
Sandu Mihai, fondatorul NORMEDIA, face un apel la solidaritate față de cetățeni. Statul doar profită de pe urma celor care își sacrifică viața pentru a trăi de pe o zi pe alta, asta, în timp ce funcționarii și politicienii se alimentează de pe urma lor.
În această eră în care sintagme precum „Nu mai lamentați atât, situația nu e chiar așa de gravă” își găsesc locul în dialogul public, ne confruntăm cu o problemă profundă care afectează întreaga noastră societate. Din păcate, aceste voci par să aparțină persoanelor care nu sunt ,,bune prietene’’ cu munca grea, poate chiar acelea care obțin contracte cu ușurință.
Întrebarea cheie este, ce se întâmplă cu acei oameni ce lucrează șapte zile pe săptămână, peste 12 ore pe zi, renunțând la weekend-uri, vacanțe sau distracții? Ce se întâmplă când aceștia realizează că, după sacrificii atât de mari, își văd veniturile drastic reduse, rămânând cu o marjă de 10%-20% din ceea ce câștigă? Ei își sacrifică timpul, viața, sănătatea pentru un stat care pare să profită de eforturile lor, în loc să îi recompenseze corespunzător. La cine fac apel acești oameni pentru ajutor?
Această situație este cu atât mai frustrantă în contextul în care noi, cei care muncim, trebuie să plătim pentru greșelile decidenților politici sau ale unor funcționari publici. În 2023, bugetul statului a fost realizat cu vădită neglijență, în grabă, doar pentru a arăta bine în ochii celor care nu știu ce se ascunde în spatele cifrelor. Este evident că este nevoie de un apel la o schimbare radicală.
Îi sfătuiesc pe toți cei responsabili să se consulte cu specialiști, să își îmbunătățească practicile și procesele. Nu este o sarcină imposibilă. Există grupuri de lucru, există oameni cu experiență și know-how necesar pentru a aduce schimbări pozitive. Este esențial să renunțăm la aroganța de a ne considera atotștiutori și să încurajăm colaborarea eficientă.
Este dureros să văd că cei mai muncitori dintre noi sunt cei care primesc cele mai mari pedepse, și la fel, antreprenorii care depun un efort considerabil. Cum putem considera aceasta o strategie de succes? Este logic sau etic să pedepsim pe cei care se străduiesc cel mai mult? Trebuie să facem apel la solidaritate?
Asemenea atitudini pot avea consecințe pe care nu le dorim. În contextul actual de frustrare și dezamăgire, un partid precum AUR poate prelua guvernarea, profitând de nemulțumirile noastre față de clasa politică și administrația publică, atât centrală, cât și locală.
În concluzie, fac un apel la responsabilitate și bună guvernare. Avem nevoie de schimbare, de respect pentru cei care muncesc din greu și de politici echitabile care să recompenseze efortul, nu să îl penalizeze. Este timpul să acționăm și să oferim românilor speranța că munca lor va fi apreciată la justa valoare.
