România face primul pas către accesibilizarea blocurilor construite înainte de 1990, printr-un program național dedicat instalării de lifturi, platforme elevatoare, rampe și soluții alternative pentru persoanele vârstnice, persoanele cu mobilitate redusă, persoanele cu dizabilități și familiile cu copii mici.
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat Legea privind reglementarea Programului Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, un act normativ care poate schimba concret viața a sute de mii de persoane care locuiesc în blocuri vechi, fără ascensor. Programul vizează condominiile cu trei sau mai multe niveluri supraterane, construite înainte de 31 decembrie 1989, care nu au fost prevăzute din proiectul inițial cu lift.
Noua lege pornește de la o realitate ignorată prea mult timp în România: pentru mulți oameni, propria locuință a devenit greu accesibilă. Persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități locomotorii, cei cu mobilitate redusă, părinții care urcă zilnic cărucioare, sacoșe sau copii mici pe scări, dar și bolnavii cronici care locuiesc la etaje superioare sunt afectați direct de lipsa lifturilor în blocurile vechi.
Programul „Lift pentru viață” nu este doar o investiție în infrastructura clădirilor. Este, în primul rând, o măsură de demnitate, incluziune și acces real la locuire. Într-o țară în care o parte importantă a fondului locativ urban a fost construită înainte de 1990, multe blocuri cu trei sau patru etaje nu au fost dotate cu ascensoare. La momentul construirii lor, mobilitatea persoanelor vulnerabile, îmbătrânirea populației și accesibilitatea locuințelor nu erau tratate ca priorități publice.
Astăzi, aceste lipsuri se văd dureros. Pentru un pensionar care locuiește la etajul patru, lipsa liftului poate însemna izolare. Pentru o persoană cu dizabilități locomotorii, poate însemna dependență permanentă de familie sau vecini. Pentru o familie cu copil mic, poate însemna efort zilnic. Pentru o persoană bolnavă, poate însemna amânarea ieșirilor din casă sau acces dificil la tratamente și servicii medicale.
Ce prevede legea „Lift pentru viață”
Legea creează cadrul național pentru finanțarea lucrărilor de accesibilizare fizică a blocurilor vechi. În funcție de caracteristicile fiecărei clădiri, intervențiile pot include instalarea de lifturi exterioare sau interioare, platforme elevatoare, scări mecanizate, rampe de acces sau alte soluții tehnice complementare. Programul este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Programul național va fi implementat de autoritățile administrației publice locale, pentru investiții destinate asociațiilor de proprietari din condominiile eligibile. Practic, primăriile vor avea un rol central în identificarea blocurilor, pregătirea documentațiilor, accesarea finanțărilor și coordonarea lucrărilor.
Această formulă este importantă deoarece accesibilizarea blocurilor vechi nu poate fi lăsată exclusiv în sarcina asociațiilor de proprietari. Costurile tehnice sunt ridicate, procedurile sunt complicate, iar multe comunități de locatari nu au resursele administrative sau financiare necesare pentru a duce singure un asemenea proiect. Implicarea autorităților locale poate face diferența între o idee bună pe hârtie și o intervenție reală în teren.
Legea permite și finanțarea din bugetele locale, inclusiv prin programe multianuale proprii, pentru blocurile eligibile care nu accesează fonduri prin programul național. Această prevedere oferă flexibilitate primăriilor și consiliilor locale care vor să intervină mai rapid sau să completeze finanțarea națională.
Programul începe cu o etapă-pilot
Implementarea programului va începe cu o etapă-pilot de 18 luni, în care vor putea fi finanțate lucrări pentru cel mult 100 de condominii. Potrivit informațiilor prezentate în procesul legislativ, în această etapă ar urma să fie selectate câte două blocuri din fiecare municipiu reședință de județ și din fiecare subdiviziune administrativ-teritorială a Capitalei.
Etapa-pilot este esențială pentru că va testa nu doar soluțiile tehnice, ci și capacitatea administrativă a autorităților. Instalarea unui lift într-un bloc vechi nu este o lucrare simplă. În funcție de structura clădirii, pot fi necesare expertize tehnice, studii de amplasament, autorizații, acorduri ale proprietarilor, soluții de consolidare locală, adaptări ale spațiilor comune și respectarea normelor de siguranță.
