Profesor universitar, sociolog, abilitat să conducă doctorate în științele comunicării, specialist în comunicare politică și media digitale, Antonio Momoc este una dintre vocile academice care au analizat constant transformările spațiului public românesc și internațional.
Cu o carieră care îmbină cercetarea, predarea, experiența media și leadershipul academic, el vorbește despre educație formală și alternativă, democrație, digitalizare și rolul comunicării într-o societate polarizată.
- Ați traversat aproape toate etapele carierei academice și aveți CV profesional în media și comunicare. Cum se leagă aceste lumi în parcursul dumneavoastră?
Pentru mine, parcursul academic și carierea în jurnalism și comunicare nu au fost niciodată o tranziție de la „ceva” la „altceva”, ci o continuitate firească, o împletire naturală. Le-am perceput mereu ca pe două spații complementare, unite printr-un numitor comun: comunicarea ca practică socială, ca mecanism de influență, dar și ca responsabilitate publică. Am început ca student în practica profesională la radio și televiziune într-o perioadă în care jurnalismul se făcea cu multă disciplină profesională, cu verificare atentă a informațiilor și cu o asumare clară a rolului public al ziaristului. Era o vreme în care a merge pe teren, dialogul direct cu oamenii și respectul față de public reprezentau regulă profesională, nu excepții.
Experiența din media mi-a oferit contactul direct cu factorii de decizie și cu nevoia de claritate și relevanță în comunicarea cu publicul. Am învățat din practica jurnalistică ce înseamnă să informezi cu responsabilitate și să construiești un mesaj care să fie ușor de înțeles, să conteze pentru audiență, să fie de interes pentru cititori și să producă efecte emoționale.
În același timp, am observat limitele jurnalismului teoretic, de catedră, intuitiv: am avut și am câțiva colegi la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, în Departamentul de Jurnalism, care nu au activat niciodată ca jurnaliști, care nu au lucrat o zi în presa cotidiană. Problema nu e că nu au lucrat în presă, ci că ei au conceput planuri de învățământ pe baza cărora predau, formează sau pregătesc studenți la jurnalism. În calitate de decan al FJSC, când am inițiat reforma curriculară, am propus reducerea numărului de cursuri pe semestru (de la 9 la 6 cursuri și tot atâtea examene) în acord cu standardele ARACIS. Mi-am atras reproșuri, acuzații și memorii că „aș vrea să dau colegi afară”, că „aș fi vrut să le iau normele pe care au dat concurs”. Astfel reforma curriculară a fost blocată. Eu cred că sunt relevante instrumentele teoretice solide în jurnalism, dar nu cred că poți forma viitori jurnaliști fără să fi avut vreodată niciun contact cu nicio redacție, fără să fi practicat jurnalismul. Strict la aceste cazuri mă refer.
Teoria, în schimb, m-a ajutat să privesc critic modul în care funcționează mass media tradițională, iar observația directă, ca ziarist în diferite redacții, mi-a confirmat ipotezele și îngrijorările. Universitatea din București mi-a oferit cadrul pentru reflecție, pentru cercetare, pentru analiză critică și pentru înțelegerea proceselor de comunicare publică. Cercetarea mi-a permis să privesc mesajele publice dincolo de suprafață, să analizez structurile de putere, relația dintre tehnologie, politică și societate. Am înțeles că ceea ce vedem expus în mass-media este doar partea vizibilă a unor mecanisme mult mai complexe.
În același timp, experiența în presă m-a ajutat să nu rămân izolat într-un discurs academic abstract sau chiar abscons, așa cum li se întâmplă unor dascăli la ore. La cursurile mele am căutat mereu să conectez teoria cu realitatea social-politică, să vorbesc studenților despre concepte cu relevanță practică sau explicativă, dar și despre exemple și practici concrete, despre ce se întâmplă în redacții, în relația cu presiunea politică sau economică. Cred cu tărie că un profesor de comunicare care nu înțelege practica din interiorul unei instituții publice sau organizații private riscă să devină irelevant, iar un practician care ignoră teoria riscă să repete greșeli fără să le înțeleagă cauzele.
