Povestea din spatele Plannor – Interviu cu Crina Carp: „Mi-am dorit ca fiecare zbor să devină o amintire care rămâne”

0
64

Într-o lume în care călătoriile sunt tot mai accesibile, dar amintirile devin tot mai volatile, Crina Carp a găsit o modalitate simplă și profundă de a salva momentele esențiale din viața unei familii aflate în mișcare. Așa s-a născut Plannor – un jurnal de zbor creat special pentru copii, dar care a reușit să atingă și inimile părinților.

Crina nu este doar antreprenor. Este mamă, vizionară și constructor de punți între generații. Dintr-o emoție personală – primul zbor cu fetița ei – a construit un brand care se transformă încet, dar sigur, într-un fenomen global. Plannor nu este un simplu produs, ci o invitație la conectare, reflecție și păstrarea autenticității în era digitală.

În cadrul proiectului „Poveste, viață și antreprenoriat”, Crina Carp ne vorbește despre începuturile Plannor, despre mizele din spatele jurnalului de zbor și despre visul ei de a vedea acest jurnal în rucsacul fiecărui copil care urcă în avion.

  1. Crina, ne interesează cum a început totul, cum ai ajuns de la ideea de a păstra amintiri la crearea unui jurnal de zbor pentru copii și ce are special Plannor față de alte jurnale de călătorie?

Totul a început cu zborul, literalmente. Nu era un zbor lung, nici complicat. Era doar primul. Primul în care nu eram singură, nu eram nici doar parteneră de drum, ci mamă. Aveam în brațe o fetiță mică, cu ochii mari și curioși, care nu înțelegea încă ce se întâmplă, dar simțea. Simțea cum pământul se îndepărtează, cum cerul ne înghite, cum oamenii se transformă în pete colorate pe hublou. A fost o experiență complet diferită de toate celelalte zboruri pe care le avusesem până atunci.

Zborurile, în mod normal, vin și trec. Ți le aduci aminte printr-un bilet de avion, o fotografie cu o cafea în aeroport sau, cel mult, o postare cu „ready for take-off”. Dar nu păstrăm cu adevărat ce contează. Nu păstrăm emoția. Nu păstrăm privirea copilului când vede pentru prima oară un avion de aproape. Nu păstrăm tremurul din stomac înainte de decolare, mâna strânsă mai tare decât de obicei, vocea care spune „e ok, mami, doar decolăm”. Toate astea rămân în aer, ca aburul cald care dispare în geamul rece al hubloului.

Atunci mi-am dat seama că trăim ceva unic, dar și foarte trecător. Și că uităm prea repede.

Am făcut câteva poze. Am postat una. Dar după o lună, două, nu mai știam exact cum a fost. Cu ce am plecat, ce ne-a mirat, ce ne-a emoționat. A fost un moment de conștientizare puternică. Mi-am dat seama că, în goana asta de a face și a merge mai departe, uităm să trăim prezentul în profunzime și, mai ales, să-l păstrăm. Așa a apărut întrebarea: cum aș putea păstra momentele astea pentru ea? Cum pot face în așa fel încât, peste 5, 10 sau 20 de ani, să-i pot arăta ce a trăit, cum a crescut și ce am simțit împreună?

Răspunsul a venit simplu: în scris.

Nu știu exact când s-a cristalizat ideea jurnalului de zbor, dar știu exact ce voiam să cuprindă: adevăr, emoție, joacă, curiozitate și memorie. Nu doar o serie de pagini albe, ci un format structurat care să-i ofere copilului ocazia să-și documenteze experiențele, dar și libertatea de a visa, de a desena, de a lipi stickere cu locurile pe care le-a vizitat. Și, cel mai important, să poată cere pilotului un autograf – pentru că, hai să recunoaștem, câți dintre noi am fi visat, copii fiind, să avem un contact real cu cabina pilotului?

Așa a luat naștere Plannor. Un nume inspirat de ideea de planificare și zbor, de ordine și aventură, de organizare și vis. Am gândit acest jurnal ca pe un „logbook” adaptat copiilor – cu tabele clare pentru detaliile zborului, dar și cu secțiuni dedicate pentru desen, gânduri, liste de dorințe, întâmplări memorabile. Am vrut să fie un obiect educativ, dar și afectiv. Să îi ajute pe copii să înțeleagă lumea în care cresc, dar și să învețe cum să-și exprime trăirile.

