Acasă Blog Pagina 411

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru sectorul cultural, în valoare totală de 140 milioane lei

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru sectorul cultural, cu un buget de 140 milioane lei (circa 28 milioane de euro), transmite Ministerul Culturii.

Conform ministerului, schema va putea sprijini aproximativ 6.000 de operatori culturali, valoarea grantului acordat fiind de maximum 200.000 euro/entitate.

Din grantul acordat, beneficiarul își va achita cu prioritate obligaţiile fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, existente la momentul acordării grantului, conform ministerului.

Ministerul Culturii mai transmite că în perioada următoare va operaționaliza schema de ajutor de minimis în vederea depunerii solicitărilor de finanțare de către operatorii culturali, iar intervalul de valabilitate va fi de la data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului Culturii de aprobare a prezentei Scheme până la data de 30 iunie 2023.

Data până la care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este cel târziu 31 decembrie 2023.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi:

(a) societăți înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

(b) organizații neguvernamentale, constituite în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, și desfășoară activități conform următoarelor coduri CAEN:

TIPĂRIRE ȘI REPRODUCEREA PE SUPORȚI A ÎNREGISTRĂRILOR

1820 Reproducerea înregistrărilor

COMERȚ CU AMĂNUNTUL, CU EXCEPȚIA AUTOVEHICULELOR ȘI MOTOCICLETELOR

4761 Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate

ACTIVITĂȚI DE EDITARE

5811 Activități de editare a cărților

ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE CINEMATOGRAFICĂ, VIDEO ȘI DE PROGRAME DE TELEVIZIUNE; ÎNREGISTRĂRI AUDIO ȘI ACTIVITĂȚI DE EDITARE MUZICALĂ

5911 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune

5912 Activități de post-producție cinematografica, video si de programe de televiziune

5913 Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video si a programelor de televiziune

5914 Proiecția de filme cinematografice

5920 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală

ALTE ACTIVITĂȚI PROFESIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE

7420 Activități fotografice

ACTIVITĂȚI DE SECRETARIAT, SERVICII SUPORT ȘI ALTE ACTIVITĂȚI DE SERVICII PRESTATE ÎN PRINCIPAL ÎNTREPRINDERILOR

8230 Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor

ÎNVĂȚĂMÂNT

8552 Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.)

ACTIVITĂȚI DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE ARTISTICĂ

9001 Activități de interpretare artistică (spectacole)

9002 Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)

9003 Activități de creație artistică

9004 Activități de gestionare a sălilor de spectacole

ACTIVITĂȚI ALE BIBLIOTECILOR, ARHIVELOR, MUZEELOR ȘI ALTE ACTIVITĂȚI CULTURALE

9101 Activități ale bibliotecilor și arhivelor

9102 Activități ale muzeelor

9103 Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic

 

 

 

Granturi IMM: Câte 20.000-100.000 de euro pentru firme, pentru a se digitaliza

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii românești vor putea obține granturi de câte 20.000-100.000 de euro, pentru a-și digitaliza activitatea.

Bugetul total al schemei propuse este de 347,5 milioane de euro, bani asigurați din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Din acești bani, ar urma să se acorde ajutoare astfel:

  • 20.000 – 30.000 euro pentru microîntreprindere;
  • 30.000 – 50.000 euro pentru întreprindere mică;
  • 20.000 – 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Propunerea de ghid al solicitantului va rămâne în consultare cel puțin 30 de zile. Observațiile și sugestiile pot fi trimise pe e-mail la: contact.implementarepnrr@mfe.gov.ro .

Ulterior, după stabilirea ghidului final, ar urma să se deschidă apelul de proiecte în care potențialii beneficiari se vor putea înscrie, pe portalul de fonduri PNRR, AICI.

Implementarea investiției va trebui finalizată până la 30 iunie 2025.

Descarcă de AICI proiectul de Ghid al solicitantului, planul de afaceri și celelalte anexe relevante.

Fonduri de digitalizare a IMM – beneficiari eligibili

Beneficiarii eligibili vor întreprinderi, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria de IMM și au sediul social în România.

Ajutoarele sunt destinate firmelor non-IT și de accea sunt excluse de la finanțare  întreprinderile pentru care se constată că au desfășurat în ultimul an fiscal activități autorizate (așa cum rezultă din certificatul constatator ONRC) în domeniile din următoarele clase CAEN:

  • 5829 – Activități de editare a altor produse software;
  • 6201 – Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client);
  • 6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației;
  • 6203 – Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul;
  • 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
  • 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
  • 6312 – Activități ale portalurilor web;
  • 6399 – Alte activități de servicii informaționale n.c.a.;
  • 7211 – Cercetare-dezvoltare in biotehnologie;
  • 7219 – Cercetare-dezvoltare in alte științe naturale si inginerie.

