Începând din 15 septembrie, persoanele care călătoresc cu metroul pot utiliza Magistrala 5, care face legătura între stațiile Râul Doamnei și Eroilor.
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: „Salut cu entuziasm inaugurarea Magistralei 5 de metrou, finanțată prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului a fost de 3,2 miliarde lei, iar valoarea eligibilă a fost de 2,3 miliarde lei, din care fondurile europene reprezintă aproximativ 2 miliarde lei.
Pentru mine, încărcătura emoțională a acestei realizări atât de așteptate de bucureșteni este cu atât mai mare cu cât în urmă cu nouă ani când a început proiectul acestui tronson cu 10 stații noi, eu am negociat finanțarea liniei de metrou din fonduri europene cu Comisia Europeană din poziția de Director General al Direcției Generale Relații Financiare Externe din cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport, poziție pe care o ocupam la acea dată.
Felicitări, așadar, tuturor celor implicați în această reușită care arată că se poate! Atenție, se «deschid» ușile! Se deschid pentru noi oportunități de finanțare europeană a mobilității urbane. Fondurile europene consistente pe care le avem la dispoziție permit dezvoltarea într-un ritm alert a infrastructurii din România, așa cum și președintele Klaus Iohannis a subliniat la evenimentul de lansare”.
Început în 2011, proiectul de realizare a Magistralei 5 leagă zona de est de cea de vest a Bucureștiului și are o lungime de 7 km, 10 stații de metrou, un depou la Valea Ialomiței și o galerie de legătură.
Trenurile care vor circula pe Magistrala 5 vor putea atinge o viteză maximă de 80 km/h și vor contribui la reducerea timpului de călătorie al bucureștenilor. 64.000 de călători vor merge în fiecare zi folosind metroul pe magistrala M5.