cere o modificare, pot obține un răspuns fără să treacă prin cinci departamente și trei continente. Într-o economie care se mișcă rapid, această proximitate devine un avantaj competitiv major.
Pe scurt, feedbackul primit confirmă că direcția e bună. Nu perfectă – pentru că mai avem multe de învățat – dar este direcția corectă. Și partenerii noștri simt asta.

8. Cum vedeți Autovehicule DAC peste 10 ani și ce moștenire vreți să lăsați industriei auto românești?
Peste 10 ani, mi-ar plăcea ca Autovehicule DAC să fie o companie matură, cu o gamă diversă de vehicule electrice, produse în România, vândute în toată Uniunea Europeană și cu o echipă puternică de ingineri, tehnicieni și operatori locali. Vreau să demonstrăm că o companie 100% românească, pornită de la zero, poate construi vehicule competitive, utile și durabile.
Văd DAC ca un catalizator pentru reindustrializarea inteligentă a României. Nu vorbim de fabrici mari, rigide, ca în trecut. Vorbim de linii flexibile, modularitate, inovație, producție locală de componente și integrare de software. Dacă vom reuși să dezvoltăm și o rețea de furnizori români – pentru baterii, sisteme electronice, elemente de caroserie – vom avea un impact și mai profund.
Moștenirea pe care vreau să o las nu e doar o marcă sau o linie de asamblare. Vreau ca tinerii care vin din facultățile tehnice să vadă în DAC o alternativă reală la migrație. Vreau ca antreprenorii români să înțeleagă că pot construi, că se poate inova aici, nu doar în Silicon Valley. Vreau ca ingineria să-și recapete prestigiul, iar industria să nu mai fie asociată cu trecutul, ci cu viitorul.
DAC, pentru mine, este un simbol al revenirii noastre ca națiune industrială. Dacă peste 10 ani cineva va urca într-un autobuz DAC în Viena, va folosi o camionetă DAC în Polonia sau va vedea un camion DAC la un șantier din Germania, voi ști că am făcut ceea ce mi-am propus. Și, poate cel mai important, că România a reînceput să creadă în propriile sale capacități de a produce, nu doar de a importa.