De asemenea, sunt excluse de la finanțare firmele care își desfășoară activitatea în:

  • sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură;
  • domeniul producției primare de produse agricole
  • sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
    i.  atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;
    ii. atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari.

În plus, NU se finanțează:

  • activități legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  • achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri.

Beneficiarii se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 6 dintre criteriile de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), respectiv:

  • întreprinderi în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate au folosit computere cu acces la internet în scopuri de afaceri;
  • utilizarea unui pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite zone funcționale comerciale;
  • viteza maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă este de cel puțin 30 Mb/s;
  • întreprinderi în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web;
  • utilizarea IoT;
  • utilizarea de rețele sociale (întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media; întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri banner) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale (de exemplu, SoKule etc.) sunt excluse pentru acest criteriu);
  • utilizarea CRM;
  • cumpărarea de servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
  • utilizarea tehnologiei de AI;
  • cumpărarea de servicii de cloud computing utilizate pe internet;
  • vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site- uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI  prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
  • utilizarea a două sau mai multe rețele sociale.

Activități finanțate prin granturile de digitalizare IMM:

  • achiziții de hardware TIC;
  • achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
  • dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
  • achiziții de tehnologii blockchain;
  • achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality
  • achiziționare website de prezentare;
  • achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
  • instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
  • consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.

Criterii de punctaj

Grila de punctaj ia în considerare o serie de criterii, printre care cele referitoare la rentabilitatea activității. Acestea sunt utilizate pentru a evita alocarea fondurilor externe nerambursabile în activități care nu sunt rentabile iar în acest context decizia de finanțare pentru digitalizare nu este sustenabilă.

Un element punctat este evoluția profitului operațional. Acest indicator măsoară tendința pe care o înregistrează profitul operațional de-a lungul unei perioade de timp, ca indicator de rentabilitatea pentru activitate curentă. Dacă evoluția profitului operațional este negativă (descrescătoare) atunci activitatea operațională a companiei poate fi nerentabilă. Dacă evoluția profitului operațional este pozitivă atunci activitatea companiei este în general rentabilă și perspectiva de dezvoltare pe termen lung este una sustenabilă.

De asemenea, rata activelor de digitalizare și inovare deținute de companie urmărește alocarea de fonduri de către solicitanți pentru achiziția de active destinate digitalizării și inovării. Din perspectiva apelului de proiecte, acest indicator urmărește să faciliteze accesul la fonduri pentru acele categorii de solicitanți pentru care gradul de digitalizare și inovare este destul de scăzut.

 

 

VIDEO. Elevele din Iran huiduie un membru al temutei forțe paramilitare Basij. Protestele antiguvernamentale care au cuprins toată țara

O înregistrare video postată online pare să arate elevele care huiduie un membru al temutei forțe paramilitare Basij din Iran, după ce protestele antiguvernamentale care au cuprins țara s-au extins și în sălile de clasă, scrie BBC.

Adolescentele își flutură baticul în aer și îi strigă bărbatului, căruia i s-a cerut să li se adreseze, ,,dispari, Basiji”.

Basij a ajutat forțele de securitate să reprime protestele declanșate de moartea în arest a unei tinere femei.

Alte imagini difuzate pe rețelele de socializare arată un bărbat care strigă ,,moarte dictatorului” în timp ce un alt grup de fete se plimbă prin trafic în orașul Sanandaj, din nord-vestul țării și o femeie în vârstă care aplaudă în timp ce școlărițe scandează ,,libertate, libertate, libertate” la un protest pe o stradă.

Ministrul iranian al educației, Yousef Nouri, a acuzat miercuri ,,inamicul” că vizează școlile și universitățile.

Între timp, procurorul general, Mohammad Jafar Montazeri, a declarat că autoritățile ar trebui să fie pregătite să contracareze protestele tinerilor iranieni, despre care a afirmat că au fost ,,prinși în capcană” prin expunerea lor la internet.

În timp ce cei doi bărbați vorbeau, agenția iraniană de știri pentru activiștii pentru drepturile omului (Harana) a difuzat ceea ce a declarat a fi o înregistrare video în care apare personalul de securitate în uniformă și în civil împingând un grup de eleve care protestează în capitala Teheran.

Într-un alt clip, care ar fi fost filmat în orașul vecin Karaj, se văd eleve țipând și fugind de un bărbat, despre care se crede că este un membru al forțelor de securitate, care conduce o motocicletă pe un trotuar.