  1. Ce înseamnă proiectul Plannor pentru tine?

Plannor nu este doar despre zbor. E despre legăturile care se creează în timpul zborurilor. Despre cum un copil capătă încredere să exploreze lumea. Despre cum părinții devin croniciari ai amintirilor. Despre cum, într-un aeroport plin de grabă și haos, se poate naște o clipă de liniște și sens, când deschizi jurnalul și notezi: „Primul zbor cu mama și tata. Am zburat spre Italia. Am primit un autograf de la pilot. Am plâns puțin la decolare, dar apoi am privit norii.”

În primii ani ai proiectului, am primit sute de mesaje de la părinți care au cumpărat jurnalul pentru copiii lor. Ce m-a impresionat a fost faptul că mulți dintre ei au spus exact ceea ce simțisem și eu: „Mi-era teamă că uităm prea repede.” Sau: „Amintirile astea sunt tot ce contează.” Am văzut fotografii cu copii în fața hubloului, ținând jurnalul în mână, așteptând să urce în avion. Am văzut pagini completate cu litere stângace, desene colorate, stickere cu steaguri, inimioare și avioane. Și atunci am știut că Plannor nu este doar un produs. Este o experiență. Este o punte între generații.

De ce pentru copii? Pentru că ei trăiesc totul mai intens. Pentru că ei nu filtrează. Un copil poate fi fascinat de un bec roșu pe aripă, de sunetul roților la aterizare sau de faptul că stewardesa le-a oferit o acadea. Pentru ei, totul e nou și, tocmai de aceea, valoros. Și dacă avem o unealtă care să-i ajute să exprime tot ce simt, de ce să nu le-o oferim?

În plus, jurnalul devine o arhivă de creștere. Fiecare zbor însemnat în Plannor e și o etapă din viața copilului. La început, completează părintele. Apoi, copilul desenează. Apoi, scrie. Și, într-un final, citește singur ce a trăit. Este un arc narativ al propriei deveniri.

Pentru mine, Plannor nu este doar un proiect de business. Este un proiect de suflet. O formă prin care am transformat o nevoie personală într-o soluție reală pentru alți părinți. Este o dovadă că ideile simple, dar autentice, pot ajunge departe dacă le dai timp, pasiune și sens. Da, a fost greu. Nu am știut totul de la început. Am greșit. Am refăcut. Am testat. Dar fiecare pas a fost necesar ca produsul final să aibă viață, nu doar formă.

Astăzi, când privesc un copil completând jurnalul în avion, îmi amintesc de mine, în primul zbor cu fetița mea. Și știu că am făcut ce trebuia. Nu am inventat roata. Dar am creat un mod prin care părinții pot păstra rotițele sufletului în mișcare. Acel moment între decolare și aterizare în care lumea devine mai mică, dar inima mai mare.

Așa s-a născut Plannor. Dintr-o emoție sinceră. Din nevoia de a păstra vie clipa. Din dorința ca fiecare călătorie să devină o poveste scrisă. Nu doar pentru părinți. Ci mai ales pentru copiii care vor crește și vor descoperi, într-o zi, cât de frumos a fost să zboare împreună cu cei care i-au iubit cel mai mult.

  1. Unde vrei să ajungă Plannor în următorii ani?

Îmi doresc ca Plannor să fie în rucsacul fiecărui copil care urcă în avion. Visez la o comunitate globală de micuți exploratori care își construiesc hărți emoționale ale lumii. Și sper ca Plannor să fie mai mult decât un produs – să fie o punte între generații, o cale de a păstra viu spiritul călătoriei în familie.

Când am creat Plannor, nu m-am gândit doar la un jurnal de zbor. M-am gândit la ce înseamnă să îți amintești cu adevărat. M-am gândit la copilărie, la cât de repede se scurge timpul și cât de puțin rămâne, de fapt, cu noi, dacă nu îl păstrăm undeva. Așa a apărut ideea unui obiect care să înregistreze emoția, nu doar evenimentul. Care să păstreze trăirea, nu doar locația.

Dar visul nu se oprește aici. Dacă la început am vrut doar să ofer o soluție familiilor care călătoresc, acum, după câțiva ani de la lansare, visul s-a extins. Mi-am dat seama că Plannor are potențialul de a deveni un instrument global, un companion de drum pentru milioane de copii. Și nu exagerez când spun „milioane”. Lumea călătorește din ce în ce mai mult. Familiile călătoresc mai devreme, mai des și mai departe. Copiii zboară de la câteva luni, însoțiți de părinți, și au parte de experiențe care le pot modela caracterul, curajul și deschiderea.

