Trupele de la Kiev au intrat în Herson, iar eliberarea teritoriului abandonat de către ruși continuă.
Chiar au reușit să avanseze pe malul celălalt, localitatea Heroiske fiind confirmată ca fiind liberată de sub controlul Moscovei.
Rușii au lăsat „cadouri” în urmă sub forma minelor antipersonal („fluturași” explozibili), sau chiar capcane cu grenade și alte metode inventive de a comite crime de război.
Așa cum am mai văzut și în celelalte orașe și localități eliberate – grenade în ursuleți de pluș, în suporți de lumânări de la morminte, grenade în paharele din dulapurile bucătăriilor ocupate temporar de soldații ruși și multe alte exemple.
În acest sens, deja sunt înregistrate victime în rândul personalului militar ucrainean însărcinat cu deminarea teritoriului.
Toate acestea nu sunt totuși surprize, fiind un modus operandi bine cunoscut deja, atât din punct de vedere al istoriei, cât și al prezentului.
Sunt lecții deja însușite de oricine a avut de-a face cu așa-zisa armată a Federației Ruse.
Realitatea este că pierderea Hersonului este o lovitură extrem de dură din punct de vedere strategic, fiind singurul oraș capturat de mărimea sa, singura reședință de județ (oblast) și, de asemenea, unul dintre orașele înscrise în tomul teritorial-administrativ ca fiind parte integrată „pentru totdeauna” a Federației Ruse prin „referendumurile” trucate.
În general, Kremlinul a adoptat dintotdeauna astfel de tehnici birocratice pentru a-și oferi o „legitimitate” falsă asupra teritoriilor cotropite și asta era valabil și dacă erau absolut siguri că le pot reține sau nu, menținând o bază legislativă pentru viitoare incursiuni ce le-ar fi acoperit acțiunile ilegale, din punctul lor de vedere, în ochii comunității internaționale.
Așadar, pe lângă conferirea unor puteri și acțiuni sporite, din punct de vedere birocratic/militar, pe care aceste false referendumuri le-ar acorda în teorie, ele sunt și necesarele dovezi „amânate” și fabricate de casus belli, ținând în șah un popor întreg.
Alte exemple notabile în trecut pot fi și procesele de rusificare/colonizare practicate în fostele țări membre ale Uniunii Sovietice unde populațiile colonizatoare de etnie rusă au fost folosite ca justificări pentru invazii – „Oriunde un rus este amenințat, Federația Rusă îl va apăra, ”(numai că în cazul fostului „colos” de la răsărit, situația a stat mereu invers – rușii au fost cei ce au amenințat constant).
Birocrația excesivă este totuși un „monument” moștenit de-ale fostului imperiu sovietic și fac în așa fel încât să se înconjoare cu el în tot ceea ce fac și exprimă, de aceea vedem filmări cu mobiki (mobilizați) care pledează la autoritatea centrală de la Moscova apelând la diferite articole ce au fost încălcate grosolan.
În continuare, din punct de vedere politic, este un moment de strânsură pentru Putin și puterea sa, vocile care îl contestă înmulțindu-se în ciuda intenției acestuia de a arunca armata prin reprezentanții săi, Shoigu și Surovikin, în fața valului de critici ce vin în urma acestui nou eșec.
În situația dată, este foarte important ca ucrainenii să continue să aplice lovituri susținute asupra armatei ruse pentru a menține presiunea pentru ca populația rusă să resimtă adevăratul eșec pe care Federația Rusă îl înregistrează în Ucraina până ca aparatul de propagandă să poată „spăla” aceste acțiuni umilitoare.
În acest sens, este greu de intuit totuși ce s-ar putea întâmpla dacă presiunea ajunge la apogeul necesar pentru a-l destitui pe Vladimir Putin de la conducerea acestei entități agresiv-imperialiste, deși scenariul în care lupta pentru putere se va înteți, cauzând un colaps în trepte, ca un domino, în Ucraina și apoi în Rusia, rămâne rezonabil de probabil.