Tulburările au fost declanșate de moartea lui Mahsa Amini, o femeie de 22 de ani care a intrat în comă la câteva ore după ce a fost reținută de poliție la 13 septembrie în Teheran pentru că ar fi încălcat legea strictă care le cere femeilor să își acopere părul cu hijab sau cu un văl. Ea a murit la spital trei zile mai târziu.

Familia ei a afirmat că ofițerii au bătut-o cu un baston în cap și i-au lovit capul de unul dintre vehiculele lor. Poliția a negat că a fost maltratată și a spus că a suferit un atac de cord.

Primele proteste au avut loc în nord-vestul Iranului, de unde era originară Amini, iar apoi s-au răspândit rapid în întreaga țară.

Tinerele femei au fost în fruntea tulburărilor, dar abia luni au început să participe în număr mare și elevele, la o zi după ce forțele de securitate au asediat pentru scurt timp prestigioasa Universitate de Tehnologie Sharif din Teheran, ca răspuns la un protest în campus. Zeci de studenți ar fi fost bătuți, legați la ochi și luați de acolo.

Luni, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a rupt tăcerea în legătură cu tulburările și a acordat sprijin deplin forțelor de securitate, care au fost acuzate de grupurile pentru drepturile omului de uciderea a zeci de persoane.

Marți, au existat informații potrivit cărora bilanțul morților în urma ciocnirilor dintre personalul de securitate și protestatarii antiguvernamentali din orașul Zahedan, situat în sud-estul țării, a crescut la 83 de morți.

Zahedan este capitala provinciei Sistan Baluchistan, care se învecinează atât cu Pakistanul, cât și cu Afganistanul și are o populație importantă de musulmani sunniți. Iranul este o țară majoritar șiită.

Autoritățile au declarat că forțele de securitate au fost atacate de separatiști Baluchi înarmați – lucru negat de imamul celei mai mari moschei din oraș.

Violențele au izbucnit vineri, când protestatarii au înconjurat o secție de poliție, iar ofițerii au deschis focul.

Tensiunile din oraș au fost agravate de presupusul viol al unei fete de 15 ani de către un șef de poliție în altă parte în Sistan Baluchistan.

Într-o evoluție separată, miercuri, BBC Persian a raportat că un certificat de deces emis de un cimitir pentru Nika Shakarami, o fată de 16 ani care a dispărut după ce s-a alăturat protestelor din Teheran la 20 septembrie, a declarat că aceasta a murit după ce a suferit ,,multiple răni cauzate de lovituri cu un obiect dur”.

Presa de stat a declarat anterior că sistemul judiciar a deschis o anchetă privind moartea Nikăi și a citat un oficial din capitală care a declarat că aceasta nu are nicio legătură cu protestele.

Oficialul a declarat că o autopsie a arătat că aceasta a suferit ,,multiple fracturi… la nivelul pelvisului, capului, membrelor superioare și inferioare, brațelor și picioarelor, ceea ce indică faptul că persoana a fost aruncată de la înălțime”.

Mătușa ei a declarat anterior că, în ultimul său mesaj, Nika i-a spus unei prietene că era urmărită de poliție și că familia ei i-a găsit cadavrul la morga unui centru de detenție 10 zile mai târziu.

Surse apropiate familiei au declarat pentru BBC Persian că, înainte de a o putea înmormânta pe Nika, forțele de securitate i-au furat trupul și l-au îngropat în secret într-un sat situat la aproximativ 40 km de orașul natal al tatălui ei, Khorramabad.

Rusia avertizează SUA în legătură cu riscul unei ciocniri militare directe. Ajutor militar de 625 milioane de dolari pentru Ucraina

Decizia SUA de a trimite mai mult ajutor militar Ucrainei ,,sporește pericolul unei ciocniri militare directe” între Rusia și Occident, a avertizat Moscova, precizează BBC.

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a declarat că aceasta reprezintă o ,,amenințare imediată” pentru Moscova, descriind SUA ca fiind ,,un participant la conflict”.

Anterior, SUA au anunțat un alt ajutor militar de 625 milioane de dolari (547 milioane de lire sterline) pentru Ucraina.

Armamentul avansat al SUA a fost creditat ca fiind cel care a ajutat Ucraina să ia avânt împotriva forțelor rusești de ocupație.

Trupele ucrainene au făcut progrese semnificative în nord-estul și sudul țării în ultimele săptămâni.

Cel mai recent echipament american include încă patru sisteme de rachete multiple Himars de înaltă precizie.

În total, Washingtonul a angajat aproape 17 miliarde de dolari în sprijin militar pentru Kiev de când președintele rus, Vladimir Putin, a invadat Ucraina la 24 februarie.

