România demarează cel mai ambițios plan de dezvoltare economică din ultimii 30 de ani

0
147
RECLAMĂnormedia.ro

Anul 2021 este deja anul marilor proiecte de redresare economică și de aplicare a unei noi filosofii economice bazate pe investiții. România demarează cel mai ambițios plan de dezvoltare economică din ultimii 30 de ani, care este gestionat de un Guvern cu adevărat reformist, susține Angelica Fădor, deputat PNL, potrivit unui comunicat de presă.

Bazele schimbării filosofiei economice au fost puse anul trecut când Guvernul PNL a realizat cele mai mari investiții în economia românească din ultimul deceniu: 53,2 miliarde de lei. Această abordare către dezvoltare este păstrată și de noua formulă guvernamentală reprezentată de Guvernul condus de Florin Cîțu, ce a pregătit investiții record în 2021. Altfel spus, bugetul pentru anul acesta prevede investiții de 5.5% din PIB, adică 61,4 miliarde de lei, o alocare financiară fără precedent pentru ultimele decenii.

Planul investițional alocat prin buget va fi dublat de fondurile care vor veni prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri ce pot fi folosite, printre altele, pentru dezvoltarea infrastructurii critice, dar și pentru conectarea la gaze a gospodăriilor, ca parte a planului de tranziție a României către energia verde. România va primi deja, spre jumătatea acestui an, o prefinanțare de aproape 4 miliarde euro de la UE în cadrul acestui mecanism, bani ce pot fi folosiți și pentru a continua conectarea gospodăriilor la rețelele de gaze.

Altfel spus, investițiile record planificate de Guvern (61,4 miliarde de lei), cât și prefinanțările de 4 miliarde de euro din PNRR vor reprezenta anul acesta premise solide de pregătire pentru o dezvoltare economică pe termen lung a României, dezvoltare care va lua amploare după ce vom accesa toți cei 80 de miliarde de euro alocați țării noastre de către UE în exercițiul bugetar 2021-2027.

Acest Guvern are șansa, prin reformele deja anunțate, să însănătoșească economia României grav afectată de deciziile politicianiste ale unor guvernări populiste al căror reprezentant de vârf a fost PSD, a declarat Angelica Fădor, deputat PNL.

RECLAMĂnormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here