Cele peste 1.700 de companii publice din România acumulează datorii de 146 de miliarde de lei, o sumă comparabilă cu deficitul estimat al țării pentru anul 2025. Deși portofoliul companiilor de stat pare profitabil la nivel agregat, analiza lansată de Cosette Chichirău arată că rezultatul pozitiv este susținut în mare parte de câțiva giganți energetici, în timp ce sute de societăți publice continuă să producă pierderi, datorii și blocaje administrative.
În România funcționează peste 1.700 de companii publice, aflate fie în subordinea autorităților centrale, fie în administrarea autorităților locale. Aceste societăți gestionează active importante, angajează aproximativ un sfert de milion de oameni și operează în domenii esențiale, de la energie, transporturi, infrastructură și servicii publice, până la termoficare, apă, salubritate, aeroporturi, porturi sau companii locale cu rol economic limitat.
În spatele acestei dimensiuni impresionante se ascunde însă o problemă structurală majoră: datoriile cumulate ale companiilor publice ajung la aproximativ 146 de miliarde de lei, o sumă comparabilă cu deficitul bugetar estimat al României pentru anul 2025. Informația apare într-o analiză realizată pe baza unei aplicații de monitorizare lansate de fostul parlamentar USR Cosette Chichirău, instrument care își propune să aducă mai multă transparență într-un sector considerat de multă vreme opac, politizat și greu de evaluat de către public.
Aplicația urmărește situația celor 1.715 companii publice din România, dintre care 1.381 sunt companii locale, iar 334 sunt companii centrale. Datele prezentate arată o imagine complexă și, în multe privințe, îngrijorătoare: un portofoliu public uriaș, cu profituri conjuncturale în anumite sectoare, dar și cu pierderi cronice, datorii mari, companii aflate în faliment sau lichidare și mii de angajați în entități care, potrivit analizei, nu mai au justificare economică reală.
„Iluzia profitului”: câteva companii energetice maschează pierderile celorlalte
La prima vedere, situația financiară a companiilor publice pare pozitivă. Pentru anul 2025, portofoliul analizat ar indica un rezultat net de aproximativ 11,3 miliarde de lei. Într-o lectură superficială, această cifră ar putea fi prezentată drept dovada faptului că statul român deține companii profitabile și că portofoliul public produce bani.
Analiza lansată de Cosette Chichirău avertizează însă că această imagine este înșelătoare. Profitul agregat nu ar reflecta o administrare eficientă a întregului portofoliu, ci mai degrabă o conjunctură favorabilă din zona energiei. Mai exact, doar trei mari companii energetice — Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica — ar genera aproximativ 57% din profitul total al companiilor publice.
Acest lucru creează ceea ce poate fi numit „iluzia profitului”. Câteva companii strategice, favorizate de prețurile ridicate din energie și de poziția lor în piață, reușesc să acopere la nivel statistic pierderile și slăbiciunile altor sute de entități publice. În realitate, dacă aceste companii performante sunt scoase din calcul, portofoliul statului arată mult mai fragil.
Comparația cu anul 2019 este relevantă. Într-o perioadă cu prețuri normale la energie, întreg portofoliul companiilor de stat ar fi înregistrat o pierdere de peste 1,5 miliarde de lei. Această diferență arată că profitul actual nu este neapărat rezultatul unei reforme profunde, al unui management performant sau al unei administrări profesioniste, ci mai degrabă efectul unor condiții de piață favorabile pentru câteva companii mari.
Cu alte cuvinte, statul român nu poate concluziona că portofoliul său economic este sănătos doar pentru că, în prezent, companiile energetice trag în sus rezultatul general. Dacă piața energiei se stabilizează sau dacă profiturile excepționale dispar, pierderile structurale ale multor companii publice pot redeveni vizibile și apăsătoare.
Aproape 400 de companii publice continuă să producă pierderi
Unul dintre cele mai îngrijorătoare semnale din analiză este existența a aproape 400 de companii publice care continuă să genereze pierderi. Aceste societăți, majoritatea aflate la nivel local, ar produce pierderi cumulate de peste 4,4 miliarde de lei și ar avea peste 66.000 de angajați.
