
Cea de-a 55-a ediție a Tour of Romania, sau Turul României, va avea un traseu de peste 850 km, aliniind la start 24 de echipe din 15 țări.
Pentru prima dată în istorie, ciclismul și peisajele românești vor fi urmărite de peste 100 de milioane de oameni: Turul României va fi transmis în 50 de țări prin intermediul Eurosport
Federația Română de Ciclism și Auchan Retail România au încheiat un parteneriat cu Eurosport pentru difuzarea rezumatelor din Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei.
Astfel, în perioada 6-11 septembrie, rezumate extinse din fiecare etapă a Turului României vor putea fi urmărite zilnic în 50 de țări, inclusiv în România, fiind pentru prima oară când competiția este transmisă la nivel internațional, asemenea tuturor celorlalte mari tururi cicliste.
Din dorința de a promova frumusețile țării, traseul Micii Bucle, alcătuit anul acesta din peste 850 km, este construit astfel încât să evidențieze importante zone turistice din România.
Astfel, plutonul format din 24 de echipe din 15 țări va traversa regiuni de referință precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei, Țara Făgărașului, dar și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.
Competiția va debuta astăzi, în Piața Libertății din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape:
- Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistrița
- Etapa 2 (8 septembrie): Bistrița – Târgu Mureș
- Etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureș – Făgăraș
- Etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeș
- Etapa 5 (11 septembrie): circuit în București
Pe plan local, competiția va putea fi urmărită pe Eurosport 1 și Eurosport 2 sub forma unor rezumate extinse de etapă.
Transmisiunile de o jumătate de oră vor fi comentate de Manolo Terzian, expert Eurosport și vocea Turului Franței, și vor acoperi cele mai importante evenimente ale cursei din România.
Eurosport va acoperi cele mai importante informații de la Turul României și pe platformele sale digitale.
Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.
24 de echipe profesioniste din țări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA, Bulgaria, printre care 2 echipe pro-continentale:
- CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România, DROPPER DRONE HOPPER – ANDRONI GIOCATTOLI, o echipă cu istoric la cursele din România, și-au confirmat deja prezența în Turul României.
În competiție sunt înscrise și echipele naționale ale României și Bulgariei, precum și toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE și TEAM NOVÁK.
Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București.
Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape.
Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare.
Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.
Competiția poate fi urmărită live: https://www.turulromaniei.ro/live-2022/




