Un mecanism birocratic controversat, similar celui descoperit recent în radiologia generală, afectează direct și domeniul stomatologiei din România.
O sursă din sistem a explicat pentru G4Media cum clinicile dentare sunt constrânse să angajeze medici radiologi – uneori doar „pe hârtie” – pentru a putea deconta radiologia dentară de la stat, în ciuda faptului că medicii stomatologi au această competență inclusă în formarea universitară și o practică zilnic în cabinete.
Această situație generează costuri artificiale, bugete diminuate pentru servicii medicale reale și, în final, acces mai dificil al pacienților la investigații de bază, precum radiografiile dentare.
Potrivit sursei citate, problema pleacă de la modul în care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate reglementează contractarea serviciilor de radiologie dentară. În prezent, o clinică stomatologică nu poate încheia un contract distinct de furnizare a serviciilor de radiologie dentară cu casa de sănătate dacă nu are în structură un medic radiolog, cu program de minimum șase ore pe zi, de luni până vineri.
Această condiție este impusă chiar dacă radiologia dentară este parte integrantă a curriculei universitare a medicilor stomatologi, iar aceștia sunt autorizați legal să efectueze investigații imagistice dentare.
„Un medic stomatolog are în curricula de învățământ radiologia dentară, iar Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare eliberează, o dată la cinci ani, nivelul de permis 2, care îi conferă dreptul legal de a efectua investigații radiologice. Cu toate acestea, nu este considerat suficient pentru contractarea directă cu CNAS”, explică sursa.
Paradoxul sistemului este că medicii stomatologi pot efectua radiologie dentară în baza unui act adițional la contractul de medicină dentară, fără prezența unui medic radiolog. Cu alte cuvinte, competența profesională este recunoscută, dar doar parțial și într-un cadru financiar mult mai restrictiv.
„Un medic stomatolog nu este bun pentru contract de furnizare, dar este bun pentru act adițional, deși efectuează aceleași servicii, în aceeași locație. Doar actul diferă”, subliniază sursa.
Diferența este esențială: prin contract distinct, o clinică ar putea primi un buget semnificativ pentru radiologia dentară. Prin act adițional, sumele decontate sunt drastic limitate – de ordinul a 2.000–3.000 de lei pe lună, uneori chiar mai puțin.
Situația este agravată de discrepanțele majore între județe. Fiecare casă județeană de sănătate stabilește propriile criterii de punctaj pentru decontare, ceea ce duce la tratament neunitar.
„O clinică dintr-un județ poate deconta 1.000 de lei pe lună pentru radiologie dentară, iar una din alt județ poate ajunge la 10.000 de lei, în aceleași condiții de funcționare”, spune insiderul.
Această lipsă de uniformitate afectează direct pacienții, care pot avea acces la investigații gratuite într-un județ și pot fi obligați să plătească din buzunar în altul, pentru exact aceeași procedură.
Un alt element-cheie este modul de alocare a fondurilor. Bugetul serviciilor medicale paraclinice este unul comun și include atât investigațiile de mare valoare – precum CT și RMN –, cât și analizele de laborator și radiologia dentară.
„Atunci când sume mari sunt direcționate către furnizorii de imagistică medicală generală, fondurile rămase pentru celelalte servicii paraclinice scad drastic. Așa ajungem la liste de așteptare de 3–4 luni pentru analize de laborator și la bugete ridicole pentru radiologia dentară”, explică sursa.
În acest context, radiologia dentară devine o victimă colaterală a unui sistem care favorizează serviciile mari, costisitoare, în detrimentul investigațiilor de bază, esențiale pentru diagnostic precoce.
Fenomenul amintește de investigația recentă privind „vânzarea parafelor” în radiologia generală, unde clinici private angajau medici radiologi doar pentru a îndeplini condițiile contractuale, fără ca aceștia să fie prezenți efectiv sau să interpreteze investigațiile.
În stomatologie, mecanismul este diferit ca formă, dar similar ca efect: obligația formală de a avea un medic radiolog creează o piață artificială a parafelor, crește costurile clinicilor și limitează accesul pacienților la servicii decontate.
Clinicile stomatologice mici și medii sunt printre cele mai afectate. Angajarea unui medic radiolog presupune costuri semnificative, adesea imposibil de susținut, mai ales în condițiile în care volumul de radiologie dentară nu justifică un astfel de post.
Pacienții pierd la rândul lor: fie sunt nevoiți să plătească investigațiile, fie așteaptă perioade mai lungi pentru servicii decontate. În schimb, sistemul birocratic rămâne neschimbat, iar fondurile publice sunt utilizate ineficient.
„Această reglementare validează conformarea formală – parafa, contractul – dar penalizează competența exercitată transparent, local și efectiv”, concluzionează sursa.
În loc să recunoască și să valorifice pregătirea medicilor stomatologi, sistemul îi împinge către soluții artificiale și creează inechități majore între pacienți și furnizori.
Specialiștii din domeniu cer separarea clară a radiologiei dentare de radiologia generală și recunoașterea explicită a dreptului medicilor stomatologi de a contracta direct aceste servicii cu CNAS, în baza competenței și autorizațiilor existente.
Până atunci, „mafia parafelor” nu mai este doar o problemă a radiologiei clasice. Ea se extinde în stomatologie, transformând un act medical simplu într-un labirint birocratic care îi costă pe toți: clinici, pacienți și, în final, bugetul public.
