Uniunea Europeană are din păcate, anumite facțiuni extremiste răspândite pe întreg teritoriul său ce fac presiuni enorme asupra societăților europene pentru menținerea păcii. Cele mai multe facțiuni extremiste sunt prezente în țări precum Franța, Germania, Spania sau Italia, dar începe să crească rapid și în alte țări europene cuprinse de așa zisa frică de imigranți. Diferite grupuri etnice se află în conflict una cu cealaltă, deseori din motive istorice, etnice sau teritoriale.
Sunt două chestiuni care îi pricinuiesc pe britanici să se avânte către ușa de ieșire, iar acestea sunt reprezentate de urmărirea recuperării suveranității și de reducere a imigrării. De asemenea, politicienii pro-Brexit au fost susținuți de către însăși regulamentele concepute de UE, care prin activarea Art. 50 din Tratatul de la Lisabona au alimentat ura față de UE printre cetățenii britanici. Pe lângă acest lucru, presa britanică a fost inundată de articole ce susțin că unii dintre criminalii în serie reținuți de către forțele de ordine britanice, nu pot fi extrădați chiar din cauza regulamentelor și normelor legislative ale Curții Europene de Justiție. În același timp un alt eveniment negativ cu referire la decizia britanicilor de a ieși din Uniune a stat în teama față de valul de imigranți economici și refugiați ce se îndreptau și se îndreaptă în continuare către centrul Europei, provenind din Orientul Mijlociu și Africa. Acești imigranți, mai ales în privința celor economici reprezintă o oarecare problematică și cu privire la siguranța cetățenilor, atât britanici, cât și europeni, în funcție de țara pe care aceștia o vizează. Unii dintre aceștia sunt greu de identificat, majoritatea neavând acte în momentul sosirii pe teritoriul UE. Câțiva dintre imigranți pot presupune a fi refugiați în căutare de azil politic, în tocmai pentru a se infiltra pe teritoriul UE spre a se alătura unor facțiuni extremiste sau teroriste. De asemenea, a fost generat un ”sentiment anti-UE” printre britanici, aceștia crezând că imigranții au fost siliți sau ghidați de către țările prin care au trecut, să se îndrepte către Regatul Unit. „Refugiații nu sunt problema. Refugiații doresc să o ia de la capăt – pentru a avea o viață mai bună. Teroriștii se ascund uneori printre refugiați: aceasta este o problemă diferită.”[1] Însă „exodul a peste 4 milioane de refugiați din Siria din 2011 a ridicat întrebări dacă concentrațiile de refugiați sirieni vor deveni incubatoare pentru grupări extremiste violente.”[2] Preconcepția în contradicție cu intenția refugiaților crește continuu în perioadele de recesiune economică suferită în ultima vreme în Europa, iar efectele au rămas înțelese ferm pe întreg continentul și au dus la creșterea partidelor politice de dreapta, toate acestea conspirând în contrast cu ”pan-naționalismul”, deteriorând astfel structura UE.[3]
„În întreaga Europă, liderii cedează la sindromul “ține-i afară”. Ungaria construiește un gard (de-a lungul graniței sale cu Serbia). Spania a procedat la fel (la Ceuta și Melilla). Bulgaria a urmat procesul (la granița cu Turcia). În Calais răsar mai multe garduri. În Macedonia, care nu se află în UE, îndreaptă vehicule blindate împotriva imigranților.”[4] Ca și exemplu, Franța se confruntă deseori cu atacuri teroriste, principalul motiv fiind impunerea limbii franceze sau a culturii franceze cu intenția de a uni poporul francez. Se practică această metodă neortodoxă, pentru a uni majoritatea cu celelalte minorități și de a-le face să acționeze precum o singură entitate națională. Însă această metodă are exact efectul opusul, generând mai multă ură printre cetățeni, ducând la crearea de indivizi radicalizați de ambele tabere. Metoda este cu totul bizară într-o țară a secolului al XXI-lea, însă a fost des folosită de către popoarele dominante în contopirea și alipirea altor popoare subjugate sub unul singur. De exemplu, Uniunea Sovietică, sau rușii în general, practicau această metodă în trecut asupra minorităților din republicile sovietice, inclusiv Federația Rusă. Cazacii, sau basarabenii, ori ucrainenii erau principalele ținte ale armatei sovietice.
Oarecum, în zilele noastre, Ucraina urmează același model interzicând folosirea altei limbi decât cea ucraineană în instituțiile țării, utilizând ca motiv pierderea teritoriului Crimeii, anexată de Federația Rusă în 2014, dar și a teritoriilor Luhansk și Donețk, ocupate de separatiștii pro-ruși. Deseori aceste decizii sunt luate din pricina unor războaie sau unor conflicte ce amenință integritatea teritorială a țării, precum, în Spania, țară amenințată cu risipirea în mai multe națiuni. Spania fiind sub presiunea grupurilor minoritare, precum bascii sau catalanii. Ori în Italia unde unele facțiuni susțin nordul într-o luptă cu sudul țării pentru independență. Însă, în principiu aceste discriminări apar mai mult datorită diversității claselor sociale și presupusa amenințare a tradițiilor, sau a culturii, ori a limbii țării gazde față de așa numiții ”invadatori”. Aceste facțiuni la rândul lor coagulează și formează grupuri strânse ce pot deveni violente în propagarea discriminării rasiale, prin ură ce afectează și tânăra populație, care deseori intră în acest conflict fără să realizeze de ce au luat această atitudine. Facțiunile pot de asemenea, coopera în răspândirea fricii și a panicii, formând grupuri teroriste sub sintagma menținerii integrității etnice și teritoriale a majorității, sau a minorității considerate de aceștia a fi în ”primejdie”.