Într-o declarație de joi, Antonov a avertizat că decizia SUA ,,de a continua să alimenteze regimul de la Kiev cu arme grele nu face decât să asigure statutul Washingtonului de participant la conflict”.

El a spus că acest lucru va avea ca rezultat ,,o vărsare de sânge prelungită și noi victime”.

,,Facem apel la Washington să înceteze acțiunile sale provocatoare care ar putea duce la cele mai grave consecințe”, a declarat ambasadorul rus.

După ce a suferit o serie de înfrângeri majore pe câmpul de luptă din Ucraina în ultimele săptămâni, Rusia a promis că se va apăra cu toate mijloacele disponibile – neexcluzând folosirea armelor sale nucleare.

De asemenea, Moscova merge mai departe cu tentativele sale de anexare a patru regiuni din Ucraina: Donețk și Luhansk, în est, și Kherson și Zaporizhzhia, în sud.

Cu toate acestea, Rusia nu controlează în totalitate niciuna dintre regiuni, iar trupele ucrainene au făcut progrese rapide în regiunea Kherson în ultimele zile.

Avertismentul lui Antonov vine la scurt timp după ce președintele American, Joe Biden, și vicepreședintele, Kamala Harris, au discutat despre continuarea cooperării militare cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky.

Într-o declarație, Casa Albă a subliniat că ,,Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretinsa anexare a teritoriului ucrainean de către Rusia.

,,Președintele Biden s-a angajat să continue să sprijine Ucraina în timp ce se apără de agresiunea rusă, atât timp cât va fi nevoie”.

Comunicatul a precizat că noul pachet de ajutor militar include ,,Himars, sisteme de artilerie și muniție, precum și vehicule blindate”.

HIMARS -High Mobility Artillery Rocket System (Sistem de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată), fabricat în SUA, a fost folosit pentru a lovi ținte rusești, cum ar fi posturi de comandă și depozite de muniție.

De asemenea, a fost folosit pentru a viza poduri, inclusiv cele de pe drumul de acces spre Kherson, ocupat de ruși, pe care Ucraina încearcă să îl recupereze.

 

 

 

Președintele Ugandei își cere scuze pentru tweet-urile fiului său privind invadarea Kenyei. Muhoozi Kainerugaba a fost demis din funcția de general

Președintele Ugandei, Yoweri Museveni, le-a cerut ,,iertare” kenyenilor după ce fiul său – un ofițer militar de rang înalt – a scris pe Twitter despre invadarea țării lor, precizează BBC.

Scuzele sale au venit la o zi după ce l-a demis pe Muhoozi Kainerugaba din funcția de comandant al forțelor terestre ale armatei.

Dar Museveni l-a promovat la gradul de general și l-a menținut în calitate de consilier al său.

Museveni este suspectat de mult timp că îl pregătește pe bărbatul de 48 de ani pentru a-i succeda atunci când se va retrage.

Generalul Kainerugaba a intrat din ce în ce mai mult în arena politică, criticii săi afirmând că acest lucru încalcă codul de disciplină militară.

Cea mai recentă intervenție a sa a avut loc luni, când a trimis o serie de tweet-uri – unele serioase, altele în glumă – despre Kenya. El a declarat că a vorbit cu fostul președinte Kenyan, Uhuru Kenyatta, și și-a exprimat regretul că a demisionat la sfârșitul celor două mandate ale sale, în august.

,,Singura mea problemă cu iubitul meu frate mai mare este că nu a candidat pentru un al treilea mandat. Am fi câștigat cu ușurință!” a declarat generalul Kainerugaba.

Într-un tweet ulterior, adresat celor peste 600.000 de urmăritori ai săi, el a spus ,,Nu ne-ar fi luat, armata mea și cu mine, 2 săptămâni pentru a captura [capitala Kenyei] Nairobi.

Acest lucru a provocat un scandal pe Twitter, oamenii acuzându-l pe generalul Kainerugaba că este ,,nesăbuit” și că pune în pericol relațiile dintre statele vecine.

Aceasta l-a determinat pe acesta să îi îndemne pe kenyeni să se ,,relaxeze”.

„Nu aș bate niciodată armata kenyană pentru că tatăl meu mi-a spus să nu încerc niciodată acest lucru! Așa că oamenii noștri din Kenya ar trebui să se relaxeze!” a scris generalul Kainerugaba pe Twitter.

Deși guvernul kenyan nu a făcut niciun comentariu, ministerul de externe din Uganda a emis o declarație în care a afirmat că Uganda prețuiește ,,relațiile sale bilaterale puternice” cu ,,vecinul său frățesc”.

În cea mai recentă încercare de a atenua pagubele, Museveni a declarat că a vorbit cu președintele Kenyei, William Ruto, și că îi pare ,,foarte rău” pentru tweet-urile fiului său.

