Industria românească de apărare traversează o perioadă paradoxală: pe fondul războiului din Ucraina și al creșterii cererii pentru muniție și armament, mai multe firme private au raportat profituri spectaculoase, în timp ce Romarm, compania de stat care coordonează un portofoliu important de fabrici de armament, a rămas mult în urma acestora. Unele societăți private cumpără producție de la fabricile de stat și o revând la export, într-un model de afaceri care ridică întrebări despre eficiența companiilor publice, transparența contractelor și modul în care România valorifică oportunitățile din industria de apărare.
Industria de apărare din România a intrat, după declanșarea războiului din Ucraina, într-o perioadă de interes economic major. Cererea pentru muniție, armament, componente militare și servicii conexe a crescut puternic, iar companiile active în acest domeniu au avut oportunitatea de a-și extinde producția, exporturile și profiturile. În mod firesc, într-un asemenea context, companiile de stat din industria de apărare ar fi trebuit să fie printre principalii beneficiari ai acestei dinamici regionale.
Realitatea arată însă un tablou mult mai complicat. În timp ce Romarm și filialele sale continuă să se confrunte cu probleme de management, datorii, lipsă de investiții, echipamente învechite și modele economice fragile, mai multe firme private au raportat creșteri spectaculoase ale cifrei de afaceri și profituri de zeci de milioane de lei. Unele dintre aceste societăți au foarte puțini angajați, dar au ajuns să depășească, la capitolul profit, companii de stat cu infrastructură, tradiție industrială și capacități de producție mult mai mari.
Cazul ridică o întrebare esențială: cum se face că firme private cu 3, 4 sau 14 angajați ajung să câștige de câteva ori mai mult decât Romarm, compania națională care are în subordine fabrici importante din industria de apărare?
O piață dinamizată de războiul din Ucraina
Războiul din Ucraina a schimbat profund piața regională a armamentului. Țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, au devenit puncte importante pentru producție, intermediere, export, reparații, modernizări și livrări de muniție. Potrivit datelor menționate în materialul analizat, România a exportat în 2025 arme și muniții în Ucraina în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro, după ce în 2024 exporturile către Ucraina ar fi fost de aproximativ 661 de milioane de euro.
Aceste sume arată dimensiunea economică a pieței. Industria de apărare nu mai este doar un sector strategic, ci și o zonă de afaceri extrem de profitabilă pentru companiile care reușesc să obțină contracte, licențe, relații comerciale și acces la producție.
În acest context, firmele private au început să joace un rol tot mai vizibil. Unele cumpără produse de la fabrici aflate în subordinea Romarm, apoi le revând pe piețele externe, inclusiv către Ucraina. Modelul este legal dacă respectă reglementările privind exportul de produse militare, însă ridică o problemă economică importantă: de ce nu valorifică statul român direct aceste oportunități, în loc să lase marjele comerciale cele mai mari în zona privată?
Phoenix M.S. Filiala Bistrița, compania cu 14 angajați care a depășit Romarm la profit
Unul dintre cele mai relevante exemple este Phoenix M.S. Filiala Bistrița, companie privată din Bistrița-Năsăud, cu obiect de activitate în zona fabricării armamentului și muniției. Potrivit informațiilor publicate, firma are 14 angajați și a raportat în 2024 un profit de 17,3 milioane de lei, de aproximativ șase ori mai mare decât profitul Romarm SA, care ar fi fost de aproximativ 3 milioane de lei în același an.
Evoluția firmei este spectaculoasă. Compania a fost înființată în 2016, iar potrivit prezentării de pe propriul site, este prima firmă privată din România autorizată să producă și să asambleze muniție de calibru mic. Inițial, compania producea și asambla muniție de 9×19 mm și dezvolta linii pentru calibre precum 7,62×39 mm și 5,56×45 mm.
Structura acționariatului este, la rândul ei, interesantă. Firma este deținută majoritar de Margareta Duhan, o femeie născută în 1951, care ar avea 99,37% din acțiuni. În acționariat mai apar Valentin Niculiță, fost angajat al Directoratului de Arme și Muniții din Poliția Română, cu grad de colonel, și Ștefan Duhan Pârău, prezentat ca CEO și reprezentant al firmei.
Până la izbucnirea războiului din Ucraina, performanțele financiare ale firmei ar fi fost modeste. După 2022, însă, evoluția s-a schimbat radical. Cifra de afaceri a crescut de la aproape 17 milioane de lei în 2022 la aproximativ 243 de milioane de lei în 2024. Profitul a ajuns la 17,3 milioane de lei, ceea ce plasează compania peste Romarm, deși compania de stat are un rol central în industria națională de apărare.