Dar experiența fără reflecție e o simplă trecere. Dacă un copil urcă într-un avion, merge într-o țară nouă și apoi uită totul în două săptămâni, e o oportunitate ratată. Plannor vine exact în acest punct. Ajută copilul să reflecteze, să scrie, să exprime, să asocieze, să înțeleagă. Ajută familia să creeze un ritual, nu doar o rutină. Un spațiu unde nu doar bifăm o destinație, ci înregistrăm ce am simțit, ce am descoperit, ce ne-a impresionat.

Când spun că visez la o comunitate globală de micuți exploratori, mă refer la ceva mai profund decât o simplă listă de țări vizitate. Mă refer la copii care știu unde au fost, ce au simțit, ce au învățat. Mă refer la hărți emoționale – o amprentă personală a lumii, construită din zboruri și povești, nu doar din granițe și capitale.

Imaginați-vă un copil de 10 ani care are un jurnal completat cu zeci de zboruri: din vacanțe, din vizite la bunici, din excursii cu școala sau din relocări temporare. Fiecare pagină devine o fereastră în timp. Când acel copil va avea 25, 30, 40 de ani, jurnalul lui nu va fi un simplu caiet uitat. Va fi un document de identitate emoțională. Va ști unde a crescut, ce a simțit, ce a contat.

Ce mă emoționează cel mai tare în legătură cu Plannor este reacția părinților și bunicilor. De multe ori, primesc mesaje care încep cu „Aș fi vrut să existe ceva de genul ăsta când eram mică” sau „Am zburat de multe ori cu fiul meu, dar n-am păstrat nimic în afară de câteva poze”. Asta îmi confirmă că Plannor nu e doar pentru copii. E un proiect care repară o ruptură dintre generații. E un mod prin care părinții pot oferi copiilor nu doar amintiri, ci continuitate.

Gândiți-vă cât de valoros e pentru un copil să citească, peste ani, ce a simțit mama lui într-un zbor, ce a scris tata după o vacanță în Grecia, cum a desenat el prima dată un avion. Sunt lucruri mici, dar care construiesc legături profunde. Într-o lume în care trăim tot mai repede și mai digital, scrisul de mână, amintirile pe hârtie și poveștile personale devin ancore.

Vreau ca Plannor să devină și un instrument educativ recunoscut. Deja am avut inițiative în acest sens – colaborări cu școli, cu grădinițe, cu educatori care folosesc jurnalul pentru a lucra cu copiii pe teme de geografie, limbaj, autocunoaștere. Vreau să extindem aceste colaborări la nivel internațional, pentru că Plannor nu are nevoie de traducere ca să aibă sens. Emoțiile sunt universale.

  1. Ce gând ai pentru părinții care citesc acest interviu?

Poate sună paradoxal, dar îmi doresc ca Plannor să ajungă și la copiii care nu zboară. La cei care visează să vadă lumea, dar nu au încă posibilitatea. Lucrăm deja la o variantă adaptată pentru „călătorii imaginare”, în care copiii pot scrie despre locurile pe care și-ar dori să le vadă, pot lipi hărți, pot învăța geografie într-un mod interactiv și afectiv. Pentru că visul precede realitatea. Și pentru unii copii, visul de a zbura e primul pas spre o viață diferită.

Plannor este un brand românesc, creat dintr-o nevoie personală, dar gândit pentru o piață internațională. În următorii ani, vrem să extindem distribuția în toată Europa și apoi în SUA și Asia. Avem deja cereri din diaspora românească, dar și din țări unde ideea a prins rapid – acolo unde cultura călătoriilor în familie este puternică.

Plannor nu e doar despre business. E despre memorie. Despre familie. Despre copilărie trăită conștient. Și, poate cel mai important, e despre o cultură a călătoriei care pune accent nu pe destinație, ci pe drumul parcurs împreună. De aceea, peste 5, 10 sau 20 de ani, nu vreau doar să vând mai multe jurnale. Vreau să văd copii deveniți adulți, care încă își păstrează Plannor-ul. Care îl arată propriilor copii. Care spun: „Uite, aici am fost cu mama. Aici am zburat prima oară. Aici am învățat să privesc lumea cu ochii deschiși.”

Asta vreau pentru Plannor. Să fie mai mult decât un jurnal. Să fie o punte. Să fie o moștenire.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.