Echipa OIR Sud Muntenia a semnat contractul de finanțare aferent proiectului De la Student la Antreprenor, care are o valoare de 4,74 mil. lei.
Finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, proiectul are ca obiectiv facilitarea tranziției a 322 studenți din spațiul universitar către piața forței de muncă.
Concret, proiectul presupune derularea de programe de învățare la locul de muncă (stagii de practică/internship), realizate cu parteneri de practică în special din sectoarele economice cu potențial competitiv, dar și cu cei care activează în domenii de specializare inteligentă.
Odată implementat proiectul, 322 studenți vor beneficia de sprijin pentru tranziția de la școală la viața activă și 36 cursanți vor putea participa la studii de formare și după încetarea calității de participant. Se preconizează că 126 dintre aceștia își vor găsi un loc de muncă la finalul proiectului.