Senatorul Dănuț Bica: Fonduri europene de 46 miliarde de euro pentru România până în 2027 (AD)

0
50
Senatorul Dănuț Bica: Fonduri europene de 46 miliarde de euro pentru România până în 2027 (AD)

Fondurile europene care vin prin programele Politicii de Coeziune vor însuma, până în 2027, aproape 46 miliarde de euro. Pentru multe capitole, apelurile la depunerea de proiecte se vor deschide chiar anul acesta: 490 de apeluri pentru proiecte naționale și regionale, cu o valoare totală de aproape 36,5 miliarde euro.

Proiectele vor atinge multiple domenii de activitate și vor contribui la dezvoltarea unor elemente esențiale pentru infrastructurile-cheie ale țării: transporturi, sănătate, educație și eficiență energetică.

O atenție specială a fost acordată incluziunii sociale, domeniu care a primit o alocare de aproape un miliard de euro.

Cu acești bani vor fi derulate programe specifice, precum crearea de întreprinderi sociale, îmbunătățirea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, soluții de sprijin pentru vârstnicii vulnerabili și construirea de locuințe sociale.”, a declarat senatorul PNL de Argeș, DĂNUȚ Bica.

,,De asemenea, prin politica de coeziune, principalele obiective urmărite de guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă sunt: 632 km de drumuri noi sau reabilitate, 6.977 km de conducte noi sau optimizate pentru rețeaua de apă și canalizare, 7 spitale județene noi sau reabilitate și săli noi de clasă pentru 128.000 de elevi.

Prin PNRR, guvernul urmărește investiții în infrastructură, digitalizarea spitalelor și eficiența energetică a clădirilor, cât și investiții pentru domeniul social, ce vizează sprijinirea persoanelor cu dizabilități, integrarea pe piața muncii a persoanelor din medii defavorizate și realizarea de centre pentru vârstnici.’’, a conchis senatorul.

Deputatul Dănuț Bica: Fonduri europene de 46 miliarde de euro pentru România până în 2027 (AD)
Senatorul Dănuț Bica: Fonduri europene de 46 miliarde de euro pentru România până în 2027 (AD)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.