Compania Ford a anunțat că va produce, la Craiova, un nou vehicul comercial ușor în 2023, iar versiunea complet electrică a acestuia va fi lansată în 2024.
Acesta va fi primul vehicul de volum, complet electric construit de Ford la fabrica din Craiova, în linie cu angajamentul companiei de a atinge zero emisii în Europa. Gama de vehicule comerciale Ford din Europa va fi 100% pregătită pentru zero emisii, complet electrică sau plug-in hybrid, până în 2024.
”Îi felicit pe reprezentanții companiei Ford pentru această inițiativă curajoasă de a fi primii care vor produce, în țara noastră, o mașină complet electrică. Cererea pentru astfel de autovehicule în România este tot mai mare, numărul mașinilor electrice cumpărate de români în primele trei luni a crescut aproape exponential, iar aceste inițiative vin în favoarea celor care se gândesc, dincolo de mobilitatea şi confortul personal, şi la impactul pe care îl lasă fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător şi la reducerea emisiilor de carbon. De ieri, programele RABLA CLASIC și RABLA PLUS funcționează, avem buget dublu pentru maşinile electrice faţă de 2020 și astfel, venim în întâmpinarea tendinţelor internaţionale şi tendinţelor de pe piaţa românească”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Două treimi din vânzările de vehicule comerciale vor fi reprezentate de modele electrice sau plug-in hybrid până în 2030, anunță compania.