Creșterea pensiilor de la 1 septembrie 2020

0
270

Ministerul Finanțelor propune o creștere a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 de la 1.265 lei în prezent la 1.442 lei, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetară pus în dezbatere publică.

Art.42. – Litera b) a alineatului (2) al articolului 86 din Legea nr. 127/2019 privind
sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9
iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.442 lei;”

În plus, pensia socială minimă garantată ar urma să crească de la 1 septembrie până la 800 de lei, de la 710 lei în acest moment.

Art. 41. – Începând cu 1 septembrie 2020 nivelul indemnizației sociale pentru
pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea
pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările
ulterioare, este de 800 lei.

Conform Ministerul Finanțelor Publice, deficitul bugetar în acest an e prognozat să ajungă la 8,6% din PIB, pe fondul unei scăderi economice de 3,8% din PIB.

Proiectul de rectificare amână și creșterea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020 pentru septembrie 2021. E vorba despre o creștere anticipată a salariilor în educație până la atingerea veniturilor maxime programate pentru 2022.

Art. 43. – Litera c) a alineatului (41) de la art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică
după cum urmează:
”c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru
anul 2022.”

Sursă: Businessmagazin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.