De asemenea, proiectul-pilot va arăta cât de pregătite sunt primăriile să gestioneze astfel de investiții. În multe localități, autoritățile locale nu au încă proceduri clare pentru identificarea beneficiarilor, prioritizarea blocurilor sau consultarea asociațiilor de proprietari. Tocmai de aceea, primele 18 luni pot deveni o etapă decisivă pentru succesul întregului program.
Dacă proiectul-pilot va funcționa bine, programul ar putea fi extins la nivel național, pentru toate condominiile eligibile. Dacă apar blocaje, legea va avea nevoie rapid de norme metodologice clare, proceduri simplificate și finanțare predictibilă.
Cine va avea prioritate la finanțare
Legea stabilește criterii de prioritate pentru blocurile în care locuiesc, la etaj, persoane vulnerabile sau persoane cu nevoi speciale de mobilitate. Vor avea prioritate condominiile în care locuiește cel puțin o persoană vârstnică, o persoană cu mobilitate redusă, o persoană cu dizabilități locomotorii sau o familie care are în îngrijire un copil antepreșcolar ori preșcolar.
Ordinea de prioritate va ține cont și de numărul persoanelor aflate în astfel de situații, de regimul de înălțime al clădirii și de anul construcției. Astfel, un bloc mai vechi, cu mai multe etaje și cu mai mulți locatari vulnerabili ar trebui să aibă șanse mai mari să intre la finanțare.
Această abordare este corectă, pentru că programul nu poate începe simultan în toate blocurile vechi fără lift. România are nevoie de o prioritizare socială, nu doar tehnică. Lifturile trebuie instalate mai întâi acolo unde lipsa lor afectează cel mai grav viața de zi cu zi a oamenilor.
Pentru persoanele vârstnice, un lift poate însemna păstrarea independenței. Pentru persoanele cu dizabilități, poate însemna acces real la societate. Pentru părinții cu copii mici, poate însemna o viață mai ușoară. Pentru comunitate, poate însemna un bloc mai funcțional, mai accesibil și mai valoros.
Cum va fi finanțat programul
Finanțarea programului se poate face din mai multe surse: fonduri europene dedicate proiectelor pentru locuințe, transferuri de la bugetul de stat, bugete locale, donații, sponsorizări și alte surse legal constituite. În primele 18 luni, finanțarea se va realiza cu prioritate din fonduri europene.
Finanțarea acordată de la bugetul de stat prin programul național este nerambursabilă, ceea ce înseamnă că beneficiarii nu vor trebui să returneze aceste sume. Autoritățile locale pot acoperi, din propriile bugete, cheltuieli care nu sunt eligibile prin programul național sau alte costuri necesare finalizării lucrărilor.
Acest model mixt de finanțare este necesar, dar vine și cu riscuri. Dacă fondurile europene nu sunt accesate la timp, dacă bugetul de stat nu alocă sume suficiente sau dacă primăriile nu au bani pentru cofinanțare, programul poate rămâne blocat. De aceea, succesul legii va depinde de normele de aplicare, de bugetele anuale și de capacitatea autorităților locale de a pregăti proiecte eligibile.
Estimările prezentate public indică faptul că un lift exterior poate costa aproximativ 50.000 de euro pentru fiecare scară, potrivit declarațiilor făcute după adoptarea proiectului în Parlament. Această sumă poate varia semnificativ în funcție de clădire, teren, soluția tehnică, lucrările conexe și condițiile de autorizare.
Ce blocuri sunt eligibile și care sunt excepțiile
Programul vizează condominiile cu trei sau mai multe niveluri supraterane, care nu au fost prevăzute cu lift din proiectul inițial. Legea se aplică inclusiv unor clădiri aflate în zone construite protejate, însă cu respectarea legislației specifice urbanismului, patrimoniului și autorizării lucrărilor.