,,Îi rog pe frații și surorile noastre kenyene să ne ierte pentru tweet-urile trimise de generalul Muhoozi, fostul comandant al Forțelor Terestre de aici, cu privire la chestiunile electorale din această mare țară.

,,Nu este corect ca ofițerii publici, fie că sunt civili sau militari, să comenteze sau să intervină în vreun fel, în afacerile interne ale țărilor frățești”, a declarat Museveni.

El a adăugat că, în pofida ,,greșelii” fiului său, l-a promovat la gradul de general cu drepturi depline, deoarece acesta ar putea aduce în continuare ,,multe contribuții pozitive”.

,,Știu cu certitudine că generalul Muhoozi este un panafricanist pasionat”, a spus Museveni.

Fiul său este cunoscut pentru tweet-urile sale controversate, inclusiv pentru exprimarea sprijinului pentru invazia Rusiei în Ucraina și pentru rebelii din Tigrayan care luptă împotriva guvernului etiopian.

De asemenea, el a scris pe Twitter că va oferi 100 de vite – aparent ca preț de mireasă – viitorului prim-ministru de extremă-dreapta al Italiei, Giorgia Meloni, pentru că este ,,neînfricată și adevărată”.

,,Știu că europenii le oferă flori fetelor care le plac? Nu am înțeles niciodată. În cultura noastră îi dai unei fete care îți place o vacă”, a adăugat el.

 

Alec Baldwin ajunge la o înțelegere cu familia Halynei Hutchins. Directoarea de imagine a murit după ce a fost împușcată pe platoul de filmare de la Rust

Alec Baldwin a ajuns la o înțelegere cu familia cineastului Halyna Hutchins, după ce aceasta a fost ucisă pe un platou de filmare, când el a tras cu o armă de recuzită, scrie NYTimes.

Filmările pentru ,,Rust” vor continua în ianuarie, iar Matthew, văduvul Halynei Hutchins, va fi implicat în calitate de producător executiv al filmului.

Toate părțile cred că moartea Halynei Hutchins a fost un accident, a declarat soțul ei.

Un proces intentat împotriva lui Baldwin, a producătorilor și a altor persoane, susținuse că au fost încălcate standardele industriei.

Termenii exacți ai înțelegerii, care este supusă aprobării instanței, nu au fost dezvăluiți.

Într-o declarație, Hutchins a spus că ,,toți actorii principali originali” vor fi implicați atunci când se vor relua filmările, ceea ce, potrivit acestuia, va fi o modalitate de a ,,aduce un omagiu” ultimei lucrări a soției sale decedate.

,,Nu am niciun interes să mă angajez în recriminări sau în atribuirea de vină”, a adăugat el.

,,Cu toții credem că moartea Halynei a fost un accident teribil. Situație este dureroasă”.

Baldwin și-a postat reacția într-o declarație pe Instagram: ,,Suntem încântați să anunțăm astăzi soluționarea procesului civil intentat în numele familiei cineastului Halyna Hutchins.

,,De-a lungul acestui proces dificil, toată lumea și-a menținut dorința specifică de a face ceea ce este mai bine pentru fiul Halynei”.

,,Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la rezolvarea acestei situații tragice și dureroase.”

Regizorul Rust Joel Souza, care a fost și el rănit în timpul împușcăturilor de pe platoul de filmare de la Bonanza Creek Ranch, în apropiere de Santa Fe, în New Mexico, a declarat miercuri, într-o declarație, că acum se va dedica ,,onorării moștenirii Halynei și o va face mândră”.

,,Deși cu siguranță dulce-amărui, sunt încântat că, împreună, vom finaliza acum ceea ce eu și Halyna am început”, a spus el.

Halyna Hutchins. Foto: Hepta

Incidentul a avut loc în luna octombrie a anului trecut, când Baldwin exersa desenarea unui pistol de recuzită.

Producătorii filmului au fost amendați și aspru criticați de autorități pentru că nu au respectat instrucțiunile de siguranță.

Realizatorii filmului Rust au dat dovadă de ,,indiferență evidentă față de pericolele recunoscute asociate cu utilizarea armelor de foc pe platou”, potrivit Departamentului de Mediu din New Mexico.

Agenția a aplicat amenda maximă de 136.793 de dolari (105.000 de lire sterline) companiei Rust Movie Productions.

Producătorii filmului au contestat ulterior raportul oficial, afirmând că firma ,,a aplicat toate protocoalele de siguranță aplicabile”.

De asemenea, poliția a făcut publice imagini de pe platoul de filmare, inclusiv de după împușcăturile fatale.

