Sistemul politic și universitar din Constanța a primit o decizie cu puternic impact public și moral, după ce Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborator al fostei Securități pentru Ali Beazit, consilier local PNL, profesor universitar și pensionar militar cu pensie specială.
Potrivit documentelor analizate de instanță, Ali Beazit ar fi colaborat cu organele de Securitate sub numele conspirativ „Turcul”, furnizând informații despre propria familie – inclusiv despre cumnata sa, cumnatul său și tatăl socru – într-o perioadă în care regimul comunist urmărea drastic orice tentativă de părăsire a țării sau orice legătură cu cetățeni străini. Cazul readuce în prim-plan dezbaterea privind influența foștilor colaboratori ai Securității în viața publică românească și ridică semne de întrebare asupra modului în care persoane cu un astfel de trecut continuă să ocupe funcții publice, academice și politice importante.
Ali Beazit are 66 de ani și este una dintre figurile cunoscute din mediul universitar și politic constănțean. Acesta este profesor universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, membru în Senatul universitar al instituției și evaluator în cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. În plan politic, Beazit este consilier local PNL în municipiul Constanța și este considerat un apropiat al primarului liberal Vergil Chițac. Pe lângă indemnizația de ales local și salariul universitar, acesta beneficiază și de o pensie militară specială de aproximativ 7.000 de lei lunar. Verificarea CNSAS a fost realizată în contextul candidaturii sale la alegerile locale din 2024.
Potrivit documentelor prezentate de CNSAS în instanță, Ali Beazit era specialist electromagnetic în cadrul Unității Militare 02019 și a intrat în atenția organelor de contrainformații militare după ce cumnata sa s-a căsătorit cu un cetățean sirian și intenționa să părăsească România comunistă. În perioada anilor ’80, astfel de situații erau atent monitorizate de Securitate, mai ales în cazul cadrelor militare sau al persoanelor cu acces la informații considerate sensibile. Conform dosarului, Beazit ar fi semnat un angajament și ar fi început să furnizeze informații către Securitate sub numele conspirativ „Turcul”. Instanța a reținut că informațiile transmise nu aveau doar caracter administrativ sau militar, ci vizau inclusiv aspecte intime și personale ale membrilor familiei sale.
Una dintre cele mai importante note informative analizate de judecători datează din 8 decembrie 1986. În document, Ali Beazit le comunica ofițerilor de Securitate:
„Cumnata mea, sora soției, are intenția de a părăsi țara mai mult sau mai puțin legal.”
Mai mult decât atât, acesta solicita explicit verificarea și împiedicarea plecării acesteia în străinătate. Potrivit documentelor CNSAS, Beazit ar fi declarat:
„Doresc ca motivele plecării ei să fie analizate temeinic.”
Judecătorii au considerat că astfel de formulări demonstrează nu doar colaborarea cu Securitatea, ci și implicarea activă în susținerea unor măsuri represive împotriva rudelor sale.
Cazul nu s-a limitat doar la cumnata sa. În alte note informative, Ali Beazit ar fi relatat despre intențiile tatălui socru și ale cumnatului de a ajunge în străinătate.
Despre socrul său, acesta le-ar fi spus ofițerilor că:
„ar dori să rămână peste hotare la unul din voiajele pe care le va efectua în viitor”.
În ceea ce îl privește pe cumnatul său, Beazit ar fi informat că acesta încearcă să obțină un post care să îi permită ulterior să plece din țară. Mai grav, potrivit motivării instanței, fostul militar ar fi solicitat chiar blocarea angajării acestuia într-o structură navală, argumentând că ar putea reprezenta „un pericol”.
Curtea de Apel București a concluzionat că informațiile furnizate de Ali Beazit au contribuit la activitatea de supraveghere și control desfășurată de Securitate împotriva persoanelor vizate. Magistratul a reținut că fostul colaborator a depășit simpla obligație militară de raportare și a participat activ la încălcarea drepturilor fundamentale ale rudelor sale.
În motivare se arată că notele informative au reprezentat:
- ingerințe în viața privată;
- limitări ale libertății de exprimare;
- forme de sprijin pentru măsuri de supraveghere și control politic.
Judecătorul a subliniat că furnizarea unor astfel de informații nu putea rămâne fără consecințe pentru persoanele urmărite de regimul comunist. Ali Beazit a negat acuzațiile CNSAS și a susținut în instanță că nu a colaborat în mod voluntar cu Securitatea. Acesta a afirmat că era obligat, ca ofițer militar, să raporteze situațiile considerate sensibile din punct de vedere al securității statului.
Potrivit declarațiilor sale:
- nu a avut intenția de a face rău familiei;
- a încercat doar să își protejeze cariera militară;
- nu putea refuza solicitările ofițerilor de contrainformații.
Beazit a mai susținut că eventualul refuz ar fi avut consecințe grave asupra carierei sale și că toate informațiile oferite au fost solicitate în contextul obligațiilor militare. Totodată, acesta a afirmat că CNSAS ar fi interpretat greșit documentele și că numele conspirativ „Turcul” nu dovedește automat existența unei colaborări active.
Judecătorii au respins însă aceste argumente și au concluzionat că informațiile furnizate depășeau cadrul strict militar sau administrativ. În motivare se arată că Ali Beazit a oferit inclusiv detalii „extrem de personale”, mergând până la interceptarea și citirea corespondenței purtate între membrii familiei. Instanța a considerat că temerea privind propria carieră militară nu poate justifica încălcarea vieții private și colaborarea activă cu aparatul represiv al regimului comunist. Mai mult, magistrații au arătat că nu există dovezi că persoanele vizate ar fi desfășurat activități care să justifice măsurile de supraveghere impuse de Securitate.
Cazul lui Ali Beazit reaprinde discuțiile despre relația dintre trecutul comunist și prezentul politic românesc. La peste trei decenii de la căderea regimului Ceaușescu, numeroși foști colaboratori ai Securității continuă să ocupe poziții influente în administrație, politică, mediul universitar sau instituțiile statului. În cazul de față, scandalul este amplificat și de faptul că persoana vizată este profesor universitar, politician local și beneficiar al unei pensii speciale plătite din bani publici. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Până la o hotărâre definitivă, cazul „Turcul” rămâne unul dintre cele mai controversate dosare recente privind colaborarea cu fosta Securitate și rolul acesteia în viața publică românească postdecembristă.
