Jude Bellingham, Lionel Messi, Victor Osimhen și Harry Kane sunt doar patru dintre jucătorii de talie mondială care ar putea fi transferați în ceea ce se anunță a fi o fereastră de transferuri uriașă în această vară, precizează BBC.
Se va întoarce Messi la Barcelona? Declan Rice se îndreaptă spre Arsenal?v
Fereastra de transferuri pentru cluburile din Premier League în sezonul următor se deschide miercuri, 14 iunie, și se închide vineri, 1 septembrie.
Jude Bellingham
Cel mai tânăr căpitan al Borussiei Dortmund la 19 ani și considerat „excepțional” de către Jurgen Klopp, șeful lui Liverpool, Bellingham este una dintre cei mai doriți fotbaliști în această vară, iar luni a fost numit jucătorul sezonului în Bundesliga.
Real Madrid se află în discuții avansate pentru a semna cu mijlocașul englez și este dispusă să plătească aproximativ 89 de milioane de lire sterline – deși se înțelege că Dortmund dorește 130 de milioane de lire sterline.
Se crede că și Manchester City ar fi interesată de adolescentul care a jucat de 42 de ori pentru clubul său în acest sezon, marcând 14 goluri și oferind șapte pase de gol.
În aprilie, Liverpool a exclus posibilitatea de a semna cu fosta vedetă a lui Birmingham City, Klopp spunând că interesul roș-albaștrilor este ca un „copil care își dorește un Ferrari de Crăciun”.
Harry Kane
„Harry Kane, ne vedem în iunie”.
Fanii lui Manchester United i-au cântat o serenadă talismanului lui Tottenham în timpul meciului de 2-2 de la Londra, în aprilie. United, ca și Chelsea, Bayern Munchen și Paris St-Germain, sunt legate în mod repetat de jucătorul de 29 de ani.
Spurs și Kane au de luat o decizie. Recordmanul de goluri al Angliei mai are un an de contract și, dacă nu-și prelungește înțelegerea, ar putea pleca gratis la sfârșitul sezonului viitor.
Nu există nicio îndoială cu privire la abilitatea lui Kane – a marcat 280 de goluri în 435 de apariții pentru Spurs și este la 47 de goluri de recordul de goluri în Premier League al lui Alan Shearer, 260.
Spurs l-au mai ținut pe Kane și înainte, în urmă cu două veri, când acesta a încercat să pună la cale o mutare la Manchester City.
Dar, în condițiile în care Spurs nu poate oferi Liga Campionilor în sezonul următor, iar Kane nu a câștigat încă un trofeu important, viitorul atacantului în nordul Londrei rămâne neclar.
Declan Rice
Declan Rice ar putea deveni primul căpitan al lui West Ham care să câștige un trofeu european de când englezul Bobby Moore a ridicat Cupa Cupelor în 1965.
Înaintea victoriei din manșa secundă a semifinalei Ligii Europa la AZ Alkmaar, managerul lui West Ham, David Moyes, a declarat că există „o șansă bună” ca Rice să plece în această vară.
Jucătorul în vârstă de 24 de ani a respins toate eforturile de a-l determina să semneze o prelungire a contractului, pe fondul interesului practic al tuturor cluburilor de top din Anglia.
Rice a trecut prin sistemul de juniori de la West Ham și a fost selecționat de 41 de ori de către Anglia, jucând în toate cele cinci meciuri disputate la Cupa Mondială din iarna trecută.
Există rapoarte că Rice înclină spre o mutare la Arsenal, vicecampioana din Premier League, dar Gunners ar putea fi nevoiți să dubleze suma de 72 de milioane de lire sterline pe care au plătit-o pentru semnătura record pentru Nicolas Pepe în 2019.
În aprilie, Moyes a declarat că Rice nu va fi vândut pentru mai puțin de 150 milioane de lire sterline.
