Nu toate războaiele se concluzionează semnarea unui tratat de pace. Nu toate ajung în acel punct, iar în acest sens avem destule exemple în istorie.

Nici până astăzi nu există un tratat de pace între India și China pentru teritoriul Arunachal Pradesh și, deși nu a fost niciodată declarat oficial ca fiind un război, este în mod normal cunoscut ca atare.

Războiul dintre URSS și Japonia de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat printr-un armistițiu ce dăinuie până în ziua de azi, „moștenitoarea” fiind Federația Rusă.
Războiul din Coreea s-a concluzionat la fel ca ultimul menționat mai sus.

Există o gamă largă de exemple ce descriu rezoluția conflictelor în studiul relațiilor internaționale, fapt ce conduce către o imposibilitate de a putea cunoaște cu certitudine cum se va termina acest război.

Totuși, diferite scenarii sunt prezente în spațiul public și în mediul academic despre cum s-ar putea încheia această a 2-a invazie a Ucrainei și, ca să ne putem crea o imagine de ansamblu, voi încerca să expun în mod rezonabil câteva dintre cele mai probabile scenarii, deși această analiză reprezintă mai degrabă un exercițiu și nu sunt în niciun fel o descriere certă.

Trebuie luate în considerare, în primul rând, trei opțiuni clasice și o voi face din perspectiva ucraineană: victorie, înfrângere, rezultat indecis. În al doilea rând, trebuie să precizez că limitele acestor scenarii sunt evidente, fiind un război în derulare, iar accesul la informații este îngreunat atât din cauza ceții războiului, a securității operaționale, cât și din cauza fluidității acestuia – în acest sens, în cel mai bun caz, voi încerca să păstrez orice speculație la minim.

De asemenea, câțiva actori sunt esențiali pe viitor în Federația Rusă – eșalonul al doilea și al treilea din conducere, armata rusă, instituțiile de represiune (Rosgvardia), aparatul de securitate/intelligence (FSB, SVR), administrațiile diverselor republici din alcătuirea federației, precum și actori importanți ce dețin mici armate precum Prigojin, Kadîrov, Shoigu, dar și în mod surprinzător, Gazprom (în urma informației conform căreia a primit dreptul de a organiza propria forță de securitate proprie) – și de care depind, deși nu în totalitate, determinarea acestui stat pentru a continua acest război.

1. Victorie

În scenariul în care toate condițiile sunt întrunite pentru ca Ucraina să poată să conducă operațiuni ofensive de succes, putem întâlni situațiile următoare:

1.1. Victorie ucraineană prin eliberare militară totală

În următoarea perioadă, forțele armate ucrainene reușesc să conducă operațiuni ofensive pe frontul de Sud, atacând pe direcția Melitopol dinspre Zaporoje.

Această direcție poate avea diferite metode de eliberare teritorială, fie că vorbim despre un bypass al orașului în sine urmărind o bifurcare spre Crimeea și orașul Berdiansk/Mariupol, urmând ca ulterior acesta să fie eliberat după ce trupele rusești prezente acolo vor fi rămas fără muniție și resurse, sau după o predare/abandonare a posturilor defensive în masă, fie că acesta este încercuit și eliberat (în aceleași condiții de mai devreme), iar acțiunea continuă spre cele două direcții.

Pe tot parcursul acestor lovituri încasate de către armata rusă este important de urmărit în ce măsură aceste eșecuri mai pot fi vândute de către conducerea de la Kremlin drept piedici temporare, sau retrageri tactice/strategice, ori ca fiind unele dintre celebrele gesturi de bunăvoință.

Totuși, consider că după ce forțele ucrainene ajung în dreptul Crimeii, dar și Berdiansk, eliberând în același timp malul Mării Azov, partea grea a acestui război începe, deoarece, în opinia mea, abia după ce armata ucraineană ajunge să amenințe Crimeea va declanșa mai multe posibilități.

Este rezonabil să considerăm că odată ce rutele de aprovizionare ale Crimeii intră în raza de foc a capacităților ucrainene, poziția acesteia se transformă din bastion, în capcană și, în definitiv, acțiunea descrisă mai sus înseamnă exact asta – ruta terestră dinspre Rusia, spre Crimeea intră sub control ucrainean prin pierderea Melitopol-Berdiansk-Mariupol, iar ruta „suspendată” reprezentată de podul de peste Strâmtoarea Kerch poate fi lovită la discreție. Rutele maritime rămân totuși posibilități pentru forțele navale ruse, însă așa cum am putut vedea până acum, dronele, fie ele maritime, fie aeriene, acționează cu succes, mai ales după scufundarea Crucișătorului Moskva.

