Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat că pădurea Băneasa şi alte păduri din apropierea marilor oraşe vor fi protejate şi vor deveni păduri-parc.
Costel Alexe: ” Pădurile din apropierea marilor oraşe vor fi protejate şi vor deveni păduri-parc.
Am participat la Conferinţa Regională „Pădurile Bucureştiului – Viziune şi Strategie”, care a avut loc în Pădurea Băneasa de lângă Bucureşti, eveniment în care a fost prezentată viziunea ministerului şi a partenerilor săi, cu privire la extinderea pădurilor-parc în jurul Capitalei, dar şi a marilor aglomerări urbane din România.
Am avut discuţii cu conducerea Romsilva să identificăm la nivel naţional toate acele judeţe unde putem să trecem suprafeţe de pădure din producţie în păduri parc, să le avem pentru recreere. Odată cu trecerea acestor păduri parc din administrarea publică a statului român în administrarea publică a UAT, adminstraţiile publice locale pot şi trebuie, pentru cetăţenii României, cu fonduri locale, guvernamentale sau mai ales fonduri europene, să amenajeze piste de biciclete, piste de alergare, să monteze bănci, coşuri pentru gunoi sau surse de iluminat.
Alături de alte păduri din ţară, şi Pădurea Băneasa va deveni pădure parc: 470 de hectare din pădurea publică a statului român a trecut din pădure de producţie în pădure parc şi evident trebuie ca bucureştenii şi cei din judeţul Ilfov să se bucure de ea.
La nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov 788 de hectare de pădure sunt pădure parc.”
Cele 9 arii naturale protejate concentrate în jurul Bucureştiului sunt: Parcul Natural Văcăreşti, lacul şi pădurea Cernica, lacul şi pădurea Snagov, Grădiştea, Căldăruşani, Dridu şi zona protejată Scroviştea.
Sursă foto: Newsweek