În perioada 2021-2027, România va beneficia de asistență financiară comunitară nerambursabilă pentru dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare teritorială europeană, având ca scop dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu comunitar, prin încurajarea cooperării și schimbului de bune practici între regiunile Uniunii Europene, precum și pentru cooperarea cu statele terțe.
Pe data de 3 septembrie, s-a desfășurat, în format online, cea de-a treia întâlnire a Grupului comun de lucru pentru programare, în vederea pregătirii viitorului Program de cooperare transfrontalieră la granița româno-sârbă, aferent perioadei de programare 2021-2027:
- au fost prezentate fișele de proiect pentru proiectele de infrastructură mare și cele de importanță strategică, pentru a fi evaluate de către membrii grupului comun de lucru pentru programare, în vederea selectării acestora pentru finanțare în cadrul noului program.
- a fost aprobată metodologia de calcul a sumelor forfetare (pentru pregătirea și închiderea proiectelor).
- s-a agreat calendarul întâlnirilor tematice pentru generarea ideilor de proiecte aferente viitoarei perioade de programare.
Documentele de interes public referitoare la următorul Program au fost publicate pe site-ul www.romania-serbia.net, iar instituțiile interesate sunt invitate în continuare să formuleze propuneri sau observații.
Sursă foto: ZF