Pentru mine, relația dintre mass-media și mediul academic este una de echilibru. Viața în presă te învață să fii conectat la actualitate, universitatea îți oferă instrumentele să înțelegi și să descifrezi prezentul. Împreună, ele construiesc un mod de a gândi comunicarea publică nu doar ca o profesie, ci ca un instrument de responsabilitate socială.
- Ați menționat reforma curriculară pe care ați inițiat-o la FJSC. Ce a însemnat pentru dumneavoastră mandatul de decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării?
Mandatul de decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București a fost, pentru mine, una dintre cele mai intense și mai extenuante experiențe profesionale. Managementul academic este mult mai mult decât o funcție administrativă; a fost un exercițiu complex de leadership academic, asumare de decizii strategice și gestionare a unor momente de criză reale. Am preluat această responsabilitate într-un context extrem de dificil, la decretarea stării de urgență din cauza pandemiei COVID-19: atunci am fost obligați să mutăm activitatea didactică în mediul online în absența unei infrastructuri online de predare și evaluare.
Una dintre primele provocări a fost adaptarea instituțională rapidă, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea actului educațional. Digitalizarea subită a scos la iveală vulnerabilități, dar și oportunități. A trebuit să regândim metodele de predare, evaluare și interacțiune cu studenții, menținând în același timp rigoarea academică. Pentru mine, a fost esențial ca facultatea să nu devină doar un furnizor de cursuri online, ci să rămână un spațiu de reflecție, dialog și formare critică. Avantajul meu era acela că cu ani în urmă am condus Departamentul de E-Learning și Învățământ la Distanță. Acea experiență m-a ajutat să implementez rapid la nivel de facultate instrumentele digitale de predare și formare: am digitalizat fondul de carte al bibliotecii, am introdus prima Bibliotecă Virtuală și astfel am pus la dispoziție profesorilor și studenților toate cărțile din bibliografie necesare studiului, pregătirii orelor de curs și seminar, dar și pregătirii tematicii din sesiunile de examen, inclusiv din sesiunile de finalizare a studiilor de licență și master.
Un obiectiv important al mandatului meu a fost consolidarea legăturii dintre facultate și mediul profesional. Am considerat mereu că jurnalismul și comunicarea nu pot fi predate și învățate într-un mod pur teoretic. Studenții trebuie să înțeleagă realitățile din piața media, presiunile economice, transformările tehnologice și implicațiile politice ale comunicării publice. De aceea, am încurajat colaborările cu profesioniști din industrie, dezbaterile publice, conferințele tematice și deschiderea facultății către profesie. Am organizat inclusiv în pandemie seria de conferințe Serile FJSC la care am invitați din jurnalism și din industria comunicării.
Modernizarea sediului facultății de la etajul 6 din Complex Leu cu bani din sponsorizări a fost proiectul în jurul căruia am reușit să conving să vină organizații mass media, firme de PR și publicitate, alumni. Studioul de televiziune de la etajul 6 din Complex Leu a fost amenajat printr-o sponsorizare a grupului Digi RCS-RDS. O sală de seminar a fost amenajată cu ajutorul Brico Depot, cei care au transformat balcoanele care arătau deplorabil în spații verzi unde să-și petreacă studenții pauzele dintre cursuri. Tot cu ajutorul Brico am mobilat o bucătărie pentru profesori. Agenția de PR Graffiti Plus a modernizat la rândul ei o sală de curs. Sunt doar câteva exemple: cu bani privați am dat un aspect modern spațiilor de învățământ, laboratoarelor și sălilor de curs. Companiile private au răspuns solicitărilor mele de sponsorizare pentru că au crezut în proiectul meu și în studenții noștri.
Am susținut, de asemenea, interdisciplinaritatea ca direcție strategică. Comunicarea nu poate fi separată strict de sociologie, științe politice, antropologie sau studii de media digitale. În acest sens, am încurajat dialogul între departamente, organizarea de conferințe științifice și proiecte de cercetare interdisciplinare și dezvoltarea unor programe curriculare mai flexibile și mai conectate la realitatea profesională.
