Într-un peisaj urban aflat în continuă tranziție, unde provocările administrative, economice și sociale se intersectează la fiecare colț de stradă, Hildegard Helene Brandl este una dintre vocile care rămân ferme, coerente și implicate.
Arhitect cu experiență internațională, întoarsă în România acum peste 15 ani, nu s-a limitat la a construi clădiri — ci și-a asumat o misiune: aceea de a contribui la reconstrucția identității orașelor noastre prin proiecte relevante, durabile și accesibile. De la spitale la centre culturale, de la planuri urbanistice la intervenții punctuale în zone defavorizate, portofoliul său reflectă un angajament profund față de comunitate.
Am stat de vorbă cu Hildegard Helene Brandl despre motivație, integritate profesională și despre viitorul arhitecturii în România. Un dialog sincer, lucid și ancorat în realitate, dar și în speranță.
- Hildegard, ai spus de multe ori că arhitectura e mai mult decât o profesie pentru tine. Ce te motivează?
Arhitectura, pentru mine, nu a fost niciodată doar o meserie. Este, și va rămâne, o misiune asumată. M-am întors în România acum 16 ani, după o perioadă în care am studiat și lucrat în străinătate, iar șocul întoarcerii a fost puternic. Am regăsit un spațiu urban marcat de cenușiul tranziției, de urmele adânci ale unui regim care nu a valorizat nici omul, nici estetica, nici comunitatea. Orașele păreau suspendate în timp, lipsite de culoare, de speranță, de direcție. Am simțit că nu pot rămâne indiferentă și că trebuie să fac ceva concret pentru a contribui la regenerarea lor.
Ceea ce mi-am propus de atunci nu a fost să ridic doar clădiri. Am vrut să creez contexte în care oamenii să se simtă bine, respectați, conectați unii la ceilalți. Cred că arhitectura de calitate poate schimba comportamente, poate cultiva respectul pentru spațiul public și implicit pentru ceilalți. Nu vorbim doar despre fațade sau funcțiuni – ci despre cum influențează mediul construit starea noastră de zi cu zi. O bancă bine amplasată, un parc desenat corect, un trotuar care te îndeamnă să mergi pe jos – toate acestea au puterea de a schimba relația noastră cu orașul.
Motivația mea vine tocmai din această convingere: că fiecare proiect, oricât de mic, e o oportunitate de a îmbunătăți viața comunității. Când lucrez la un plan urbanistic sau la un centru cultural, nu mă gândesc doar la client sau la investitor. Mă gândesc la oameni. La cum va fi folosit acel spațiu peste 10 sau 20 de ani. Dacă va fi respectat, dacă va îmbătrâni frumos, dacă va crea un simț al apartenenței. Arhitectura trebuie să fie durabilă nu doar în sens ecologic, ci și în sens uman – să reziste în timp ca valoare și funcționalitate.
Am avut norocul să lucrez și în context internațional, în echipe multidisciplinare, în orașe care și-au regândit complet identitatea urbană. Asta mi-a arătat ce e posibil atunci când există viziune, competență și încredere. Încerc să aduc acea experiență în România, adaptată realităților locale. Știu că e mai greu – avem infrastructură birocratică rigidă, bugete reduse, o lipsă de educație în ceea ce privește designul urban – dar nu e imposibil. Trebuie doar să avem răbdare și să ne păstrăm standardele.
De aceea m-am implicat și în proiecte publice, și în voluntariat, și în educație arhitecturală. Pentru că schimbarea nu vine doar din birou. Vine din implicare directă. Din consultare cu cetățenii. Din prezență în șantiere, în primării, în comunități mici. Asta înseamnă pentru mine să fii arhitect în România astăzi – să pui mâna pe realitate și să o modelezi, pas cu pas, cu fiecare proiect care iese din faza de idee și ajunge în teren.
Cred că dacă arhitectura nu schimbă vieți, atunci nu și-a atins scopul. Nu mă interesează să adun doar referințe frumoase în portofoliu. Mă interesează să simt că prin ceea ce facem – eu și echipa mea – punem o cărămidă la reconstrucția unei Românii mai curate, mai umane, mai asumate. Asta mă motivează și îmi dă energia să continui, indiferent de cât de dificil este drumul.
- Ai un portofoliu impresionant, de la centre culturale la spitale și proiecte urbane. Ce te atrage spre proiectele publice?
