Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, a declarat că din cei peste 500 de urși care erau inițial programați pentru vânătoare, doar 220 vor mai fi împușcați.
Acesta a anunțat că ordinul de vânare pentru acești urși va fi emis în curând, posibil chiar săptămâna viitoare, conform Monitorului de Cluj.
Într-o conferință de presă organizată la Primăria Cluj-Napoca, Fechet a discutat despre situația „urșilor problemă” din România, care au atacat oameni sau au creat pagube în gospodării.
Anterior, fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a autorizat uciderea a peste 500 de urși în ultima sa zi în funcție. Cu toate acestea, ministrul actual, Mircea Fechet, a oprit această măsură și a afirmat că va ține cont de recomandările făcute de Academia Română.
Conform specialiștilor de la Academia Română, nu există o justificare pentru vânarea a peste 500 de urși, sugerând în schimb că maxim 220 de exemplare ar putea fi vânate.

”Academia Română ne-a comunicat punctul lor de vedere. Cred că cea mai importantă chestiune se referă la cota în sine.
Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente. Din acest motiv, eu nu-mi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiștii Academiei Române.
Voi lua de bună această cifră și am solicitat angajaților Ministerului Mediului, având în vedere că există conflicte aproape zilnice între urs și om, având în vedere că sunt județe extrem de afectate de aceste conflicte, fie că discutăm despre pagube însemnate în gospodăriile oamenilor, fie că vorbim despre pierderea de vieți omenești”, a explicat ministrul Mircea Fechet.