De asemenea, capacitățile anti-navale ucrainene vor complica suficient situația pentru ruși, atât în jurul peninsulei, cât și în Marea Azov, încât aprovizionarea pe cale maritimă să fie insuficientă pentru a susține acest punct strategic.⁑

În tot acest timp, nu consider că forțele armate ucrainene sunt suficiente pentru a fi capabile să atace pe toată lungimea frontului, ceea ce înseamnă că în afara unei pătrunderi în adâncime în zona Zaporoje, restul frontului rămâne stabilizat, cu fluctuații tactice și schimbări minore sau medii survenite în urma unor acțiuni defensive, sau contraofensive pentru eliberarea presiunii în diferite zone, fie că vorbim despre Nordul frontului, sau despre Centrul său.

De asemenea, trebuie avut în vedere în mod permanent că în această ecuație există și armata rusă și că aceasta va răspunde la orice acțiune și că va învăța din eșecurile trecute, nefiind asigurat nimic.

Din cauza particularității geografice a Crimeii, aceasta pare a fi una dintre cele mai dificile bucăți de pământ de atacat pentru că, în momentul de față, ea este foarte bine apărată atât din punct de vedere antiaerian, cât și împotriva forțelor convenționale terestre sau navale.

De asemenea, pentru a o ataca, trebuie avut în vedere că este necesar ca aceasta să fie asaltată inclusiv de pe mare pentru a stabili capete de pod ce pot fi extinse și care pot deturna trupe și atenție din zona Armyansk, sau Dzhankoy – în definitiv, una dintre cele mai greu de executat manevre militare, mai ales că avem exemplul de la începutul invaziei în care Odesa a fost permanent amenințată dinspre mare, însă neputând fi asaltată astfel.

Totuși, pierderea frontului de Sud poate avea ca efect o pierdere a moralului suficient de considerabilă încât situația să se precipite în mod negativ pentru forțele armate ruse în așa fel încât să nu mai facă față unor noi acțiuni ofensive derivate.

Este bine-cunoscut faptul că forțele ce asigură posturile defensive și tranșeele, precum și diversele asalturi ale pozițiilor ucrainene, sunt împinse de la spate de către forțe de represiune ce execută trupele care nu dau curs ordinelor sinucigașe.

Așadar, putem observa deja o stare de precaritate a moralului trupelor ruse, care în același timp devin tot mai subțiri în alcătuire și organizare în ceea ce privește pregătirea lor, experiența sau profesionalismul lor, ceea ce înseamnă că în curând, armata rusă va fi alcătuită în procent majoritar din trupe mobilizate.

Putem doar specula calitatea îndoielnică a acestora, în condițiile în care această invazie de „3 zile” a început cu trupe profesioniste, cu pregătire militară specializată, iar rezultatele le putem observa după un an.

Una dintre șanse, ce nu ține totuși de armata ucraineană, este ca aceste trupe prost aprovizionate, cu moralul la pământ să își abandoneze posturile după pierderea sudului, ce ar declanșa o reacție în lanț și ar conduce către un colaps total în acest sector, urmând ca forțele armate ucrainene să curețe și să ocupe Peninsula Crimeea.

Consider că în urma unei astfel de posibilități, chiar dacă puțin probabile în acest moment, să producă reverberații atât pe restul frontului, cât și în Rusia, astfel încât scenariul va continua în câteva direcții:

a) Colaps total pe toate fronturile, armata rusă retrăgându-se în mod dezorganizat către Rusia. Acest lucru ar declanșa o criză majoră în Rusia ce poate implica o schimbare de regim, război civil, sau război facțional intern, după caz;

b) Colaps politic ce ar implica un război civil, sau război facțional, după caz, cauzând la rândul său un colaps militar și o retragere a forțelor armate rusești din Ucraina;

c) Schimbare de regim în Rusia – aceasta nu ar garanta că ostilitățile vor fi oprite, deși este posibil, și intră totuși în aria altor scenarii.

Așadar, avem câteva situații potențiale unde tratatele de pace pot fi, sau nu, implicate în finalizarea acestui război kinetic de mare anvergură. În spiritul acestui scenariu, el se poate încheia inclusiv fără un act oficial prin care se anunță sfârșitul ostilităților și al efectelor pe care acesta l-ar produce în continuare. Important de specificat este că pentru a semna orice fel de document, în fața delegației ucrainene să și aibă cine să reprezinte partea agresoare.

Evident, desfășurarea acțiunilor descrise referitoare la direcțiile de atac se pot schimba în multiple forme, deși consider că frontul de sud este cel mai probabil sector în care se poate avansa considerabil, nefiind în contact direct cu liniile interioare de aprovizionare în proximitate cu teritoriul real al Federației Ruse. De asemenea, în orice moment, oricare dintre aceste date se pot schimba fundamental în urma unor situații neprevăzute.