Proiectele publice sunt, fără îndoială, cele mai provocatoare. Implică o birocrație care uneori pare imposibil de navigat, întârzieri în finanțare care îți pot bloca luni de muncă, termene care se dilată necontrolat și o presiune politică sau mediatică permanentă. Spre deosebire de proiectele private, unde ai libertate, flexibilitate și un dialog direct cu beneficiarul, în cele publice trebuie să treci prin straturi și straturi de aprobări, avize, proceduri. Uneori, ajungi să proiectezi în 2025 o clădire care va fi inaugurată în 2032. Asta poate fi frustrant. Dar și profund necesar.
Ceea ce mă atrage totuși spre aceste proiecte este potențialul lor enorm de transformare. Într-un oraș mic, o grădiniță nouă sau un centru comunitar schimbă nu doar peisajul urban, ci și dinamica socială. Le dă oamenilor sentimentul că sunt văzuți, că li se respectă nevoile. Într-un cartier uitat de administrații ani la rând, un spațiu public reabilitat poate deveni nucleul unei reactivări sociale. Asta nu se poate obține cu nicio investiție privată de lux. Aici simt că arhitectura capătă o dimensiune civică, profund umană.
Este și o formă de responsabilitate. Nu mă mulțumesc să construiesc doar pentru elite sau pentru clienți cu resurse mari. Cred că profesioniștii din arhitectură au datoria să se implice în spațiul public, chiar dacă asta înseamnă să își asume riscuri, critici sau compromisuri birocratice. E ușor să stai deoparte și să comentezi de pe margine. Mult mai greu este să intri în sistem și să încerci să-l schimbi din interior – cu răbdare, cu profesionalism și cu standarde etice clare.
Sunt conștientă că nu toți arhitecții vor sau pot face asta. E un domeniu în care trebuie să ai pielea groasă și nervii tari. E nevoie de mai mulți profesioniști care să intre în acest spațiu și să arate că se poate lucra curat, competent și cu impact real. E nevoie de voci care să nu tacă atunci când se iau decizii greșite. Și de proiecte care să demonstreze că România nu e condamnată la mediocritate.
Am învățat că, în proiectele publice, rezultatul nu e niciodată doar o clădire. Este și încrederea unei comunități. Este un semnal că orașul nu e doar o înșiruire de blocuri, ci un ecosistem viu, în care oamenii pot trăi mai bine dacă spațiile sunt gândite inteligent. De aceea punem mult accent pe dialogul cu administrațiile locale, pe implicarea comunității, pe testarea soluțiilor cu cei care vor trăi efectiv acolo. Nu cred în proiecte impuse de sus, ci în co-creare și responsabilitate comună.
Știu că uneori sunt atacată pentru că insist să rămân în zona publică. Că se nasc suspiciuni, se creează narațiuni false. Dar nu mă las intimidată. Prefer să rămân vizibilă și implicată, decât să cedez presiunilor. Vreau ca experiența mea internațională și know-how-ul echipei mele să contribuie la modernizarea acestui segment, nu să rămână izolate în proiecte private sau în străinătate. Dacă ne retragem toți, cine mai construiește România care contează?
Ceea ce mă ține aproape de proiectele publice este credința că arhitectura trebuie să servească oamenii, nu doar investitorii. Că frumosul, funcționalul și durabilul nu ar trebui să fie privilegii, ci standarde. Iar asta e o luptă pe termen lung – o luptă în care aleg, conștient, să fiu prezentă.
Este frustrant când vezi câți arhitecți aleg să evite acest domeniu pentru că „nu merită bătaia de cap”. Îi înțeleg, dar tocmai de aceea insist: avem nevoie de mai mulți profesioniști în spațiul public. De oameni care să nu accepte compromisuri. De arhitecți care să nu facă doar design, ci să educe, să explice, să ridice standardele.
Pentru mine, fiecare proiect public înseamnă o luptă – dar una care merită dusă. Fie că este vorba de reamenajarea unui parc urban, de o clinică municipală sau de un centru cultural, simt că acolo se scrie, de fapt, viitorul. Nu în complexele de lux sau în cartierele închise. Ci în spațiile deschise tuturor, în infrastructura de zi cu zi. Dacă reușim să facem aceste locuri mai bune, mai umane, atunci ne-am îndeplinit cu adevărat rolul ca arhitecți.
Asta mă atrage spre proiectele publice. Nu e despre glorie, ci despre rost. Nu e despre profit, ci despre sens.
