Rambursările pentru campaniile electorale și subvențiile anuale alocate partidelor au atins în 2024 un vârf istoric – peste 1,2 miliarde de lei din bani publici. Deși grosul acestor sume merge către „presă și propagandă”, marile partide refuză să publice cheltuielile defalcate.
Cazul cel mai recent: PNL, care a ignorat o solicitare făcută pe Legea 544/2001 și a evitat răspunsurile punctuale privind contractele cu mass-media. În timp ce AEP spune că „verifică”, contribuabilul rămâne fără răspuns la întrebarea esențială: pe ce s-au dus banii și cine a încasat?
2024 a fost anul tuturor alegerilor și al tuturor bugetelor. Rambursările campaniilor și subvențiile anuale au depășit 1,2 miliarde lei – o performanță financiară fără egal pentru politica românească. Doar că performanța fiscală nu a fost însoțită de transparență: de la PSD la PNL, contractele pe presă și detaliile plăților au rămas, în bună măsură, confidențiale sau comunicate în bloc, fără granularitate.
În teorie, partidele sunt obligate să răspundă la solicitări de interes public, în baza Legii 544/2001. În practică, răspunsurile întârzie sau trimit către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), deși cetățenii cer defalcări reale: sume, furnizori, tipuri de servicii (publicitate, consultanță, conținut sponsorizat, apariții media), perioade contractuale.
Un episod elocvent: la o conferință PNL, jurnalistul Cristian Andrei (snoop.ro) a întrebat repetat de ce partidul nu publică defalcat cheltuielile făcute din subvenția de la buget și din rambursările electorale. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a părăsit iritat sala; live-ul de pe pagina PNL a dispărut ulterior. Ulterior, Ciucu a susținut că partidul a răspuns „de mai multe ori” pe acest subiect, fără însă a furniza defalcările cerute – exact miezul transparenței.
Miza nu e politică, ci bugetară: din moment ce subvențiile și rambursările sunt bani publici, cetățenii au dreptul să știe unde se duc banii și ce au primit în schimb. Iar în absența detaliilor, suspiciunea de „bani mascați” – eticheta ce revine obsesiv în spațiul public – prinde rădăcini.
În rapoartele sumare, categoria „presă și propagandă” acoperă de toate:
-
publicitate politică în TV, radio, online, outdoor;
-
contracte de „comunicare integrată” (advertoriale, „conținut editorial”, proiecte speciale);
-
servicii de monitorizare și amplificare (rețele sociale, influenceri, micro-targeting);
-
consultanță și producție multimedia (clipuri, podcasturi, campanii de narativ).
Problema este dublă:
-
Agregarea acestor cheltuieli face imposibilă urmărirea banilor către furnizori concreți;
-
Confidențialitatea contractelor cu media creează asimetrie de informație: un partid își poate cumpăra tăcerea sau favorurile unor canale, iar publicul nu poate evalua independența editorială.
„Verifică AEP”. Dar ce verifică, concret?
Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui să fie gardianul acestor fluxuri. În practică, AEP face verificări contabile și de conformitate formală (încadrarea în categorii, documente justificative, respectarea plafoanelor). Ce nu poate sau nu face AEP, în lipsa unor protocoale solide și a unei voințe instituționale explicite:
-
verificarea originii reale a banilor din împrumuturi/donații (mai ales când vin prin persoane sau firme-intermediar);
-
cross-check cu ANAF privind capacitatea financiară a finanțatorilor (cazurile în care firme fără istoric donează/împrumută sume mari);
-
audit de conținut asupra livrabilelor media (dacă ce s-a plătit există, a rulat, în ce condiții, la ce audiență).
Rezultatul: „legalitatea” de formă poate masca practici opace de fond. Iar până când AEP și ANAF nu fac schimb de date sistematic, suspiciunile de „spălare” prin rambursări rămân pe masă.
De ce contează: impactul economic și democratic
-
Banul public: vorbim de sute de milioane/an. Fără transparență granulară, nu există control social.
-
Piața media: banii politici distorsionează mediul editorial când sunt ascunși în „proiecte speciale”. Publicul nu mai poate separa publicitatea politică de conținutul jurnalistic.
-
Competiția politică: partidele cu „tezaur” de subvenții pot inunda mediul cu mesaje, creând barieră de intrare pentru actorii noi și efect de cartel în comunicare.
-
Încrederea publică: opacitatea erodează legitimitatea și alimentează cinismul („toți sunt la fel”). În an electoral (și post-electoral), costul democratic e imens.
Ce ar trebui să se întâmple mâine, nu „într-un viitor apropiat”
1) Publicarea defalcată, pe site-urile partidelor, a tuturor cheltuielilor din subvenții și rambursări, în format deschis (CSV/JSON), cu furnizor, sumă, obiect, dată, contract, actualizate lunar.
2) Protocol AEP–ANAF pentru schimb automat de date despre finanțatori (persoane fizice și juridice), inclusiv scoring de risc (venituri declarate vs. sume finanțate).
3) Separarea strictă între publicitate și conținut editorial: marcare vizibilă a materialelor plătite politic, inclusiv în online și pe rețele sociale.
4) Standardizarea rapoartelor: aceleași categorii, definiții și metadate pentru toate partidele, pentru a permite comparabilitate.
5) Sancțiuni reale pentru refuzul de a răspunde pe Legea 544/2001: amenzi, plângere contravențională și, dacă e cazul, acțiune în instanță.
6) Arhivă publică centralizată (AEP) cu toate contractele plătite din bani publici de partide, interconectată cu SEAP.
7) Audit independent anual (public) al cheltuielilor politice cu media, cu opinie de audit și recomandări obligatorii.
Pentru PNL, refuzul de a livra defalcare pe cheltuieli nu este doar o chestiune de „procedură”; este o declarație politică. Iar declarația sună așa: „plătim din bani publici, dar nu vă arătăm cui și pentru ce”. Aceeași logică a fost aplicată, în anii recenți, și de alte partide mari. Doar că recordul de sume din 2024–2025 cere record de transparență, nu record de opacitate.
Un principiu simplu ar rezolva disputa: „urmează banii” – toți, până la ultimul leu. Dacă sunt legali, justificați și eficienți, n-are de ce să fie secreți.
De la „foarte mulți bani mascați” la bonuri publice e doar distanța dintre voință politică și obligație legală. Legea 544/2001 nu e opțională. Iar AEP nu poate rămâne casierul formal al unei industrii de comunicare plătită din subvenții fără să devină și gardianul transparenței. Până atunci, contribuabilul plătește – fără factură.
Box: Timeline pe scurt
-
2024 – Rambursări și subvenții record: >1,2 mld. lei.
-
iul.–sept. 2025 – Solicitări pe Legea 544 către PNL pentru defalcarea cheltuielilor; fără răspuns complet.
-
sept. 2025 – Episod la conferință: Ciprian Ciucu evită subiectul, live-ul dispare; ulterior, răspunsuri fără cifre.
-
AEP – „verifică” raportările, dar defalcările reale către furnizorii media nu sunt publice.