Sunt exceptate de la finanțare monumentele istorice și clădirile încadrate în clasele de risc seismic RsI sau RsII care nu au fost consolidate. Această excepție este importantă, pentru că instalarea unui lift într-o clădire vulnerabilă seismic poate implica riscuri suplimentare. În schimb, blocurile incluse în Programul național de consolidare seismică pot realiza simultan lucrările de consolidare și cele de accesibilizare.
Această corelare între consolidare și accesibilizare este esențială. România are numeroase blocuri vechi care au nevoie atât de intervenții structurale, cât și de adaptări pentru accesibilitate. Dacă lucrările sunt gândite separat, costurile pot crește, iar disconfortul pentru locatari se poate dubla. Dacă sunt integrate, blocurile pot fi modernizate coerent: mai sigure, mai accesibile și mai adaptate nevoilor actuale.
O lege cu impact social major
Potrivit declarațiilor citate în timpul parcursului legislativ, aproximativ 3,5 milioane de români ar locui în circa 88.000 de blocuri fără lift. Chiar dacă nu toate aceste clădiri vor intra rapid în program, dimensiunea problemei arată cât de mare este nevoia unei politici publice dedicate.
În România, accesibilitatea locuințelor a fost mult timp tratată ca o problemă individuală. Dacă o persoană în vârstă nu mai poate urca scările, familia trebuie să găsească o soluție. Dacă o persoană cu dizabilități locuiește la etaj, adaptarea devine o problemă privată. Dacă un părinte cară zilnic un copil și un cărucior, este considerat un inconvenient personal.
Legea „Lift pentru viață” schimbă această perspectivă. Ea recunoaște că accesul la locuință nu este doar o chestiune privată, ci și o responsabilitate publică. Statul și autoritățile locale au obligația să creeze condiții decente pentru ca oamenii să poată intra și ieși din propriile locuințe fără umilință, dependență sau risc.
De ce contează pentru orașele din România
Orașele românești îmbătrânesc, iar fondul locativ construit înainte de 1990 are nevoie de modernizare. Multe blocuri vechi au fost proiectate într-o perioadă în care criteriile de confort, eficiență energetică, accesibilitate și siguranță erau diferite de cele actuale.
În ultimii ani, statul a finanțat reabilitări termice, consolidări seismice și modernizări punctuale. Dar accesibilitatea a rămas, de multe ori, în plan secund. Instalarea de lifturi în blocurile vechi poate deveni o nouă etapă în modernizarea urbană.
Un bloc accesibil este mai prietenos pentru toți locatarii. Nu doar persoanele cu dizabilități au nevoie de lift. Îl folosesc persoanele în vârstă, copiii, părinții, persoanele accidentate temporar, cei care transportă cumpărături, mobilier, echipamente sau materiale. Accesibilitatea nu este un beneficiu pentru o minoritate, ci o investiție în calitatea vieții întregii comunități.
Provocările programului
Deși legea este un pas important, aplicarea ei va fi complexă. Prima provocare este finanțarea. Dacă programul nu va avea linii bugetare clare și fonduri suficiente, cererea va depăși cu mult capacitatea de intervenție.
A doua provocare este tehnică. Nu toate blocurile permit instalarea ușoară a unui lift exterior. Unele clădiri au spații înguste, terenuri neclare juridic, rețele edilitare în apropiere, probleme de structură sau restricții urbanistice. În aceste cazuri, vor fi necesare soluții personalizate.
A treia provocare este administrativă. Primăriile trebuie să pregătească ghiduri locale, să colecteze solicitări, să verifice criteriile de prioritate, să comunice cu asociațiile de proprietari și să gestioneze procedurile de achiziție publică.
A patra provocare este acordul proprietarilor. În multe blocuri, deciziile comune sunt greu de luat. Pot apărea dispute privind amplasamentul, costurile de întreținere ulterioară, folosirea spațiilor comune sau contribuțiile suplimentare.
Pentru ca programul să funcționeze, autoritățile trebuie să ofere modele clare de documentație, consultanță pentru asociațiile de proprietari și proceduri transparente.
Inquam Photos /Octav Ganea
