Primarul, viceprimarul și secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie din Bistrița, reținuți de către DNA. Acuzații de turism electoral

0
90

Primarul Ioan Mate (PSD) din comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, alături de viceprimar și secretarul comunei, au fost reținuți vineri de procurori sub acuzația de turism electoral în alegerile locale din 9 iunie, conform unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție Bistrița. În urma alegerilor, Ioan Mate a fost reales primar.

Procurorii susțin că cei trei oficiali au emis în fals mai multe adeverințe de domiciliu pentru persoane care nu dețineau proprietăți în comună, permițând astfel acestor persoane să voteze pentru primarul în funcție. Se presupune că fiecare vot a fost recompensat cu 700 de lei.

Poliția și procurorii investighează aproximativ 200 de mutații de domiciliu efectuate înaintea alegerilor, potrivit informațiilor furnizate de G4Media.

„Ieri, 25 iulie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Maramureș, Cluj, Sălaj și Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 7 mandate de percheziții domiciliare, dintre care unul la sediul unei primării și 6 la persoane fizice. De asemenea, au fost puse în executare 5 mandate de aducere a unor persoane la sediul unității de parchet,” se arată în comunicat.

Primarul, viceprimarul și secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie din Bistrița, reținuți de către DNA. Acuzații de turism electoral. Foto: FB/ Ion Mate / Primăria Sânmihaiu
Primarul, viceprimarul și secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie din Bistrița, reținuți de către DNA. Acuzații de turism electoral. Foto: FB/ Ion Mate / Primăria Sânmihaiu

Activitățile au avut ca scop colectarea de probe pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, fals, uz de fals, fals informatic și coruperea alegătorilor.

În perioada martie – iunie 2024, funcționarii din cadrul primăriei au eliberat în fals mai multe adeverințe de domiciliu pentru persoane care nu dețineau proprietăți în comună, cu scopul de a influența votul în favoarea unui anumit candidat/partid la alegerile locale din 9 iunie 2024. Fiecare persoană care și-a schimbat domiciliul și a votat a primit 700 de lei.

În urma activităților desfășurate, au fost reținute pentru 24 de ore patru persoane, respectiv primarul, viceprimarul, secretarul primăriei și un viitor consilier local. Un alt viitor consilier local a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Astăzi, cele patru persoane reținute vor fi audiate la parchet, unde procurorul va decide asupra măsurilor ulterioare. Ofițerii DGA Bistrița-Năsăud pun în aplicare și un mandat de aducere pentru un alt funcționar al primăriei în vederea audierii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Primarul, viceprimarul și secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie din Bistrița, reținuți de către DNA. Acuzații de turism electoral
Primarul, viceprimarul și secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie din Bistrița, reținuți de către DNA. Acuzații de turism electoral

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.