La aproape un an de la tragedie, anchetatorii din New Mexico nu au depus încă nicio plângere penală, dar se crede că investigația este încă în curs de desfășurare

Fonduri pentru rețeaua de apă – canal din Prahova. Ministrul Marcel Boloș a semnat contractul de finanțare

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat contractul de finanțare pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014-2020”.

Astfel, se continuă procesul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din fonduri europene început în perioada 2007-2013.

Prin acest proiect în valoare de 690 milioane de euro, din care 85% finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare, vor fi realizate investiții în extinderea sistemelor de alimentare cu apă de care vor beneficia 91.872 de locuitori și a sistemelor de canalizare la care vor fi racordați 67.231 de beneficiari din 42 de unități administrativ – teritoriale din județul Prahova.

„Vă felicit pentru implementarea acestui proiect, care este unul dintre cele mai mari din România. Iată că prin această investiție de 581 milioane de euro din fonduri europene ajungeți la o rată de conformare de 95% la nivelul judeţului.

Ceea ce nu este puţin lucru, ţinând cont că, pe viitor, una dintre cele mai mari provocări, dincolo de criza energetică şi cea potenţială a alimentelor, poate fi şi problema apei.

Din acest punct de vedere, dumneavoastră vă luaţi toate măsurile necesare pentru ca acest serviciu public să fie la cei mai înalţi parametri de calitate.

Mai departe, la nivelul Guvernului noi ne asigurăm că există continuitate și mobilitate în implementarea proiectelor majore din Politica de Coeziune.

În acest moment avem în derulare 29 de contracte de finanțare de apă și apă uzată în valoare de 7 miliarde de euro și sunt în pregătire alte 21 de proiecte similare în valoare de 4,5 miliarde de euro“, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Durata proiectului este de 39 de luni (septembrie 2022 – noiembrie 2025), iar investițiile vizează:

  • Extinderea/reabilitarea rețelei de distribuție;
  • Extinderea/reabilitarea rețelei de aducțiune;
  • Rezervoare de înmagazinare apă potabila inclusiv stații de tratare apă/clorinare noi;
  • Extinderea/reabilitarea rețelei de canalizare;
  • Stații epurare a apelor uzate care deservesc aglomerări cu peste 10.000 locuitori echivalenți/ sub 10.000 locuitori echivalenți.

După investițiile realizate prin acest proiect, gradul de conectare conformă la rețeaua de apă va crește de la 55.08 % la 98,75% și de la 62.15 % la 98.23% în ceea ce privește rețeaua de canalizare.

De asemenea, vor fi realizate, reabilitate și puse în funcțiune un set de dispecerate regionale și locale de apă și apă uzată care să integreze toate obiectivele retehnologizate, modernizate și în curs de modernizare aflate în zona de administrare a companiei beneficiare.

Pentru perioada de programare 2021 – 2027, proiectele de apă – canal vor fi finanțate prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD), investiții de 3,5 miliarde de euro pentru infrastructura de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară.

Prin PODD se vor finanța investiții atât în cadrul unor proiecte noi, cât și în continuarea investițiilor POIM, în cazul etapizării acestora.

Finanțarea va include pregătirea și gestionarea proiectelor de investiții de apă și apă uzată, dar și consolidarea capacității actorilor implicați în sector. Găsiți aici mai multe detalii — 

 

 

”Cadou pentru Putin”. Ironic, dar adevărat: Campanie de strângere de fonduri în Cehia pentru cumpărarea unui tanc destinat Ucrainei

O campanie cehă de crowdfunding a reușit să strângă peste 1,30 milioane de dolari (1,17 milioane de lire sterline) pentru a cumpăra un tanc modernizat pentru armata ucraineană, precizează BBC.

Supranumit ,,un cadou pentru Putin”, campania a primit donații de la 11.288 de donatori individuali, iar organizatorii spun că este prima achiziție de acest gen.

Tancul modernizat T-72 din epoca sovietică, numit Tomas, va fi trimis în Ucraina

Fondul a fost sprijinit de Ministerul ceh al Apărării și de ambasada Ucrainei la Praga.

Într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova, a glumit spunând că contributorii i-au cumpărat președintelui rus Vladimir Putin – care împlinește 70 de ani pe 7 octombrie – ,,un cadou pe măsură”.

,,Multe mulțumiri tuturor celor care îi cumpără ,,cadouri” sub forma sprijinului pentru Ucraina”, a glumit ea.

,,Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult pentru generozitatea și solidaritatea voastră. Trebuie să continuăm să ajutăm Ucraina! Cu toții. Și o vom face!”

Ambasadorul ucrainean la Praga, Evhen Perebyynis, a scris pe Twitter: ,,Republica Cehă a devenit prima țară în care oamenii obișnuiți au cumpărat un tanc pentru [Ministerul ucrainean al Apărării]”.

