Secțiunea de implementare – raportare a cheltuielilor disponibilă în cadrul platformei granturi.imm.gov.ro

0
244

Platforma granturi.imm.gov.ro, în cadrul căreia au putut fi înscrise aplicațiile pe cele 3 măsuri aferente OUG 130, respectiv microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții, dar și pe programul Electric Up, dispune de un nou modul numit Implementare, în cadrul căruia se regăsește secțiunea de Raportarea cheltuielilor.

Microgranturi

În termen de maxim 90 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar, acesta are obligația efectuării cheltuielilor cu respectarea art. 4.3.1 alin (1). De asemenea, în același termen de maxim 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar, acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres (Anexa 8), sub sancțiunea recuperării ajutorului acordat.

Granturi pentru capital de lucru

În termen de maxim 180 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar, acesta are obligația efectuării cheltuielilor cu respectarea art. 4.3.1 alin (1). De asemenea, în același termen de maxim 180 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres (Anexa 8), în caz contrar ajutorul acordat fiind recuperat.

Granturi pentru investiții

În termen de maxim 12 luni  din momentul intrării în vigoare a contractului de finanțare, beneficiarul are obligația încărcării în aplicație a cererii de plată/rambursare (Anexa 10), a facturilor, documentelor de plată, raportului de progres prevăzut în anexa nr. 8 la prezenta procedură și documentele justificative care însoţesc raportul de progres, în caz contrar ajutorul acordat fiind recuperat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.