,,A fost semnat contractul de lucrări de execuție pentru primul lot, dar și a contractelor de finanțare din PNRR pentru tronsonul Ploiești – Buzău. Este un pas important care a fost făcut pentru a construi un proiect foarte important pentru regiunea Moldovei. Guvernul condus de prim – ministrul PNL Nicolae Ciucă investește în dezvoltare!’’, a declarat deputatul PNL de Neamț, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc.
Context
Tronsonul a fost câștigat de o asociere de constructori români și italieni. Lucrările vor include 14 poduri și a unui pasaj în lungime de 550 m. Asocierea are la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările. Contractul are o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin PNRR.
Urmează să fie anunțați și câștigătorii pentru celelalte două loturi ale Tronsonului de autostradă care va fi construit între Ploiești și Buzău.
Este vorba despre Lotul 2 (Mizil-Pietroasele – 28,35 km) și Lotul 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău – 14 km).
Tronsonul Ploiești-Buzău (63,25 km) este prima secțiune a autostrăzii Ploiești – Pașcani (A7), în lungime de 320 de km, care va asigura legătura Munteniei cu Moldova