T-72 Avenger este o versiune modernizată a tancului din epoca sovietică, care a intrat în producție pentru prima dată în 1969.

Acesta a fost echipat cu un nou dispozitiv pentru a crea un ecran de fum în luptă și are un tun frontal modernizat.

Dar organizatorii spun că vor continua să strângă donații pentru a aproviziona forțele ucrainene cu o serie de alte lucruri esențiale pentru armată, inclusiv drone, îmbrăcăminte termică, veste antiglonț și muniție.

De la invazia rusă în Ucraina, guvernele occidentale au furnizat forțelor ucrainene cantități uriașe de echipamente militare. SUA au furnizat asistență în valoare de peste 15,1 miliarde de dolari începând cu 24 februarie, în timp ce Marea Britanie a alocat 2,3 miliarde de lire sterline, potrivit serviciului de cercetare al Camerei Comunelor din Regatul Unit.

Guvernele din Europa Centrală și de Est au donat, de asemenea, sume masive forțelor Kievului. Se crede că Polonia ar fi donat aproximativ 230 de tancuri, iar guvernul ceh a fost unul dintre primii furnizori de echipamente.

Dar guvernul ucrainean a căutat, de asemenea, soluții moderne pentru a-și menține aprovizionarea armatei.

Potrivit ambasadei ucrainene de la Praga, campania ,,Cadou pentru Putin” a strâns milioane de dolari pentru un program mai amplu de achiziționare de arme.

Donatorii pot preciza pentru ce își alocă banii – tancuri, muniție sau drone

Un alt program înființat de guvernul de la Kiev, United24, a fost susținut de o serie de celebrități, inclusiv de actorul Mark Hamill, actor din Star Wars.

Până în prezent, a strâns peste 196 de milioane de dolari și a fost folosit pentru a plăti 986 de drone, 20 de seturi de ochelari de vedere pe timp de noapte și un elicopter militar.

Fondurile au fost folosite pentru proiecte umanitare

Iar în luna mai, lituanienii s-au unit și au achiziționat o dronă TB2 de ultimă generație de la producătorul turc Bayraktar.

În urma a mii de microtransacțiuni, obiectivul de 6 milioane de euro (5,1 milioane de lire sterline) a fost atins în doar trei zile.

,,Acesta este primul caz din istorie în care oameni obișnuiți strâng bani pentru a cumpăra ceva de genul Bayraktar. Este fără precedent, este de necrezut”, a declarat Beshta Petro, ambasadorul Ucrainei, pentru televiziunea lituaniană la momentul respectiv.

Cu toate acestea, rapoartele sugerează că banii trimiși de grupurile rusești pro-război au fost adesea folosiți pentru a cumpăra alimente, îmbrăcăminte, cizme, echipamente de bază și materiale medicale pentru tratarea soldaților răniți, care au fost adesea deficitare.

Au existat chiar și rapoarte privind finanțarea obligatorie prin crowdfunding.

Un jurnalist de la Radio Liberty a relatat în urmă cu două săptămâni că muncitorii de la gigantul energetic Gazprom din Orientul Îndepărtat al Rusiei au fost obligați să trimită 1.000 de ruble (17 dolari) pentru a cumpăra medicamente.

 

AFM a publicat proiectul de ordin pentru înlocuirea becurilor. Cum poți beneficia de voucher

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat pe site-ul instituției proiectul de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice prin înlocuirea becurilor convenţionale cu becuri led, precizează Mediafax.

Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma unui voucher, pentru înlocuirea becurilor convenţionale din locuinţă cu becuri cu led noi, mai performante din punct de vedere energetic.

Scopul Programului îl constituie reducerea consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră în locuinţe, pentru utilizatorii casnici.

Finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii, în baza contractelor de decontare şi documentelor justificative ale persoanelor fizice beneficiare.

Finanţarea se acordă sub formă de voucher în cuantum de 200 lei cu TVA pentru achiziţionarea becurilor cu led de maximum 15 W.

Este considerată cheltuială eligibilă achiziția becurilor cu led de maximum 15 W.

Pentru a putea fi considerate eligibile, becurile cu led achiziționate trebuie să fie noi.

Poate beneficia de finanțare solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiţii:

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;

b) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării becurilor cu led;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;

d) este posesor al unui/unei buletin/cărţi de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;

e) se obligă să predea comerciantului, în momentul achiziţionării becurilor cu led, un număr echivalent de becuri convenţionale;

f) îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate beneficia de un singur voucher.