Din punct de vedere militar, această „retragere” pe care au rușii au efectuat-o forțat înseamnă că orice perspectivă de a ataca Odesa și de a captura, așa cum și-au dorit inițial, tot accesul la Marea Neagră al Ucrainei, trece în zona științifico-fanstasticului. Încă un obiectiv ratat.
De la apariția HIMARS pe câmpul de bătălie, acest cap de pod extins aflat pe malul drept al Niprului a devenit ne-sustenabil, terenul fiind pregătit prin lovituri în adâncime asupra obiectivelor logistice și de infrastructură (depozite de muniții, poduri, drumuri, noduri feroviare, poziții de apărare, ș.a.).
Așadar, este clar (sau nu), așa cum a fost până acum și pentru conducerea militară a forțelor armate ruse, că prezența lor în acest spațiu îngrădit de două ziduri (forțele ucrainene și râul Nipru) nu are sens din punct de vedere strategic, astfel încât durata de rezistență a acestora aici s-a datorat, cel mai probabil, unei voințe politice.
Sau, ca să luăm în calcul toate opțiunile, chiar unei incompetențe a generalilor ruși, pentru că avem totuși nenumărate astfel de exemple în toată această perioadă îndelungată în care deciziile au fost cel puțin demne de pus sub semnul întrebării.
Se speculează de ceva timp că însuși Putin s-ar implica în deciziile militare și putem intui asta chiar și noi prin schimbările dese efectuate printre generalii ce conduc comandamentele operaționale.
Săptămâna trecută au apărut informații „pe surse” în spațiul public ce indică o scindare a opiniei cu privire la acțiuni prezente și viitoare pentru Ucraina în cadrul leadership-ului american.
Generalul Milley fiind indicat ca susținând că „Ucraina și Rusia au obținut până acum tot ce se poate obține până în iarnă, iar acțiunile vor încetini și până în primăvară se va instala un status quo.
Fiind oportunitatea perfectă pentru ca ucrainenii să consolideze tot ce au obținut până acum prin negocieri cu partea rusă, nefiind în stare să continue eliberarea teritoriilor”, iar consilierii lui Biden fiind în dezacord cu dânsul.
În acest sens, nici eu nu sunt de acord cu această viziune din mai multe motive, deși nu contest pentru nicio secundă experiența și poziția sa, fiind Chariman of the US Joint Chiefs of Staff, și nici nu mă erijez în autoritatea supremă a conflictului din Ucraina.
Așa cum oricine poate raționa, „iarna nu-i ca vara” (dacă îmi permiteți o mică expresie neaoșă) și ridică la rândul său noi probleme operaționale și, într-adevăr, o încetinire a operațiunilor.
Temperaturile scăzute, deși problematice pentru forțele aflate în ofensivă, consider că vor avea un impact mai mare asupra forțelor statice aflate în defensivă.
De asemenea, lumina scăzută, precum și perioada micșorată în care aceasta este disponibilă, vor avantaja forțele ce dispun mai mult de tehnică dotată cu tehnologie „Night Vision” și termică.
În plus, căderile de zăpadă vor indica extrem de facil pașii soldaților, urmele tancurilor și ale altor șenilate, dar și ale roților, făcând din toate aceste elemente niște ținte sigure.
Frigul va obliga ca soldații să încalce spațierea obligatorie dintre ei și se vor strânge împreună pentru a se încălzi (mai ales dacă nu sunt dotați cu echipament adecvat condițiilor climatice și aici știm deja că 1.5 milioane de astfel de uniforme au dispărut din pix.
Cel mai probabil în dacha-urile comandanților militari, sau în vilele de pe lacul Como) – semnătura termică precum și focul, sau fumul vor picta un mare X pe aceste clădiri.
Întâmplarea face că trupele ucrainene au acest avantaj tehnologic față de cele moscovite, inclusiv deja celebrele Javelin au această opțiune, putând fi folosite în acest sens.
Rasputița este prezentă, suntem în noiembrie, de acum înainte pământul va îngheța, astfel încât dezavantajul pe care aceasta îl cauzează pentru manevrele specifice unei ofensive va dispărea în curând. Just, Rasputița va fi înlocuită cu iarna, dar totuși.