Această situație ridică întrebări serioase despre modul în care autoritățile locale și centrale administrează companiile din subordine. O companie publică poate avea pierderi justificate în anumite condiții, mai ales dacă furnizează servicii publice esențiale la prețuri reglementate sau subvenționate. De exemplu, transportul public, termoficarea sau anumite servicii de utilitate publică pot necesita sprijin financiar pentru a funcționa în interesul cetățenilor.
Problema apare atunci când pierderile nu sunt asumate transparent, nu sunt legate de un serviciu public clar și nu sunt însoțite de planuri de eficientizare. O companie publică nu trebuie să fie neapărat profitabilă în orice condiții, dar trebuie să fie utilă, bine administrată și justificată prin interes public. Dacă o societate produce pierderi ani la rând, fără să livreze servicii esențiale sau fără să aibă o strategie de redresare, atunci devine o povară bugetară.
În multe cazuri, companiile locale sunt folosite ca instrumente administrative flexibile: angajări, contracte, externalizări, administrarea unor servicii sau gestionarea unor active. Fără transparență, aceste entități pot deveni zone de clientelism politic, ineficiență și cheltuieli greu de urmărit.
„Morții uitați”: companii aflate în faliment, lichidare sau dizolvare, dar încă prezente în portofoliul statului
Un alt element semnalat de analiza Cosettei Chichirău este existența a aproximativ 125 de companii publice aflate oficial în faliment, lichidare sau dizolvare, dar care încă figurează în portofoliul statului. Mai mult, aceste entități ar păstra peste 3.200 de salariați.
Această situație este descrisă drept una profund ineficientă și ilogică. Dacă o companie este în faliment, lichidare sau dizolvare, statul ar trebui să aibă o procedură clară prin care să închidă definitiv situația juridică, patrimonială și administrativă. Menținerea acestor entități pe hârtie complică evidențele, consumă resurse și poate ascunde costuri suplimentare.
Într-un stat funcțional, portofoliul public ar trebui curățat periodic. Companiile fără activitate reală, fără utilitate publică și fără perspective de redresare ar trebui închise, comasate sau lichidate complet. Faptul că ele rămân ani de zile în evidențe arată slăbiciuni administrative și lipsă de voință politică.
Curățenia administrativă nu este o reformă spectaculoasă, dar este una necesară. Închiderea companiilor moarte, clarificarea situației angajaților, recuperarea eventualelor active și eliminarea entităților fără rol real ar reduce confuzia și ar oferi o imagine mai corectă asupra economiei publice.
Companiile strategice trebuie protejate de politizare
Analiza propune o separare clară între companiile strategice, considerate „bijuteriile coroanei”, și restul portofoliului public. În prima categorie intră companii cu rol economic și strategic major: porturi, aeroporturi, transport de energie, infrastructură critică, companii energetice importante sau entități cu rol esențial în funcționarea statului.
Pentru aceste companii, miza nu este privatizarea rapidă sau intervenția brutală, ci protejarea lor de politizare și administrarea prin management profesionist. Companiile strategice nu trebuie transformate în surse de angajări de partid, contracte preferențiale sau instrumente de influență locală și centrală.
În cazul unor companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, performanța financiară are impact direct asupra bugetului, asupra securității energetice și asupra investițiilor viitoare. Tocmai de aceea, managementul trebuie să fie selectat pe criterii de competență, nu pe criterii politice. Un profit conjunctural poate fi risipit rapid dacă deciziile sunt luate în interes electoral sau de partid.
Companiile strategice trebuie să aibă guvernanță corporativă reală, consilii de administrație profesioniste, obiective clare, indicatori de performanță și transparență publică. În lipsa acestor elemente, chiar și companiile profitabile pot deveni vulnerabile.
Serviciile publice esențiale au nevoie de subvenții transparente
O categorie distinctă este cea a companiilor care furnizează servicii publice esențiale, dar care nu pot funcționa întotdeauna pe profit. Aici pot intra companii din transport public, termoficare, apă, canalizare sau alte servicii de utilitate publică.