Marea Britanie este și ea în pericol să piardă teren în fața extremiștilor, mai ales din cauza Brexit. Ca și fapt „un sfert din toate arestările teroriste din ultimul an au fost legate de violențele de extremă dreapta.”[5] Iar creșterea acestor violențe „din 2016 până în 2018 a venit în perioada următoare votului pentru ieșirea din UE, care a coincis, de asemenea, cu o creștere a infracțiunilor motivate de ură.”[6] În Regatul Unit, „Serviciul de securitate (MI5), agenția națională de informații interne din Marea Britanie, consideră „severă” amenințarea terorismului internațional și probabilitatea unui atac ca fiind „foarte probabilă”.”[7] Forțele de ordine britanice au „promis să împiedice ascensiunea extremii drepte, despre care au spus că este amenințarea teroristă cu cea mai rapidă creștere din Marea Britanie, în timp ce încearcă să oprească ideologiile de ură rasială de la aducerea violenței pe străzile țării.”[8] Asemenea evenimente agasante se manifestă adesea într-o societate britanică divizată din cauza fricii de ceea ce îi așteaptă pe britanici dincolo de Brexit, dar și din cauza fiecărei părți implicate în astfel de acțiuni ce pun în pericol viața celor din jurul lor.
De obicei astfel de indivizi ce suportă formarea de facțiuni extremiste sunt cei cu trecut penal, ori cei rămași fără un loc de muncă, sau sunt indiferenți situației, ori au avut experiențe în trecut ce le-au determinat să acționeze într-o astfel de manieră inumană. „Astăzi, ISIS este identificat în mod specific drept cea mai importantă amenințare extremistă pentru Regatul Unit și interesele sale în țară și în străinătate.”[9] De asemenea, cel mai mare pericol intern al Regatului nu sunt facțiunile teroriste, ci ”predicatorii de ură”. Aceștia sunt cei ce răspândesc ura printre cetățenii britanici și îi instigă să comită acte de violență între ei. Pe durata mandatului fostei prim ministre Theresa May se urmărea „interzicerea predicatorilor de ură la intrarea în moschei și universități”[10] în tocmai pentru a nu permite și pentru a pune capăt radicalizării tinerilor britanici. Islamul „este o religie diversă și există opinii diferite. Cei care cred că violența este o datorie sacră constituie un grup foarte mic. Se numesc salafi jihadiști. Acesta este un termen mai precis. Asta o conturează mai bine”[11] această religie și practicanții săi.
[1] Sheila Weller, „Author of Pre-9/11 Memo Bush Ignored Talks Orlando—and the Fight Against”, Observer.com, 24 Iun. 2016, 9:00, https://observer.com/2016/06/author-of-pre-911-memo-bush-ignored-talks-orlando-and-the-fight-against-terror/.
[2] Barbara Sude, David Stebbins, Sarah Weilant, Lessening the Risk of Refugee Radicalization – Lessons for the Middle East from Past Crises, RAND Corporation, 2015, https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/perspectives/PE100/PE166/RAND_PE166.pdf, p. 1.
[3] Tim Marshall, Prisoners of Geography: Ten Maps That Tell You Everything You Need To Know About Global Politics, Revised and Updated edition, Ed. Elliott & Thompson, Londra, 2015, pp. 122-123.
[4] Natalie Nougayrède, „Angela Merkel is right: the migration crisis will define this decade”, TheGuardian.com, 21 Aug. 2015, 19:36, https://www.theguardian.com/commentisfree/2015/aug/21/angela-merkel-migration-crisis-europes-biggest-challenge.
[5] Vikram Dodd, Jamie Grierson, „Fastest-growing UK terrorist threat is from far right, say police”, 19 Sep. 2019 17:51, https://www.theguardian.com/uk-news/2019/sep/19/fastest-growing-uk-terrorist-threat-is-from-far-right-say-police.
[6] Ibidem.
[7] Counter Extremism Project, United Kingdom: Extremism & Counter-Extremism Report, CounterExtremism.com, 2020, https://www.counterextremism.com/sites/default/files/country_pdf/GB-05202020.pdf, p. 1.
[8] Vikram Dodd, Jamie Grierson, op. cit.
[9] Counter Extremism Project, op. cit.
[10] Ben Riley-Smith, „Ministers looking at banning hate preachers from mosques and universities to curb radicalisation after Anjem Choudary conviction”, Telegraph.co.uk, 17 Aug. 2016, 10:00, https://www.telegraph.co.uk/news/2016/08/17/ministers-looking-at-banning-hate-preachers-from-mosques-and-uni/.
[11] Sheila Weller, op. cit.
