Prieten al lui Marcel Ciolacu, numit in Consiliile de Administratie TAROM si CNAIR, prins beat la volan: „Băusem două-trei pahare de vin”

0
75

Un apropiat al premierului Marcel Ciolacu, Mirel Alexandru Marcu, s-a bucurat de sinecuri generoase din partea statului român, fiind numit în consiliile de administrație ale TAROM și CNAIR, fără să aibă legătură cu domeniul transporturilor.

Mai mult, acesta a fost condamnat definitiv pentru conducere sub influența alcoolului, dar cu amânarea executării pedepsei. Prietenia cu liderul PSD, investițiile financiare în partid și lipsa de transparență în numirile publice ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt administrate companiile de stat.

Mirel Alexandru Marcu, absolvent al Facultății de Construcții Civile din București, și-a petrecut cariera în companii de construcții, precum Rotary Construcții, firmă cu contracte consistente cu statul. Deși nu are nicio competență în domeniul aviației sau infrastructurii rutiere, a fost numit în 2022 în CA-ul TAROM și apoi în CA-ul CNAIR.

Prima sinecură la stat a venit încă din 2018, când Marcu a fost numit în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica. A urmat o pauză, dar revenirea sa pe scena publică a coincis cu o investiție strategică în PSD: în noiembrie 2020, Marcu împrumuta partidul cu 445.000 de lei.

Ulterior, Mirel Alexandru Marcu a fost numit în consiliile de administrație ale celor două companii strategice: TAROM și CNAIR. Potrivit declarației sale de avere din 2024, el a încasat 89.600 de lei anual de la fiecare dintre cele două companii, totalizând 179.200 de lei (peste 36.000 de euro).

Pe lângă această sumă, Marcu a mai primit 300.000 lei anual (aproximativ 60.000 de euro) din funcția de director la Rotary Construcții. Soția sa, Cătălina Gabriela Marcu, lucrează ca economist la Exim Bank, unde câștigă 90.000 de lei anual.

În februarie 2024, Marcu a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Pe 23 mai, Judecătoria Buzău l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei și cu un termen de supraveghere de doi ani.

Pe lângă supravegherea obligatorie, Marcu trebuie să execute 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Sector 1 sau Sector 6 din București.

Contactat de jurnaliștii de la DeFapt.ro, Marcu a recunoscut condamnarea, dar a minimalizat fapta:

„E o condamnare cu amânare. Da, este definitivă. Am mutat mașina 800 de metri de la un restaurant la o pensiune… Băusem două-trei pahare de vin. Veneam după mai multe operații, ficatul meu era praf.”

În privința numirii în consiliile de administrație, Marcu susține că a aplicat online:

„Sunt prieten cu Marcel Ciolacu de 15 ani. Dar nu m-a susținut el. Sunt aplicații pe internet, mi-am depus dosarul.”

Numele lui Marcu este strâns legat de Rotary Construcții, firmă controlată de familia Rotaru, al cărei membri au împrumutat la rândul lor PSD-ul cu sume identice: 445.000 de lei.

Numirea lui Marcu în CA-ul TAROM a fost făcută în iunie 2024, la doar o lună după ce fusese condamnat pentru infracțiune rutieră. Această numire ridică mari semne de întrebare privind verificările de integritate efectuate de autorități.

Cazul lui Mirel Alexandru Marcu ilustrează modul în care influența politică, donațiile către partide și prieteniile personale pot determina accederea în funcții-cheie din companiile de stat, indiferent de competențele reale. Condamnarea penală, coroborată cu lipsa de experiență în domeniu, conturează portretul unui sinecurist plasat strategic pe o poziție remunerată din bani publici, într-un context politic lipsit de transparență și responsabilitate.

Sursă: Defapt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.