Mandatul de decan a fost un test de reziliență. Am căutat să împac viziuni antagonice în facultate și să obțin un echilibru între profesorii care apărau tradiția și cei care își doresc schimbarea. Dificultatea a constat în a-i face pe colegi să aibă încredere unii în alții și să lucreze împreună în ciuda unor perspective adverse cu privire la rolul școlii de jurnalism în formarea viitorilor profesioniști. A însemnat să protejez valorile academice ale instituției, dar și nevoile studenților de adaptare la o profesie care suferă transformări profunde. A fost, fără îndoială, o perioadă solicitantă, dar și una care mi-a confirmat convingerea că universitatea trebuie să fie un actor activ în spațiul public, nu doar un observator pasiv al acestuia.
- Predați comunicare politică și media digitale. Cum s-a schimbat radical acest domeniu?
Schimbarea în comunicarea politică și în media digitale este una profundă, structurală. În era social media impactul agendei cetățeanului asupra agendei politice este izbitor. Dacă în urmă cu câteva decenii vorbeam despre mesaje centralizate și unidirecționale, construite pentru televiziune, radio sau presă scrisă, astăzi ne aflăm într-un ecosistem fragmentat, în care mesajele circulă simultan pe zeci de platforme, în formate diferite și către publicuri segmentate. Asta afectează formarea unei percepții comune la nivel general, cauzată de experiențe online diverse, de comunități de interese ultra-fragmentate. Comunicarea politică nu mai este un monolog adresat „electoratului”, ci un ansamblu de micro-narațiuni adaptate unor comunități specifice, definite de interese antagonice, nevoi sociale diferite și identități digitale. Ultr-conservatori și ultra-progresisți se izolează și se radicalizează în bulele lor unii împotriva celorlalți. Ura îi unește pe cei care nu pot accepta că grupul ideologic la care au aderat s-ar putea înșela, ar putea greși. Dacă centrul politic este afectat atunci democrația liberală este în criză.
Așa cum arătam în cartea mea, Comunicarea 2.0.: New media, participare și populism, (Ed. Revistei Timpul, Iași, 2024), platformele sociale au schimbat radical regulile comunicării publice. Algoritmii decid ce vedem, când vedem și în ce context emoțional. Micro-targetarea permite transmiterea unor mesaje diferite către segmente diferite de public, fără ca acestea să se întâlnească vreodată în spațiul public, vezi mirarea celor care au aflat în ziua rezultatului votului de Călin Georgescu. În acest context, influencerii, creatorii de conținut și platformele alternative de informare devin actori politici de facto, chiar dacă asumă rol de formatori de opinie și pretind că informează corect și dezinteresat. Rolul de informare nu mai aparține exclusiv instituțiilor media consacrate, ci este preluat într-o rețea fluidă, într-un mediu digital greu de reglementat.
Această transformare aduce însă riscuri majore. Emoționalizarea excesivă a discursului politic favorizează polarizarea, intoleranța și radicalizarea. Mesajele care stârnesc furie, frică sau indignare sunt favorizate de algoritmi și circulă mai rapid decât cele raționale, argumentate. Dezinformarea nu este un accident, ci, în multe cazuri, o strategie deliberată. Influencerii sunt suspectați de agende ascunse, jurnaliștii se bucură de o încredere tot mai mică. În războiul percepțiilor din era post-adevăr, credibilitatea actorilor publici este ținta dezinformării din toate direcțiile.
Din acest motiv, consider că rolul educației digitale și al gândirii critice în comunicare politică este mai important ca oricând. Nu mai este suficient să îi învățăm pe studenți cum să construiască mesaje eficiente sau campanii persuasive. Trebuie să învățăm despre etică, chestionarea propriilor prejudecăți, responsabilitate și impact social. Comunicarea politică este o formă de putere. O putere soft, de influență socială. Iar puterea, neînsoțită de responsabilitate, devine periculoasă.
În cursurile mele insist pe nevoia și importanța educației media. Studenții trebuie să înțeleagă nu doar cum funcționează platformele sociale, ci și cum pot fi manipulate. Trebuie să știe să distingă între informare și propagandă, între dezbatere democratică și manipulare emoțională, între propriile prejudecăți și adevăr factual. În epoca digitală, nu mai este suficient să comunicăm eficient; este esențial să comunicăm etic.
- În bursele din SUA și Italia ați cercetat media alternative și democrațiile contemporane. Ce ați descoperit?