Totodată, este o oportunitate de a face arhitectură așa cum o avem în viziunea noastră cu suportul echipelor din administrația publică care chiar sunt alături, prezenți în rezolvarea dificultăților și găsirea de soluții, dar fără să intervină asupra viziunii arhitecturale.
Și cât timp vom putea aduce valoare reală prin arhitectură, nu văd niciun motiv să nu fim acolo unde este cel mai provocator – pentru că acolo este și cel mai necesar.
3. Cum răspunzi acuzațiilor din presă legate de contractele publice?
Prin transparență. Între 2016 și 2024, am participat la nouă licitații publice în Oradea și am câștigat una singură, ceea ce arată limpede că nu există niciun privilegiu sau tratament preferențial. La nivel național, participăm anual la 10–15 licitații și câștigăm, în medie, două – un procent normal pentru un birou care respectă procedurile legale. Avem în portofoliu 17 clienți publici și peste 40 privați, proveniți din județe conduse de administrații din toate spectrele politice, ceea ce confirmă neutralitatea noastră absolută. Achizițiile directe reprezintă sub 20% din activitatea totală a companiei, iar în Oradea această pondere este de sub 3%. Sumele vehiculate în spațiul public sunt false și denaturează complet realitatea – onorariile noastre, în proiectele integrate design & build, reprezintă doar 1–3% din valoarea totală a investiției. Din acești bani sunt remunerați zeci de specialiști implicați: ingineri structurali, de instalații, verificatori, experți tehnici și peisagiști.
4. Într-un peisaj atât de politizat, cum îți menții integritatea profesională?
Îmi mențin integritatea profesională printr-un set clar de principii de la care nu ne abatem, indiferent de contextul politic sau de presiunile externe. Nu facem compromisuri în ceea ce privește calitatea proiectelor, iar etica profesională stă la baza fiecărei decizii. Nu avem și nu vom avea nicio afiliere politică – credem că arhitectura trebuie să servească comunitățile, nu interesele partizane. Recunoașterea noastră vine din munca serioasă și din validarea profesională: am primit premii internaționale, participăm constant la conferințe de prestigiu și suntem invitați să jurizăm competiții relevante pentru domeniu. Suntem prezenți în contexte ca European Week of Regions and Cities, New European Bauhaus sau Anuala de Arhitectură, ceea ce demonstrează că valoarea noastră este recunoscută dincolo de granițele României. Ne definim prin rezultate concrete, nu prin scandaluri sau apariții controversate în presă. Integritatea nu e un slogan pentru noi, ci o alegere asumată zi de zi.
5. Cum arată România urbană în viziunea ta peste 10–15 ani?
Dacă ne păstrăm direcția și curajul, România urbană peste 10–15 ani poate arăta radical diferit – în bine. Văd orașe care pun nevoile oamenilor în centrul planificării, cu spații publice funcționale, accesibile și bine întreținute. Clădirile vor fi eficiente energetic, integrate în peisajul urban și construite cu respect pentru context, nu în disonanță cu el. Spațiile verzi nu vor mai fi tratate ca surplus, ci ca infrastructură vitală, iar mobilitatea urbană va însemna mai puțină dependență de mașini și mai mult loc pentru pietoni, bicicliști și transport public eficient. Dar toate acestea nu se pot face cu soluții ieftine, de compromis, sau cu mentalitatea „merge și așa”. Trebuie să investim în arhitectură de calitate, să respectăm expertiza și să gândim pe termen lung. Vreau o Românie care înțelege că arhitectura nu e un moft sau un decor, ci un drept esențial al comunităților – un motor al calității vieții.
6. Ce urmează pentru tine și echipa ta?
Pentru mine și echipa mea, urmează continuitate și asumare – mergem mai departe cu aceeași energie și responsabilitate. Avem în lucru proiecte mari, cu impact real: spitale, școli, centre culturale, toate gândite pentru a răspunde unor nevoi reale ale comunităților. Lucrăm și în mediul rural, unde poate lipsesc resursele, dar unde dorința de progres și implicarea locală sunt impresionante. Credem că și satele merită arhitectură de calitate, nu doar marile orașe. Echipa noastră este formată din oameni pasionați, rezilienți, care știu să țină linia dreaptă chiar și când condițiile devin complicate. Nu ne lăsăm descurajați de obstacole – le tratăm ca parte din drum. Vom continua această misiune cu același angajament, pentru că știm că ceea ce facem poate schimba vieți.