Zece ani de birocrație, litigii și incompetență au transformat o investiție de milioane într-o lecție dureroasă despre risipa din instituțiile statului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cumpărat, în 2015, echipamente de 3,7 milioane de lei pentru modernizarea unui centru de date. Nu le-a folosit niciodată.
După un deceniu în care aparatele au zăcut prin subsoluri, curți și depozite, Ministerul Finanțelor investește acum încă 10 milioane de euro – din fonduri europene PNRR – pentru a le face funcționale.
Ironia supremă? Jumătate din bani merg către aceleași firme care nu au finalizat lucrările inițiale: Synotech Global Services și Tehnoinstal SRL.
Cazul, documentat de Public Record pe baza rapoartelor Curții de Conturi, arată perfect ineficiența administrativă și lipsa de răspundere care caracterizează investițiile publice din România.
Povestea a început pe 31 decembrie 2015, când ANAF a semnat un contract de 9,5 milioane lei cu firmele Synotech Global Services SRL și Tehnoinstal SRL pentru modernizarea centrului de date al instituției.
Termenul de execuție era de un an, însă lucrările nu au început niciodată, pentru că firma nu a obținut autorizația de construire.
În loc să rezilieze contractul, ANAF a acceptat o prelungire, iar Synotech a livrat parțial echipamentele, emite o factură de 4,4 milioane lei și așteaptă plata.
Instituția refuză să plătească pe motiv că lucrările nu au fost recepționate, iar cazul ajunge în instanță.
Tribunalul București îi dă câștig de cauză firmei Synotech.
ANAF depune recursul prea târziu, pierzând și la Curtea de Apel București.
Mai mult, compania dă din nou statul în judecată pentru dobânzi de 830.000 lei, câștigând și acest proces.
Rezultatul: ANAF a plătit milioane de lei pentru echipamente nefuncționale.
Când auditorii Curții de Conturi au verificat proiectul, în 2022, au găsit imaginea clasică a risipei instituționale:
„O parte dintre echipamente zăceau în subsolul și curtea Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF) din București, iar altele erau depozitate la punctul de lucru din Brașov.”
În realitate, investiția consta doar într-un proiect tehnic și un generator parțial funcțional, în valoare de 900.000 lei.
Restul echipamentelor, în valoare de 3,7 milioane, nu fuseseră testate, montate sau utilizate.
Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Finanțelor să branșeze și să pună în funcțiune echipamentele, avertizând că „există riscul pierderii integrale a investiției”.
Trei ani mai târziu, în 2025, istoria se repetă.
În loc să recupereze banii și să refolosească echipamentele existente, Ministerul Finanțelor lansează o nouă licitație, în valoare de peste 10 milioane de euro, pentru modernizarea acelorași centre de date – folosind fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit raportului de follow-up al Curții de Conturi, jumătate din sumă ajunge din nou la firmele Synotech și Tehnoinstal, cele implicate în eșecul din 2015.
Synotech Global Services SRL – cunoscută anterior sub numele de Dim Soft – are un istoric complicat.
În 2017, compania a fost trimisă în judecată în dosarul Microsoft, alături de fostul administrator Ionuț Claudiu Florică, acuzat de fapte de corupție.
Între timp, dosarul s-a închis, dar firma a continuat să câștige contracte publice în valoare de peste 500 de milioane de lei.
Printre clienți:
-
Serviciul Român de Informații (SRI)
-
Ministerul de Externe
-
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)
-
Curtea de Conturi
-
Ministerul Finanțelor
În prezent, compania este controlată de Manuela Carolina Popescu și Walter Haralambie Hagigalinis Cor.
Tehnoinstal SRL, partener în ambele proiecte, este o firmă bucureșteană deținută de Eduard Socaci, Ilie Marinescu și Eugeniu Cezarin Deaconu.
Și ea a fost beneficiara a zeci de contracte publice, inclusiv cu Ministerul de Interne, Teatrul Național București și Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Capitalei.
Tema Energy SA, cea de-a treia companie implicată în noul proiect PNRR, este fondată de Theodoros Papadopoulos și Titi Manole, fiind un „abonat” constant la contracte guvernamentale.
Firma a lucrat pentru Ministerul Apărării, MAI, SGG, SRI, SPP și Administrația Prezidențială, acumulând contracte de zeci de milioane de euro.
În 2023, a fost amendată de Consiliul Concurenței cu peste 2 milioane de lei pentru presupuse „oferte trucate” la o licitație MAI – caz aflat încă pe rol.
Noua investiție presupune modernizarea completă a centrelor de date ale Ministerului Finanțelor din București și Brașov, incluzând:
-
montarea sistemelor de climatizare,
-
instalarea tablourilor electrice,
-
punerea în funcțiune a grupurilor electrogene,
-
mentenanță și garanție pentru echipamentele noi.
Contractul de aproape 6 milioane de euro a fost câștigat de Synotech Global Services, cu Tehnoinstal ca subcontractor.
Cel de-al doilea lot, în valoare de 5,5 milioane de euro, a revenit Tema Energy SA.
Cu alte cuvinte, statul român plătește dublu pentru același obiectiv, iar firmele inițial responsabile pentru eșec sunt din nou premiate cu contracte publice.
Eugen Orlando Teodorovici, ministru al Finanțelor în 2019, spune că nu își mai amintește detalii despre proiect:
„Știu că sistemul cădea des, se supraîncălzea. Au fost zile întregi în care ANAF-ul era blocat. Probabil din cauza echipamentelor care nu fuseseră instalate la timp.”
Marcel Boloș, ministru în 2024, susține că noua investiție este justificată, pentru că „durata tehnică de viață a echipamentelor din 2015 este depășită”:
„Sumele din PNRR au permis o concepție mai amplă a proiectului, care include și echipamentele vechi livrate către ANAF în 2016. Ele fac parte dintr-un plan de modernizare completă.”
Întrebat de ce statul investește milioane în echipamente „depășite”, ministrul nu a răspuns clar și nu a explicat ce se va întâmpla cu aparatele cumpărate acum un deceniu.
Restul miniștrilor de Finanțe care s-au succedat din 2019 încoace nu au răspuns solicitărilor jurnaliștilor.
Cazul echipamentelor ANAF arată cum statul român pierde bani nu din lipsă de fonduri, ci din lipsă de management și responsabilitate.
-
Contractele sunt semnate fără verificarea documentației (lipsa autorizației de construire).
-
Proiectele sunt abandonate, dar firmele sunt plătite și chiar recompensate ulterior.
-
Niciun funcționar nu este tras la răspundere pentru pierderile cauzate.
„Este un exemplu clasic de risipă bugetară repetitivă: aceeași lucrare finanțată de două ori, fără rezultate concrete”, afirmă un expert al Curții de Conturi sub protecția anonimatului.
Într-un stat normal, astfel de cazuri ar declanșa anchete administrative și penale. În România, ele devin doar povești birocratice, în care timpul și banii publici se pierd fără urmă.
După zece ani, România nu are încă un centru de date funcțional pentru ANAF, dar a cheltuit peste 15 milioane de euro pentru promisiunea lui.
În subsolurile instituțiilor stau echipamente vechi, plătite deja o dată.
Iar statul, în loc să recupereze prejudiciul, le finanțează din nou, cu fonduri europene, încredințând lucrările acelorași firme care au eșuat prima dată.
Cazul devine simbolic pentru modul în care birocrația, lipsa de control și clientelismul politic înghit resursele publice.
O țară care își reînnoiește greșelile – și contractele – la fiecare zece ani.