Cercetarea asupra media alternative m-a obligat să ies din abordările simpliste de tip „bun” versus „rău”. Media alternative nu reprezintă, prin definiție, nici salvarea democrației, nici distrugerea ei. Media alternative se constituie ca un spațiu ambivalent, care reflectă tensiunile profunde din societățile contemporane. Pe de o parte, aceste platforme oferă vizibilitate unor voci marginalizate, unor teme ignorate de presa mainstream și unor comunități care nu se regăsesc în discursul media dominant. Din această perspectivă, media alternativă poate funcționa ca un spațiu de pluralism și contestare legitimă.
Problema apare atunci când lipsesc filtrele profesionale, normele etice și responsabilitatea editorială. Adică, frecvent. În absența acestora, media alternativă poate deveni un teren fertil pentru teorii conspiraționiste, dezinformare, minciună și radicalizare. Am observat, în cercetările mele, cum anumite platforme alternative capitalizează pe neîncrederea generalizată în instituții și pe anxietățile sociale, construind narațiuni simplificatoare, emoționale și adesea manipulatoare. Aceste narațiuni oferă explicații facile pentru probleme complexe și creează comunități bazate pe ură și resentiment. Consecința dramatică: agenda ultra-progresistă animă și alimentează reacția ultra-conservatoare.
Concluzia studiilor mele din cartea Comunicare politică și Internet. Populism și criza democrației liberale, (Tritonic, București, 2023) este că democrațiile contemporane sunt în criză de legitimitate sub amenințarea populismului iliberal, sub o presiune continuă exercitată de companiile digitale. Ritmul accelerat al informației, fragmentarea publicului și logica algoritmică a platformelor slăbesc spațiul deliberativ clasic de formare a opiniei. Dezbaterea publică e tot mai superficială, mai polarizată, mai toxică și mai greu de moderat. Nu tehnologia în sine este problema, ci modul în care este asimilată civic și integrată social și politic.
Deviația de la democrația liberală actuală este tentația soluțiilor autoritare: amenințări la adresa presei, cenzură, restricții și control asupra conținutului. Cercetarea mea arată că aceste derapaje subminează principiile democratice. Soluția propusă de universitari și profesioniștii media este alfabetizarea media. O societate democratică funcțională presupune cetățeni capabili să evalueze critic informația, să distingă între surse credibile și manipulare și să înțeleagă mecanismele din spatele producției de conținut digital.
Media alternativă constituie un simptom al crizei de legitimitate a presei tradiționale. Ascensiunea platformelor alternative de informare și creșterea consumului de presă alternativă reflectă criza de încredere în jurnaliști și în comunicatorii publici, inegalitățile sociale și vulnerabilitățile societăților noastre. Răspunsul nu trebuie să fie reducerea libertății de exprimare, ci investiția serioasă în educație digitală, gândire critică și responsabilitate publică.
- Cum vedeți rolul universității în societatea românească de azi?
Rolul universității în societatea românească de astăzi este unul esențial și, în același timp, provocator. Universitatea nu mai poate funcționa ca un spațiu izolat, autosuficient în propria sa tradiție, preocupat permanent de acumularea de punctaje, credite și clasificări în topuri administrative. Într-un context social marcat de polarizare și neîncredere, într-o eră a ascensiunii sistemelor digitale și a instrumentelor de Inteligență Artificială, universitatea trebuie să își asume un rol public activ, responsabil și vizibil public. Nu este suficient să formeze specialiști; miza reală este formarea unor cetățeni capabili să gândească critic, să își chestioneze propriile convingeri și prejudecăți, să argumenteze și să participe conștient la viața democratică.