În aceste cazuri, subvenția nu este neapărat o problemă. Problema apare atunci când subvenția este opacă, necorelată cu performanța și folosită pentru a acoperi ineficiența. Statul și autoritățile locale trebuie să spună clar cât costă serviciul public, cât plătește cetățeanul, cât subvenționează bugetul și ce obligații are compania în schimbul acestor bani.
De exemplu, dacă o companie de termoficare primește subvenții, publicul trebuie să știe dacă banii sunt folosiți pentru reducerea pierderilor din rețea, pentru investiții, pentru acoperirea costurilor de producție sau pentru menținerea unei structuri administrative supradimensionate. Fără această claritate, subvenția devine doar o gaură bugetară permanentă.
Subvenționarea transparentă trebuie dublată de management eficient. Companiile de servicii publice nu pot fi abandonate, dar nici nu pot funcționa la nesfârșit fără reforme, investiții și responsabilitate.
Proiectul-pilot pe 22 de companii, insuficient pentru dimensiunea problemei
În spațiul public au apărut inițiative de reformă punctuală, inclusiv un proiect-pilot realizat pe 22 de companii. Cosette Chichirău atrage însă atenția că un astfel de demers reprezintă doar aproximativ 1% din totalul companiilor publice care ar trebui analizate.
Problema companiilor de stat nu poate fi rezolvată prin intervenții izolate. Este nevoie de o cartografiere completă, de criterii clare de evaluare și de decizii ferme: ce companii rămân strategice, ce companii trebuie reformate, ce companii trebuie comasate și ce companii trebuie închise.
Un portofoliu de peste 1.700 de companii nu poate fi administrat eficient fără date publice, actualizate și ușor de interpretat. Din acest punct de vedere, aplicația lansată de Cosette Chichirău poate avea o utilitate importantă: oferă cetățenilor, jurnaliștilor, experților și decidenților un instrument prin care pot urmări situația companiilor publice și pot identifica rapid zonele problematice.
Transparența este primul pas. Reforma începe abia după ce datele sunt puse pe masă.
146 de miliarde de lei datorii: o problemă de securitate bugetară
Datoriile de 146 de miliarde de lei ale companiilor publice nu sunt doar o cifră contabilă. Ele reprezintă un risc pentru buget, pentru investiții și pentru stabilitatea economică. Chiar dacă nu toate aceste datorii se transformă imediat în obligații directe ale statului, companiile publice sunt asociate, în percepția publică și financiară, cu statul român.
Atunci când o companie publică se îndatorează excesiv, statul poate ajunge să intervină prin subvenții, capitalizări, garanții sau restructurări. În final, povara se poate transfera asupra contribuabililor. De aceea, nivelul datoriei din sectorul public economic trebuie monitorizat la fel de atent ca deficitul bugetar.
Dacă datoriile companiilor de stat ajung să fie comparabile cu deficitul anual al României, problema devine una de interes național. Nu mai vorbim doar despre companii prost administrate, ci despre un întreg sector care poate afecta echilibrul financiar al țării.
Momentul actual poate fi o șansă pentru reformă
Analiza Cosettei Chichirău transmite un mesaj clar: profitul actual din energie este o oportunitate, nu o garanție. Statul român are acum o fereastră de timp în care poate folosi resursele generate de companiile energetice pentru reformă, investiții și curățenie administrativă.
Dacă această oportunitate este ratată, România riscă să revină la situația din anii în care portofoliul public producea pierderi. Diferența este că, între timp, datoriile s-au acumulat, nevoile de investiții au crescut, iar presiunea bugetară este mai mare.
Reforma companiilor de stat nu înseamnă doar reducerea cheltuielilor. Înseamnă profesionalizarea conducerii, eliminarea sinecurilor, clarificarea rolului fiecărei companii, închiderea entităților fără utilitate, transparentizarea subvențiilor și protejarea activelor strategice.