Lionel Messi
Lionel Messi, câștigătorul Cupei Mondiale, va pleca de la Paris St-Germain atunci când îi va expira contractul în această vară.
Relația sa cu PSG s-a deteriorat. La 3 mai, el a fost suspendat de club timp de două săptămâni după ce a călătorit în Arabia Saudită fără permisiunea acestuia.
La primul său meci de revenire a fost huiduit de suporteri.
Messi a plecat de la Barcelona în 2021 din cauza problemelor financiare ale clubului, dar o mutare înapoi pe Nou Camp, unde argentinianul este cel mai bun marcator din toate timpurile, cu 672 de goluri în 778 de meciuri, ar putea să nu fie o opțiune.
Barcelona are o factură salarială de aproximativ 530 de milioane de lire sterline, pe care trebuie să o reducă cu cel puțin 177 de milioane de lire sterline.
Jucătorul de 35 de ani a atras, de asemenea, interesul celor de la Inter Miami din Major League Soccer (MLS) și o ofertă tentantă de aproximativ 350 de milioane de lire sterline pentru a juca în Arabia Saudită timp de un an la Al-Hilal.
Victor Osimhen
Victor Osimhen a devenit invidiat de cluburile de top din Europa cu performanțele sale de senzație pentru Napoli.
Chelsea, Arsenal, Manchester United, Liverpool, PSG și Real Madrid sunt doar câteva dintre echipele legate de atacant în ultima vreme, ceea ce a făcut ca Osimhen să fie un obișnuit al rubricii de bârfe de la BBC Sport.
El este cel mai bun marcator din Serie A în acest sezon, cu 23 de goluri în 30 de meciuri, propulsând Napoli spre primul Scudetto din ultimii 33 de ani.
Atacantul de 22 de ani l-a idolatrizat în copilărie pe atacantul Didier Drogba de la Chelsea, iar în 2016 a respins-o pe Arsenal când a semnat primul său contract profesionist cu Wolfsburg, echipă din Bundesliga.
Expertul în fotbal italian James Horncastle a declarat în cadrul podcastului Football Daily de la BBC Radio 5 Live că Osimhen ar costa mai mult de 90 de milioane de lire sterline și „probabil mai aproape” de 130 de milioane de lire sterline.
Atacantul a ținut prima pagină a ziarelor în luna martie când a declarat: „Muncesc atât de mult pentru a mă asigura că îmi îndeplinesc visul de a juca într-o zi în Premier League”.
Mount? Mbappe? Maddison? O vară epică ne așteaptă
Manchester United, Liverpool și Arsenal sunt gata să se lupte pentru semnătura lui Mason Mount, mijlocașul englez refuzând să semneze un nou contract la Chelsea.
Contractul lui Mount expiră la sfârșitul sezonului viitor, iar Blues ar fi pus un preț de 70 de milioane de lire sterline pe jucătorul de 24 de ani.
Suporterii lui Brighton se confruntă cu o vară nervoasă după ce managerul Roberto de Zerbi a declarat că vedetele Moises Caicedo și Alexis Mac Allister „merită să joace la un alt nivel”.
Brighton a respins o ofertă de la Arsenal de aproximativ 70 de milioane de lire sterline pentru mijlocașul ecuadorian Caicedo în ianuarie, în timp ce mijlocașul argentinian câștigător al Cupei Mondiale, Mac Allister, a fost puternic legat de Liverpool.
Între timp, James Maddison este posibil să se mute în urma retrogradării lui Leicester, existând zvonuri că Newcastle și Tottenham sunt interesate de mijlocașul englez în vârstă de 26 de ani.
Și superstarul Kylian Mbappe este monitorizat de cluburile de top din Europa, contractul jucătorului în vârstă de 24 de ani expirând la sfârșitul sezonului viitor, în timp ce colegul său de la PSG, Neymar, care a venit de la Barcelona pentru 200 de milioane de lire sterline în 2017, este legat de Manchester United.