Persoana fizică aprobată poate beneficia de un voucher în cuantum de 200 lei la achiziţionarea a cel puţin unui bec cu led, în schimbul predării unui număr echivalent de becuri convenţionale.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de ordin trebuie, întâi, semnat de ministrul mediului şi apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

 

Liderul cecen promite să-și trimită fiii adolescenți pe linia frontului. Kadîrov este un aliat puternic al lui Vladimir Putin

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, spune că cei trei fiii ai săi, în vârstă de 14, 15 și 16 ani, vor merge în curând pe linia frontului din Ucraina pentru a lupta alături de forțele rusești, precizează BBC.

Kadîrov este un aliat puternic al lui Vladimir Putin, deși a criticat recent conducerea militară rusă.

Pe rețelele de socializare, el a scris că un tată ar trebui să își învețe fiii cum să își protejeze familia, poporul și patria.

Rusia a semnat un tratat al ONU care vizează împiedicarea copiilor cu vârsta sub 18 ani să participe direct la ostilități.

Folosirea copiilor cu vârsta sub 15 ani pentru a participa la ostilități este considerată o crimă de război de către Curtea Penală Internațională. Cu toate acestea, Rusia nu recunoaște jurisdicția acesteia.

Într-o lungă postare pe aplicația de mesagerie Telegram, Kadîrov a declarat că pregătirea militară a fiilor săi a început când erau mult mai tineri și că a venit timpul ca aceștia să experimenteze o bătălie reală.

Postarea a fost însoțită de o înregistrare video, produsă în mod ingenios, în care fiii săi trag cu diferite arme pe un teren de antrenament.

Forțele cecene din Ucraina au fost ironizate de unii pentru că par să se concentreze mai mult pe încărcarea de videoclipuri pe rețelele de socializare decât pe participarea la bătăliile din prima linie.

Kadîrov conduce republica din sudul Rusiei din 2007, când a fost numit președinte al regiunii de către Vladimir Putin.

A fost o perioadă de relativă stabilitate în Cecenia, care a luptat fără succes pentru independență timp de un deceniu. Dar Kadîrov a fost criticat pentru că a condus cu o mână de fier și a permis ca încălcările drepturilor omului să înflorească.

Kadîrov este un susținător înfocat al lui Vladimir Putin, iar forțele cecene luptă în Ucraina de la începutul războiului.

Cu toate acestea, după recentele eșecuri militare din regiunile Harkov și Donețk, el a criticat conducerea militară a Rusiei, descriind un comandant drept o ,,mediocritate” și deplângând lipsa logisticii de bază.

De asemenea, el a cerut Rusiei să ia măsuri mai drastice împotriva Ucrainei, inclusiv utilizarea unei arme nucleare tactice. Kremlinul a răspuns că astfel de decizii nu ar trebui să fie luate pe cale emoțională.

Criticile lui Kadîrov au fost un răspuns la retragerea forțelor rusești din orașul ucrainean Lyman din regiunea Donețk – un eșec strategic major pentru Moscova.

Capturarea orașului este importantă pentru forțele ucrainene, deoarece poate fi folosită ca punct de sprijin pentru a ajunge mai departe în părțile din Ucraina aflate sub controlul rusesc. De asemenea, orașul era folosit de Rusia ca centru logistic.

Înfrângerea din Lyman a fost, de asemenea, simbolică, deoarece a avut loc la doar o zi după o mare ceremonie de semnare a anexării a patru regiuni ocupate din Ucraina – inclusiv Donețk, unde se află Lyman.

Regiunile Donețk, Luhansk, Zaporizhzhia și Kherson au organizat luna trecută așa-numitele referendumuri privind aderarea la Rusia, care au fost respinse ca fiind o ,,farsă” de către Ucraina și aliații săi occidentali.

Duminică seară, președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, a declarat că trupele ucrainene au recucerit, de asemenea, o parte din teritoriile din regiunea Kherson.

Șeful său instalat de Rusia, Vladimir Saldo, a descris situația de acolo ca fiind ,,tensionată” și a recunoscut că forțele ucrainene au făcut progrese.

Niciuna dintre cele patru regiuni nou revendicate de Rusia nu se află în totalitate sub control rusesc, ceea ce ridică problema modului în care va funcționa anexarea – în special pe teritoriul controlat de Ucraina.

Kremlinul afirmă că se va ,,consulta” cu locuitorii din regiunile Zaporizhzhia și Kherson cu privire la locul unde ar trebui să se situeze granițele, sugerând că Rusia ar putea decide să nu revendice toate regiunile.

În Luhansk și Donețk, situația este diferită. Chiar înainte de începerea războiului, Putin a recunoscut toate aceste regiuni ca republici independente, care acum – după cum consideră Moscova – au votat pentru a se alătura Rusiei.