Coronavirus: Cipru interzice accesul românilor în Republică

0
357

Autoritățile cipriote au hotărât trierea fluxului de turiști români, adăugând România pe lista statelor din categoria C, se arată într-un comunicat emis de Ministerul de Externe român.

Cetățenii români pot intra pe teritoriul Republicii cipriote după cum urmează:

1. Cu condiţia prezentării documentelor care atestă rezidenţa, a autorizaţiei de călătorie obţinute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării şi testului molecular RT-PCR negativ pentru infecţia cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.

2. Alte categorii de persoane (posesori de paşapoarte diplomatice aflaţi în misiune, oameni de afaceri sau de ştiinţă care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialişti cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiţia obţinerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile, însoţite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poştei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizaţia de călătorie obţinută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării şi un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru şi atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile cipriote, necompletarea autorizaţiei de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.

Alături de România, au mai fost incluse și Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia pe lista țărilor încadrate în categoria C.

Sursa foto: PixaBay

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.