De asemenea, acest nou „gard” pe care râul Nipru îl reprezintă între cele două forțe va funcționa în ambele sensuri și își vor trimite baraje de artilerie între ele constant.
Din nou, capacitatea de a lovi ținte în adâncime își va spune cuvântul, iar avantajul conferit de către sistemele HIMARS va fi resimțit, astfel încât rutele de acces către Crimeea și din ea către restul teritoriului ocupat vor fi în pericol, precum și axa Zaporoje – Melitopol.
Trupele ruse vor putea fi atacate din flanc prin artilerie și lovituri de rachete ghidate în timp ce vor fi atacate din față de către manevrele combinate ale trupelor ucrainene.
Crimeea va avea rolul de bastion, însă unul destul de izolat asta și datorită loviturii trecute aplicate podului Kerch, fiind în pericol constant.
Toate acestea depind, desigur, de ajutorul pe care Occidentul îl oferă Ucrainei și o continuare a operațiunilor nu ar fi posibil fără suportul său, așadar, din punct de vedere militar, nu are niciun sens să oprești acum elanul pe care ucrainenii și l-au însușit cu mari sacrificii.
Ceea ce mă face să cred că totul se rezumă, din nou, la politică, iar aici nu am datele necesare pentru a analiza voința Pentagonului/Washingtonului pentru că nu am urmărit în detaliul și nici pentru perioada îndelungată necesară pentru a putea înțelege exact motivațiile tuturor.
Indiferent, din aceleași informații „pe surse” care au apărut în spațiul public putem totuși respira ușurați că o susținere pentru o negociere impusă nu există momentan la nivelul necesar pentru ca Ucraina să fie obligată să se așeze la masă cu Rusia. Condițiile nu sunt prezente încă pentru ca așa ceva să se întâmple.
Și aici intervine ultimul argument, care este și cel mai important pentru a înțelege de ce nu este cazul acum – negocierile trebuie să fie între cel puțin două părți.
Ori așa cum am mai scris în trecut, Rusia nu negociază în mod real, nu este dispusă la negocieri reale și nici nu respectă acordurile semnate, considerând că valoare lor este egală cu cea a unei călimări cu cerneală.
Pentru ca Rusia să negocieze trebuie ca aceasta să fie înfrântă pe câmpul de bătălie și este extrem de posibil ca nici atunci această entitate imperialistă să nu cedeze nimic.
Ori să cedeze temporar pentru ca aceasta să revină în câțiva ani întărită și însetată de noi atrocități demne de secolele trecute – Acordul de la Khasavyurt semnat după Primul Război Cecen este un testament strident în acest sens, deși nu este singurul.
Cum se va sfârși acest război nu se știe, poate nu va exista un acord de pace, doar un armistițiu (URSS-Japonia, Coreea), poate va fi un nou Afganistan, poate un război mocnit, așa cum a fost după anexarea Crimeii.
Sau, ideal, o pace reală între Ucraina și oricine va fi în măsură să semneze astfel de tratate din Rusia, pentru că există o posibilitate în care Federația Rusă să nu mai existe în această formulă pe viitor.
Poate că susținerea Occidentală va ceda și acest război se va perpetua, o agresiune nesfârșită. Nu știm ce ne aduce viitorul, însă importanța acestui război este clară.
Ucraina, deși poate nu și-a dorit în mod special asta, apără Europa, valorile noastre comune, principiile noastre, precum și dreptul internațional și ordinea internațională – nu există nicio nuanță în acest sens.
Pentru NATO, pentru UE, pentru România, este vital ca Ucraina nu doar să reziste, ba chiar să câștige.
Nu cred că toată lumea își dorește ca acest lucru să se întâmple, este evident asta.
Dar, din punctul meu de vedere, această victorie ne va aduce o pace sustenabilă și de lungă durată pe Bătrânul Continent.
O pace ce va conduce automat către creștere, progres și prosperitate, indiferent dacă Germania sau apologeții putiniști realizează asta sau nu.
