Ajutor de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru elevii din România

0
43
Peste 300.000 de copii din toate județele țării, proveniți din medii defavorizate vor avea un ajutor de 500 de lei virat pe cardurile pentru sprijin educațional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020.
Cei 500 de lei vin sub forma de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional și sunt acordate din fonduri externe nerambursabile.

„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere.

După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate.

Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat Ministrul Marcel Boloș.

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut plățile pentru aproximativ 98.000 de copii.
Va urma o nouă tranșă, pentru ca niciun copil care provine dintr-un mediu defavorizat să nu se confrunte cu situația de a nu avea o jachetă, ghiozdan sau caiete.
Peste 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare.
Suma totală alocată este de 150 de milioane de lei, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).”, a scris deputatul PNL de Neamț, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc pe pagina acestuia de Facebook.
Conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, până în acest moment, au fost virate deja două tranșe de câte 250 de lei.
În cursul lunii octombrie urmează a fi distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari.
Mai multe informații despre ajutoarele în valoare de 500 lei pentru rechizite și îmbrăcăminte sunt disponibile aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.