Universitatea are obligația de a fi un spațiu autonom al dialogului rațional. Aici trebuie exersate dezbaterea civilizată, disponibilitatea la ascultarea părților, respectul pentru argument și capacitatea de a gestiona diferențele de opinie fără a aluneca în conflict sau etichetare. Într-o societate în care discursul public este adesea dominat de emoție, scandal și simplificări periculoase, universitatea trebuie să ofere un contrapunct: calm, analiză, contextualizare. Acesta nu este un lux intelectual, ci o necesitate democratică. Universitatea trebuie să fie un actor care intervine în spațiul public, nu doar prin comunicate sau poziții formale, ci prin expertiză aplicată, cercetare relevantă și prezență constantă în dezbaterile societale. Atunci când universitatea se retrage, acest vid este rapid ocupat de pseudo-experți, influenceri fără competență și opinii bazate pe scandal, miștocărie și inflamarea spiritelor, nu pe cunoaștere. Consecințele sunt vizibile: confuzie, radicalizare și pierderea încrederii în instituții.
În România, universitatea are și o misiune de reconstrucție a încrederii publice. Prin transparență, deschidere și conectare cu societatea civilă și mediul economic, poate deveni un reper de stabilitate și echilibru. Profesorii nu trebuie să fie doar furnizori de conținut, calificări și competențe, ci mentori, facilitatori ai gândirii critice și modele de responsabilitate intelectuală.
Personal, cred în educația alternativă. Așa am pus bazele companiei de training Red Carpet Production în anul 2014, pentru a-i pune pe covorul roșu pe clienții noștri. Cu expertiza din media și din universitate am inițiat o companie de formare profesională și dezvoltare personală și organizațională în comunicare. Cursurile livrate în mediul de business corporate de Public Speaking, Presentation Skills, Inteligență Emoțională în Comunicare, Media Relations, Managementul Timpului și Stresului, Comunicare internă răspund nevoilor de dezvoltare a resursei umane din companiile din România.
În calitate de membru fondator al Asociației Române de Training și Educație Alternativă, cred că educația complementară celei formale devine o formă de protejare a spiritului civic și a democrației. ARTE își propune ca misiune voluntară non-profit să meargă în satele, comune și orașele mici din țară să intervină în câteva direcții majore: educație digitală, educație financiară, reziliență la stres și inteligență emoțională în comunicare. Cred că universitarii trebuie să vină cu expertiza lor din înaltul catedrelor, facultăților și departamentelor înspre lumea socială de la firul ierbii, în școli generale, licee, în săli de conferințe, festivaluri, cafenele, parcuri și să vorbească cu oamenii obișnuiți. O societate care investește în educație investește, de fapt, în propria sa capacitate de a rezista manipulării, extremismului și degradării dialogului public.
- Ce mesaj aveți pentru tinerii care studiază jurnalismul și comunicarea?
Mesajul meu pentru tinerii care studiază jurnalismul și comunicarea este, înainte de toate, unul de responsabilizare. Trăim într-o epocă în care vizibilitatea pe rețele sociale este ușor de obținut, iar bătălia pentru atenție este obositoare, energofagă. Tocmai de aceea, îi încurajez să nu alerge exclusiv după expunere, like-uri sau validare rapidă, ci să caute sensul profund al profesiei pe care și-au ales-o. Vizibilitatea este importantă doar dacă vine cu impact social și mesaj responsabil. Comunicarea nu este doar un instrument tehnic, ci o formă reală de putere de influență simbolică. Iar orice formă de putere presupune discernământ, etică și asumare.
Jurnalismul și comunicarea înseamnă, în esență, capacitatea de a citi realitatea pentru ceilalți. Cuvintele, imaginile, narațiunile pot informa, pot educa, dar pot și manipula sau polariza. De aceea, este esențial ca viitorii profesioniști să învețe să pună întrebări incomode, să verifice informațiile din mai multe surse și să nu accepte explicații facile care le confirmă presupozițiile, suspiciunile sau propriile convingeri. Rolul jurnalistului și al comunicatorului responsabil este de a filtra, contextualiza și explica, nu de a amplifica zgomotul și confuzia. A învăța să gândești nu este un „bonus” academic, ci fundamentul rațiunii de a fi ca cetățean și ca profesionist.
I-aș încuraja să nu își piardă încrederea în ei și în generația lor. Lumea comunicării va continua să se schimbe rapid sub imperiul noilor tehnologii AI, dar nevoia de profesioniști lucizi, onești și bine pregătiți ca ei va rămâne constantă. Să urmărească prin efort constant, onestitate și pregătire cariera unde au chemare și vocație, și astfel vor deveni viitorii lideri din profesie și în societate.
