Delegația Parlamentului UE este în prima sa vizită oficială în Taiwan

Președintele unei delegații a Parlamentului European a declarat joi că este "timpul" ca Uniunea Europeană să intensifice colaborarea cu Taiwanul.

0
224
Delegația Parlamentului UE este în prima sa vizită oficială în Taiwan

Aflat în prima sa vizită oficială în Taiwan, președintele unei delegații a Parlamentului European a declarat joi că este „timpul” ca Uniunea Europeană să intensifice colaborarea cu insula autoguvernată, care este revendicată de China.

În a doua zi a turneului lor de trei zile, șapte legislatori din comisia parlamentară pentru implicarea străină în procesele democratice s-au întâlnit cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen, scrie AP.

„Am venit aici cu un mesaj foarte simplu, foarte clar. Nu sunteți singuri”, a declarat Raphael Glucksmann, președintele francez al comisiei.
„Europa este alături de voi, alături de voi, în apărarea libertății, a statului de drept și a demnității umane. Este momentul ca Uniunea Europeană să își intensifice cooperarea cu Taiwanul”, a mai menționat acesta.

Tsai a fost succintă în cuvintele de bun venit, descriind vizita ca fiind „extrem de importantă” și declarând că Taiwanul este dispus să împărtășească experiența sa în lupta împotriva dezinformării și că dorește să creeze o „alianță democratică” împotriva înșelăciunii.

În luna trecută, Parlamentul European a aprobat o rezoluție prin care a fost solicitată „intensificarea relațiilor politice UE-Taiwan”.

De asemenea, rezoluția, care nu este obligatorie, a cerut modificarea numelui biroului de reprezentare din Taiwan în Biroul Uniunii Europene în Taiwan și stabilirea unui acord bilateral de investiții cu insula.

„Îndeamnă partea europeană să își corecteze greșelile și să nu trimită semnale greșite forțelor separatiste pentru independența Taiwanului, pentru a evita un impact serios asupra relațiilor dintre China și UE”, a declarat, joi, Ministrul chinez al Afacerilor Externe, care a vorbit contra vizitei.

Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe al Chinei, a susținut, în cadrul unei ședințe zilnice, că faptul că Taiwanul face parte din China nu poate fi schimbat”.

Vizita coincide cu un sprijin tot mai mare din partea Occidentului pentru insula democratică, pe care China o revendică ca parte a teritoriului său și pe care amenință să o anexeze cu forța dacă este necesar, precum și cu o escaladare a opiniilor nefavorabile față de Beijing.

Încă de anul trecut, când Taiwanul a început să facă publice aceste date, China a lansat un număr tot mai mare de avioane de vânătoare spre insulă, într-o campanie de intimidare militară de lungă durată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.