
,,Premierul Nicolae Ciucă a solicitat în videoconferința cu prefecții ca școlile să înceapă în condiții cât mai bune și a cerut un plan de acțiune la nivelul guvernului pentru ca toate unitățile de învățământ să aibă grupuri sanitare conforme și o soluție rapidă pentru rezolvarea problemelor legate de decontarea transportului elevilor.’’, a declarat deputatul PNL, Cătălina CIOFU.
Pe 5 septembrie, aproape 3 milioane de elevi, preșcolari și antepreșcolari, încep cursurile în peste 17.800 de unități de învățământ, iar “gradul de încadrare” pe posturi în educație este de 96%, urmând să se ocupe și celelalte funcții.
Este pentru prima oară când Ministerul Educației a distribuit absolut toate posturile pe care le avea aprobate. Din punct de vedere al conducerii școlilor, 80% sunt ocupate prin concurs.
În ceea ce privește capitolul toaletelor în curte, așa cum a precizat ministrul Cîmpeanu, dacă autoritățile locale folosesc bugetele alocate de minister, în acest an vor rămâne doar 100 de școli în această situație, comparativ cu trei, patru ani în urmă când erau peste 2000 de școli cu grupuri sanitare neconforme.
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a precizat că elevii beneficiari ai celor 500 de lei pe tichetele educaționale pentru a-și cumpăra rechizite ar putea să primească banii în prima parte a lunii septembrie, mai devreme decât era estimat.
Cei care au deja cardurile emise anul trecut trebuie doar să confirme că îndeplinesc condițiile legale.