Contracte cu fabrici de stat și comenzi de sute de milioane de lei
Creșterea Phoenix M.S. Filiala Bistrița pare să fie strâns legată de relațiile comerciale cu fabricile de stat. Potrivit documentelor analizate, în 2024 compania ar fi avut comenzi ferme la Carfil SA, filială Romarm, de aproape 340 de milioane de lei. Aceste comenzi ar fi reprezentat peste 96% din producția firmei de stat pentru piața internă.
Produsele comandate ar include bombe de aruncător calibru 120 mm și stabilizatoare pentru proiectile B120 mm. Contractele ar fi fost încheiate fie direct, fie prin intermediul Romarm. În același timp, Uzina Mecanică Plopeni, tot filială Romarm, ar fi garantat un împrumut bancar de 10 milioane de lei inclusiv cu un contract încheiat cu firma bistrițeană.
Această relație comercială ridică o întrebare majoră: dacă fabricile de stat produc muniție sau componente militare, iar firme private cumpără aceste produse și le revând cu profituri mult mai mari, cine captează de fapt valoarea economică a industriei de apărare românești?
Statul păstrează infrastructura grea, costurile istorice, responsabilitatea strategică și riscurile industriale, în timp ce firmele private pot funcționa ca intermediari flexibili, cu personal redus și marje comerciale mult mai bune. Acest model poate fi eficient pentru privați, dar nu este neapărat avantajos pentru stat.
Force Defence Solutions: profit de 55 de milioane de lei cu trei angajați
Un alt caz spectaculos este Force Defence Solutions SRL din Ilfov. Compania ar fi declarat în 2025 un profit de peste 55 de milioane de lei, cel mai mare profit pe ramură în acel an, depășind Romarm și toate filialele sale. Firma are doar trei angajați.
Datele financiare prezentate arată o evoluție greu de ignorat. Societatea a fost înființată în 2019 sub numele Family Goods SRL. În anii 2020 și 2023 ar fi avut cifră de afaceri zero, iar în 2021 și 2022 nu ar fi avut activitate. În 2024 a raportat o cifră de afaceri de 27 de milioane de lei, dar și o pierdere de 17 milioane de lei. În 2025, cifra de afaceri a urcat la 178 de milioane de lei, cu un profit de 55 de milioane de lei.
Acționarii firmei sunt Cristian Zaharia și Pavel Găină, cetățean moldovean. Cei doi mai sunt asociați și în alte companii, inclusiv Nanotech Defence SRL, firmă cu același obiect de activitate, fabricarea armamentului și muniției.
Nanotech Defence a apărut anterior într-o investigație a presei din Bulgaria privind un transport de muniție sovietică în Ucraina, derulat printr-un lanț comercial care implica o firmă bulgară, Romarm, Nanotech Defence și Ministerul ucrainean al Apărării. Potrivit informațiilor relatate, muniția ar fi fost returnată după ce partea ucraineană ar fi constatat că proiectilele nu erau operabile în luptă.
Aceste detalii arată că zona intermedierii de muniție este una sensibilă, în care este nevoie de verificări stricte, control al calității, transparență contractuală și responsabilitate instituțională.
DSN 21 M&C Office, Orizont Team Consulting și alte firme private din lanțul armamentului
În contractele Carfil SA pentru anul 2024 apar și alte firme private. Una dintre ele este DSN 21 M&C Office SRL, care ar fi comandat proiectile B120 mm în valoare de 36,5 milioane de lei. Firma a avut o creștere financiară importantă începând cu 2023, când cifra de afaceri a urcat de la aproape 7 milioane de lei în 2022 la 214,7 milioane de lei. În 2024, cifra de afaceri a ajuns la 243 de milioane de lei, iar compania ar fi fost printre principalii exportatori de armament din România.
În 2025, însă, activitatea s-a redus puternic, cifra de afaceri coborând la 27,7 milioane de lei, cu o pierdere de aproape 40 de milioane de lei. Firma are patru angajați, iar acționarii sunt Florentin Marian Onofrievici și Cristina Liana Onofrievici. Florentin Marian Onofrievici este absolvent al Colegiului Național de Apărare și ar fi lucrat anterior în Direcția Cooperare Internațională în Domeniul Apărării din cadrul MApN. Numele său apare și în Panama Papers, în legătură cu o firmă din Hong Kong.
O altă firmă este Orizont Team Consulting SRL, care ar fi intermediat în 2024 comenzi externe pentru Carfil SA către Polonia și Ucraina, în valoare de 24 de milioane de lei. Compania a fost înființată în 2020 de Paul Pavelescu, iar ulterior în acționariat a intrat Cristina Roxana David, fost ofițer SRI, potrivit profilului public menționat, și consilier parlamentar. Din 2026, pachetul majoritar ar fi fost preluat de Maxar Development Group Ltd din Cipru, la care director este tot Cristina Roxana David.
