Societatea din ziua de azi este într-o continuă nevoie de schimbare, ceea adesea rezultă destabilizări sociale și economice. Odată cu variația corpurilor colective și economice se denaturează și mentalitățile, aspirațiile sau concepțiile sociale, ori modurile de comportament care expun, în același timp, cauzele principale ale evenimentelor de fluctuație generală a mediului social și, deci a migrației. De altfel, libera circulație a indivizilor reprezintă unul dintre drepturile cele mai respectate și mai numeros practicate din întreaga lume. Cu timpul, istoria ne arată cum că indivizii s-au deplasat dintr-un loc în altul pentru a-și procura alimente – carne sau fructe, ori legume – sau refugii – peșteri, ori zone cu sol fertil ferit de animale sălbatice ce le-ar pune viața, nu doar a lor, dar și a copiilor, în pericol – sau pentru a-se reuni cu propriile rude. Oarecum, nimeni nu se înstrăinează de rude doar de plăcere sau de dragul aventurii, ci pentru a examina posibile soluții pentru un trai și o existență mai bună.
În zilele noastre, mulți concetățeni se decid să migreze doar pentru a se alătura celorlalți membri ai familiei, ori pentru a-și găsi un mediu de muncă stabil și mai vioi, dar în același timp mai bine plătite. Motivul, desigur, ar fi pentru a-și asigura o pregătire profesională mai bună, dar și o posibilă carieră. Însă, un alt motiv ar fi și dorința de a asigura urmașilor o pregătire școlară mai bună și o educație de rang înalt față de cel pe care îl avem în România. Cota totală a persoanelor de origine română e mai mare ca niciodată. Astfel, fenomenul emigrării tinerilor s-a transformat într-o chestiune, de-a dreptul îngrijorătoare, prin amplitudinea sa mare sau prin reversibilitatea sa scăzută și prin pierderile prețioase de inteligență activă, dar și prin puterile de acțiune pe care le stimulează. Așadar, pentru România, în orice context reprezintă o problemă personală, dar și o decizie pe care orice tânăr student, ar trebui să o ia în legătură cu viitorul său domiciliu și plasarea acestuia.
Motivele despărțirii
Deseori în zilele noastre, se consideră în general faptul cum că, migrația este o modă sau un trend pentru studenți. Până la urmă orice student, sau oricare alt cetățean al țării noastre își dorește să emigreze și să obțină în străinătate un trai mai bun, pentru un viitor mai stabil, pentru familie, dar și pentru propria sa realizare, o carieră mai exact. Însă, dacă pentru medici în general migrația a devenit un trend, sunt adesea și studenți la medicină ce doresc să rămână și să profeseze în România. Mulți dintre acei studenți ce doresc să rămână vor să rămână aproape de familie și de prieteni, dar și să ajute la schimbarea mentalității din țară sau chiar la ajutorarea și îmbunătățirea calității serviciului medical românesc. Însă, mulți dintre aceștia doresc să plece din țară din cauza corupției, sau lipsei de respect profesional și uman. Studenții plângându-se deseori de lipsa condițiilor de muncă, dar și a echipamentului medical, însă nici salariile nu sunt de neglijat, acestea fiind mult sub piață, fiind mult mai atrași de salariul din Occident.
Țările cu promisiuni
Astăzi, studenții români aflați în străinătate sunt de două ori mai mulți și în creștere, astfel, „de la aproximativ 12.500 în 2000 la 33.400 în 2016, o mare majoritate dintre ei preferând să rămână în străinătate.”[1] Prin comparație, numărul studenților din România a scăzut de la 900.000 în 2009 la 405.000 în 2016. Europa este principala destinație a lor, împreună cu Statele Unite – prima țară din afara Uniunii Europene – ocupând a 10-a poziție în ceea ce privește numărul studenților români din 2016. Emigrarea a fost una dintre chestiunile cheie din România de la începutul anilor 1990, fiind parțial responsabilă de declinul demografic. Diferite estimări[2] indică faptul că între 3 – 5 milioane de români trăiesc și muncesc în străinătate. Dacă luăm cifra mai optimistă de 3.580.000 de la ONU (2017), emigranții reprezintă aproximativ 18,2% din populație. În plus, populația românească a scăzut de la 22.800.000 în 2000 la 19.600.000 în 2017, cu migrația pasivă responsabilă pentru mai mult de 75 la sută din acest declin.[3]
Studenții la medicină din afara țării aduc mereu în discuție „atractivitatea ofertei educaționale și devin competenți într-o limbă străină ca fiind principalele motive pentru studierea în străinătate. Într-o serie de anchete organizate de LSRS între 2010 și 2016 pe un eșantion de peste 1000 de studenți, atractivitatea ofertei educaționale a fost indicată în mod consecvent ca fiind un motiv cheie pentru studierea în străinătate: aproximativ 50% dintre respondenți au considerat că este foarte important la o scară variind de la nu este important pentru foarte important. Perspectivele pieței forței de muncă au fost, de asemenea, percepute ca fiind foarte satisfăcătoare de mai mult de 50 la sută din studenții din străinătate. Acest lucru este relevant în special, având în vederea rigidităților structurale ale pieței muncii din România, șomajul în rândul tinerilor la 20,6% – mult mai mare decât șomajul total la 5,9% din 2016.”[4]
Piața muncii în România
Proiectele de stagii de practică, oportunitățile de angajare și apropierea față de familie reprezintă pentru studenții la medicină cei mai valoroase condiții care ar i-ar putea motiva să se întoarcă și să activeze în România. Pe de altă parte, „ceilalți factori motivanți reflectă cerințele pieței muncii. Când sunt întrebați dacă sunt interesați de un loc de muncă, stagiu sau stagiu în România sau în străinătate, o mare majoritate preferau oportunitățile disponibile în străinătate. Acest lucru este în concordanță cu necesitatea de a crea stimulente pe piața muncii pentru învățarea pe tot parcursul vieții. România s-a clasat Ultima dată în 2016 în ceea ce privește participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții, cu doar 7% din populația cu vârste cuprinse între 25 și 64 participanți la educație și formare, comparativ cu media UE28 de 16,6%.”[5]
Conform unor studii realizate pe diaspora Thailandei[6], anume „The Reverse Brain Drain Project, studenții la medicină ce ar putea migra ar putea acumula destul capital uman, dar și financiar încât ar putea fi tentați să investească în acțiuni rentabile în țara lor de origine, anume România. De asemenea, mai mulți dintre acești studenți în medicină se înscriu în universități de top din Europa și SUA. Numărul celor care deja fac asta aproape s-a dublat din 2000, ridicându-se la aproximativ 33.400 în anul 2016.
