România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize invizibile ale infrastructurii publice: jumătate din apa potabilă produsă și introdusă în rețelele de distribuție se pierde înainte de a ajunge la consumatori.
Datele oficiale raportate la nivel european arată că, doar într-un singur an, peste 565 de milioane de metri cubi de apă s-au scurs prin conducte vechi, avarii, consum necontorizat sau erori de măsurare.
Cifrele apar într-un set de date tehnice transmise de autoritățile române către Comisia Europeană pentru anul 2024, în cadrul aplicării Directivei europene privind apa potabilă (UE 2020/2184). Informațiile includ raportările a 47 de mari operatori regionali de apă și indică un fenomen structural, nu o anomalie punctuală.
Potrivit raportării oficiale, în 2024 au fost introduși în sistemele publice de alimentare cu apă din România 1.226.147.819 metri cubi de apă potabilă (indicatorul System Input Volume – SIV). Din această cantitate, doar 660.713.605 metri cubi au fost facturați efectiv consumatorilor (Revenue Water – RW).
Diferența – 565.434.214 metri cubi – reprezintă apa pierdută sau nefacturată, încadrată la nivel european în categoria „Non-Revenue Water”. Practic, aproape 50% din apa tratată și pompată în rețea nu produce niciun venit și nu ajunge la utilizatorii finali.
Autoritățile române au precizat că anul 2024 a fost ales drept „an reprezentativ pentru anii anteriori și pentru schimbările climatice recente”, ceea ce sugerează că nivelul pierderilor este constant și persistent, nu rezultatul unui eveniment excepțional.
Categoria „Non-Revenue Water” nu se referă doar la conducte sparte. Ea include:
-
pierderi fizice cauzate de infrastructura veche și avariile frecvente;
-
consum necontorizat sau contorizat incorect;
-
furturi de apă;
-
erori administrative și tehnologice.
În multe sisteme regionale din România, între 30% și 50% din apa introdusă în rețea se pierde, niveluri considerabil mai ridicate decât cele întâlnite în statele vest-europene, unde pierderile sunt adesea sub 15%.
Datele agregate arată că fenomenul nu este distribuit uniform. Zece operatori regionali cumulează aproximativ 326 de milioane de metri cubi de apă pierdută anual, adică aproape 58% din totalul pierderilor naționale.
Cei mai mari „consumatori invizibili” sunt:
-
RO-WaterSupplier-39 – 59,6 milioane m³/an
-
RO-WaterSupplier-06 – 52,1 milioane m³/an
-
RO-WaterSupplier-24 – 45,4 milioane m³/an
-
RO-WaterSupplier-29 – 34,3 milioane m³/an
-
RO-WaterSupplier-17 – 30,5 milioane m³/an
În documentele transmise la Bruxelles, operatorii nu sunt identificați nominal, ci prin coduri standardizate, fără localizare geografică sau denumire comercială, ceea ce limitează transparența publică.
Un alt indicator tehnic relevă amploarea degradării infrastructurii. În unele sisteme, pierderile depășesc 30.000 de metri cubi de apă pe kilometru de conductă, pe an. În multe regiuni, valorile se situează între 15.000 și 20.000 m³/km/an, de câteva ori peste nivelurile considerate acceptabile în Uniunea Europeană.
Acest lucru indică rețele vechi, slab întreținute și o lipsă cronică de investiții eficiente în reabilitare și monitorizare.
Un aspect extrem de sensibil este faptul că datele raportate nu au fost auditate extern. În tabelul oficial transmis Comisiei Europene, la rubrica „audit independent” apare mențiunea „No” pentru toți operatorii.
Informațiile provin exclusiv din auto-raportările companiilor de apă, centralizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Autoritatea a confirmat că datele au fost colectate prin chestionare tehnice și financiare și că Direcția Generală Mediu a Comisiei Europene a confirmat primirea lor.
Lipsa unui audit extern ridică însă întrebări legitime privind acuratețea și comparabilitatea datelor.
Raportat la populația deservită de rețelele publice de apă – aproximativ 14,8 milioane de locuitori –, pierderile capătă o dimensiune concretă: peste 38 de metri cubi de apă pierduți anual pentru fiecare persoană, adică aproape 40.000 de litri.
„Asta înseamnă o treime până la o jumătate de vagon cisternă de apă pierdută anual pentru fiecare locuitor deservit”, explică expertul în infrastructură de apă Dan Rădulescu.
Pierderile nu sunt doar o problemă economică, ci și una de mediu, mai ales în contextul schimbărilor climatice și al discuțiilor privind construirea unor noi lacuri de acumulare.
Potrivit lui Dan Rădulescu, datele raportate la Bruxelles sunt în linie cu rapoartele anterioare, inclusiv cu raportul Curții de Conturi din 2024 privind politicile publice în domeniul apei și canalizării.
„Nu este deloc derizoriu ca 50% din apă să fie pierdută. În marea majoritate a cazurilor, pierderile sunt fizice. Problema este cunoscută, dar soluționarea ei presupune investiții masive și lucrări care perturbă viața comunităților”, subliniază expertul.
Până în 2028, Comisia Europeană urmează să stabilească praguri oficiale de pierderi acceptabile la nivelul Uniunii. Statele care le depășesc vor fi obligate să elaboreze planuri concrete de reducere a pierderilor și modernizare a rețelelor, într-un termen de doi ani de la adoptarea actului delegat.
Subiectul este corelat cu Strategia UE pentru reziliența apei, construită pe trei piloni: protejarea ciclului apei, eficiența utilizării și accesul echitabil la apă curată. Principiul-cheie este clar: reducerea pierderilor trebuie să fie prioritară, înaintea investițiilor costisitoare în noi surse de apă.
Datele analizate se referă doar la operatorii mari. Situația reală, incluzând operatorii mici și rețelele locale slab monitorizate, ar putea fi chiar mai gravă.
Cu fiecare an de amânare, infrastructura se degradează, pierderile cresc, iar costurile viitoare devin mai mari. Apa care se pierde astăzi va trebui plătită mâine, fie prin tarife mai mari, fie prin investiții masive din fonduri publice.