Orizont Team Consulting a crescut de la o cifră de afaceri de 4.200 de lei în 2023 la 5,5 milioane de lei în 2024 și 18,6 milioane de lei în 2025, cu profit de 3 milioane de lei.
Explorom Special Services și fosta fabrică de armament din Filiași
În topul companiilor private profitabile intră și Explorom Special Services SRL, care a cumpărat fosta fabrică de armament din Filiași, județul Dolj. Firma ar fi avut în 2025 un profit de 30 de milioane de lei și comenzi la UM Plopeni în 2024.
Structura acționariatului include Bizell Europe SRL, Raluca Cristina Purcărea, Cornel Purcărea, Adriana Purcărea și Valentin Popa. Bizell Europe SRL este deținută de Paul Michael Hrobuchak, cetățean american. În firmă ar fi fost asociat anterior și Massimiliano Nicoletti, fiul vitreg al fostului ministru Dan Ioan Popescu.
Cornel Purcărea este locotenent-colonel în rezervă și a fost menționat în trecut în scandaluri privind transporturi de muniție și acuzații legate de regimul materialelor radioactive. Toate aceste conexiuni arată că industria privată de armament nu este doar un spațiu economic, ci și unul în care apar frecvent oameni cu trecut militar, legături în structuri de stat, conexiuni politice sau relații internaționale.
Romarm, compania de stat rămasă în urmă
Romarm este compania națională care ar trebui să fie coloana vertebrală a industriei românești de apărare. Are în subordine 15 societăți, unele cu tradiție, capacități industriale și forță de muncă specializată. Cu toate acestea, profitul raportat de Romarm în 2024 este mult sub cel al unor firme private cu doar câțiva angajați.
Această situație poate fi explicată prin mai mulți factori: management slab, investiții insuficiente, lipsă de modernizare, birocrație, datorii, costuri fixe ridicate, echipamente vechi, dificultăți în atragerea personalului calificat și capacitate redusă de negociere comercială.
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat că va solicita o analiză privind relațiile dintre companiile de stat și firmele private din domeniul armamentului. Acesta a afirmat că are dubii serioase privind managementul unor filiale Romarm și că unele companii de stat au fost lăsate prea mulți ani în nelucrare, cu modele economice falimentare.
Declarația este importantă, dar insuficientă dacă nu este urmată de măsuri concrete. Statul trebuie să afle exact ce se întâmplă în lanțul comercial al industriei de apărare: cine produce, cine intermediază, cine exportă, la ce preț se vinde, unde rămâne profitul și de ce companiile de stat nu reușesc să captureze mai multă valoare economică.
Sindicatele din apărare: firmele private pot vinde mult mai scump
Constantin Bucuroiu, lider sindical din industria de apărare, a explicat mecanismul prin care fabricile de stat ajung să se bucure că au comenzi, chiar dacă profiturile lor sunt reduse. Potrivit acestuia, este posibil ca firma privată să cumpere de la fabrica de stat la un preț aflat în marja acceptată de producător, iar apoi să vândă mai departe, inclusiv către Ucraina, la un preț mult mai mare.
În acest scenariu, Carfil sau alte filiale Romarm reușesc să continue activitatea și să păstreze producția, dar cu profituri foarte mici, de 1-5%, în timp ce intermediarul privat obține marje comerciale semnificativ mai mari. Acest model poate fi acceptabil pe termen scurt pentru menținerea producției, dar pe termen lung poate slăbi industria de stat și poate transfera profitul strategic către firme private.
Dacă statul român investește în fabrici, infrastructură, licențe, personal și capacități industriale, atunci ar trebui să se asigure că aceste active produc valoare pentru bugetul public, nu doar pentru intermediari.
Secret comercial sau interes public?
Romarm nu a comentat relațiile contractuale cu firmele private, invocând clauze de confidențialitate și secretul comercial. Într-o industrie sensibilă, este firesc ca anumite informații să fie protejate. Nu toate detaliile despre armament, muniție, destinatari, volume sau specificații pot fi făcute publice.
Totuși, există o diferență între protejarea informațiilor strategice și lipsa de transparență privind modul în care companiile de stat își gestionează relațiile comerciale. Atunci când vorbim despre societăți publice, patrimoniu public și companii controlate de stat, interesul public este evident.
Cetățenii nu trebuie să afle date militare sensibile, dar trebuie să știe dacă fabricile de stat vând sub valoarea de piață, dacă intermediarii privați obțin profituri disproporționate, dacă managementul este performant și dacă statul român își apără interesele economice.