În cazul medicilor, existența unui lipse a medicilor de familie și a experților este o problemă încă în dezbatere. Asociațiile profesionale (Colegiul Medicilor din România și Societatea Națională de Medicină de Familie) au puncte de vedere oarecum identice, în sensul că, România se confruntă cu o repartizare defectuoasă a medicilor, adică cu o concentrare a acestora în regiunile urbane și în centrele universitare, în dauna localităților din teritoriu. Mediul rural ajunge din ce în ce mai derizoriu pentru medici și tineri studenți în medicină, și nu sunt întrevăzute stimulente pentru reechilibrarea acestei chestiuni. Mai mult de atât, medicii de familie sunt în practică privată și sunt în general afectați de irosirea cadrului economic, de subfinanțarea aparatului medical și sarcinile administrative care se alipesc celor profesionale.
Cu toate acestea, numerele SNMF consemnează un pierdere neglijabilă de 600 medici de familie. Cantitatea totală a posturilor vacante pe specialități medicale nu este făcută publică, iar noi știm că „se ridică la cel puțin 4.700 (din datele furnizate de 24 din cele 41 de direcții județene de sănătate publică din țară și a Municipiului București) și mai știm, din estimările noastre, bazate pe date furnizate de asociațiile medicale profesionale din principalele țări de destinație europene, 76 că în 2016 peste 15.000 de medici erau înscriși și/sau își exercitau profesia în cadrul colegiilor medicilor din alte state europene.”[7]
Apoi sunt aspectele cunoscute în numeroase studii, trecute cu vederea atunci când se lucrează la politicile de diminuare a emigrației medicilor: corupția din sistem, modalitatea de avansare în carieră bazată pe relații, nu pe competențe, lipsa oportunităților de dezvoltare profesională și lipsa dotărilor adecvate efectuării în condiții optime a actului medical. Și mai grav este că pleacă în special medicii tineri, care au tendința să emigreze pe termen lung sau definitiv ceea ce duce la un dezavantaj major pe piața muncii din România.
[1] Andrei Silviu Dospinescu și Giuseppe Russo, „Romania – Systematic Country Diagnostic : background note – migration (English)”, WORLD BANK(Banca Mondială), postat 06.07.2018, http://documents.worldbank.org/curated/en/210481530907970911/Romania-Systematic-Country-Diagnostic-background-note-migration, p.6.
[2] Divizia de Populație a Națiunilor Unite a estimat numărul total de emigranți la 3.580.000 din 2017, autorii acestui raport estimează o cifră mai mare de doar peste 4.000.000. Calculul se bazează pe Eurostat și pe datele naționale de recensământ ale țărilor din afara Europei de sus în ceea ce privește numărul emigranților români, și anume Statele Unite, Canada, Israel și Ucraina.
[3] Potrivit ONU (2017), scurgerea netă a migrației între 2000 și 2017 a fost de aproximativ 2.440.000 (calculată ca diferența dintre stocul de migrație dintre 2017 și 2000).
[4] Andrei Silviu Dospinescu și Giuseppe Russo, op.cit., p. 12.
[5] Ibidem.
[6] International Labour Organization (ILO), “The Reverse Brain Drain Project, Thailand”, http://www.ilo.org/dyn/migpractice/migmain.showPractice?p_lang=en&p_practice_id=43.
[7] Luciana Lăzărescu (coord.), Astrid Hamberger, Cristina Șerbănică, Roxana Prisacariu, Emigrația forței de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare – dezvoltare, medicină și tehnologia informației și a comunicațiilor. – Raport de cercetare, Buburești, 2017, http://eminet.cdcdi.ro/sites/default/files/arps/images/projects/Emigratia%20fortei%20de%20munca%20inalt%20calificate.pdf, pp. 75-76.
