Primăria capitalei Republicii Moldova, a redat în mod public simpatia pentru organizarea zilelor orașului Chișinău în România. Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a semnat și a fost de acord să organizeze sărbătoarea respectivă cu un pact interstatal între cele două unități administrativ-teritoriale. Ba mai mult de atât, maniera abordării nu are nici o realitate politică care să includă relații între partide. Aflați imediat de ce.
Desigur nici reprezentanții administrației a județului și municipiului Buzău, nu au ezitat. Aceștia au dorit să se inițieze în discuții alături de cei de la Chișinău spre a stabili manierele și subiectele organizatorice. Bazate de altfel, pe principii egalitare și reciproce, a căror relații de prietenie și colaborare vor promova schimburile de bune practici, dar mai ales experiențele comune pentru realizarea respectivului proiect comun.
De asemenea, proiectul respectiv aduce un raport uriaș de venituri către ambele comunități. Ca urmare, în timpul vizitei, cele două administrații au dorit să își pună semnătura pe un Acord de cooperare între municipiul Chișinău-raionul Botanica și județul Buzău din România.
Conform declarațiilor susținute de primarul Ion Ceban, documentul respectiv va cuprinde principalele aspecte privind aspectele economice ce vor avantaja ambele comunități. Care urmărește, în prim plan, susținerea economică și promovarea afacerilor mici și mijlocii autohtone.
De altfel, Ion Ceban declară că:
” Vom încuraja investițiile la nivel local și la nivel de district, vom organiza informarea reciprocă și sprijinul pentru promovarea dezvoltării economice, precum și facilitarea schimburilor culturale, cooperarea între formațiile artistice din cele două unități administrative și teritoriale”, A subliniat Ceban.
Primarul a informat presa cum că, a stabilit deja împreună cu autoritățile municipale din Buzău, desfășurarea Zilelor Chișinăului la Buzău în luna septembrie a acestui an.
De altfel, măsurile abordate nu au nici o legătură evidentă cu partidele politice! În mod categoric, concluzia respectivă a venit ca urmare a faptului că, primarul Chișinăului, Ion Ceban, cu toate că este membru al Partidului Socialist din Republica Moldova, partidul lui Igor Dodon. Un partid care, de altfel, se declară a fi anti-European și unul pentru izolare politică, primarul nu a adoptat însă astfel de ideologii.
Ba chiar mai mult, pentru a nu fi suspect de luare a unei părți politice sau alta, acesta a ținut ca în noiembrie 2019 să-și suspende calitatea de membru al PSRM în timpul mandatului de primar al municipiului Chișinău.