1.2. Victorie ucraineană prin eliberare parțial militară, parțial diplomatică în urma negocierilor

În acest sub scenariu, acțiunea începe cu propusa ipoteză descrisă anterior, dar doar până la simbolul marcat „⁑”, și implică ideea că respectivele acțiuni ofensive vor declanșa anticipat opțiunile referitoare la schimbări de regim, război civil, sau război facțional intern, nefiind necesară continuarea operațiunilor militare de eliberare teritorială, iar negocierile vor conduce către o retragere completă din toată Ucraina, inclusiv Crimeea și Donbas.

De asemenea, trebuie să luăm în calcul și posibilitatea ca aceste negocieri să nu necesite variantele menționate mai sus, iar ele să fie purtate inclusiv cu conducerea actuală a Federației Ruse, însă din punctul meu de vedere, abia această posibilitate este cea mai puțin probabilă dintre toate, fiindcă ar însemna o negociere cu Putin în care acesta să fie dispus să se retragă complet din Ucraina. În cel mai „bun” caz, singurelele motive pentru care Putin ar negocia, chiar și după înfrângerile respective, ar fi doar pentru a trage de timp pentru a-și reîmprospăta trupele și resursele, sau în cazul în care ar putea primi cu titlu definitiv regiunile Donbas și Crimeea, cel puțin.

În cazul în care totuși Putin ar negocia o retragere completă și organizată a trupelor sale din toată Ucraina, consider nu doar că este improbabil ca acest lucru să se întâmple cu actualul lider la cârmă, dar există probabilitatea destul de ridicată ca el să nu poată duce la capăt astfel de negocieri umilitoare fără să fie eliminat fie fizic, fie de la putere.

În condițiile în care o nouă conducere ar întreprinde negocieri în urma unei schimbări de regim, aceasta ar trebui să dețină legitimitatea necesară pentru a face acest lucru. Și în acest caz consider că cei care vor renunța la acest război și vor ceda tot ce au ocupat temporar, ori nu vor putea duce la capăt negocierile fără ca și ei, la rândul lor, să fie eliminați de la conducere, ori le vor duce și vor suferi repercusiunile ulterioare pentru semnarea tratatului.

Sigur, putem specula că populația Rusiei va susține o abandonare completă a operațiunilor și pretențiilor din Ucraina, dar din punctul meu de vedere aceasta este o speculație nerealistă și dovedită ca fiind astfel.

Victoria ar însemna ca susținerea logistică, materială, politică și morală a țărilor aliate să continue și să fie suficientă până la capăt pentru a asigura acest lucru. De asemenea, consider că dacă Republica Populară Chineză se va implica în ajutorarea Federației Ruse cu tehnică militară și muniție, punând la dispoziția sa capacitatea industrială extrem de puternică, o victorie a armatei ucrainene va fi de neatins, cel puțin pe termen scurt și mediu. În definitiv, o astfel de posibilitate implică extinderea conflictului, schimbând arhitectura de securitate considerabil și va angrena în mod direct actori care până acum au acționat indirect.

2. Rezultat indecis

2.1. Război rece

Ambele armate rămân într-o încleștare în care niciuna dintre părți nu reușește să preia inițiativa și se vor extenua atât moral, politic, cât și logistic până într-un punct în care continuarea conflictului va deveni imposibilă, ostilitățile stagnează, însă nicio negociere nu este avansată, și chiar dacă ar fi, nu va conduce la niciun rezultat sau concluzie, ambele părți nefiind dispuse să cedeze ceva. Acest lucru implică totuși, din ceea ce cunoaștem în acest moment, că Occidentul va hotărî să nu mai susțină cu ajutor militar Ucraina în mod necondiționat.

Rusia anunță un armistițiu unilateral (încheierea și atingerea obiectivului „Operațiunii Militare Speciale”) ⁝, iar Ucraina este sfătuită și obligată atât de împrejurări, cât și de aliați, să facă același lucru.

Frontul rămâne înghețat și o zonă de tampon de demilitarizare este stabilită la nivel internațional sub egida ONU, unde trupe de menținerea păcii vor cantona pe termen nedefinit.

Această posibilitate prezintă oricând riscul să se transforme într-un război cald ce poate conduce, din nou, către reluarea ostilităților la scară largă în care toate opțiunile clasice sunt existente: victorie, rezultat indecis, înfrângere.

De asemenea, un astfel de scenariu ar putea avea loc și în cazul în care Ucraina este susținută în continuare necondiționat, dar Rusia primește ajutor militar din partea Chinei și capacitățile militare (sau măcar logistice) redevin pe picior de egalitate.

În acest sens, trebuie menționat avantajul pe care Federația Rusă l-ar avea din punct de vedere al numărului populației, indiferent de calitatea personalului militar ce poate fi angrenat în conflict. Din punct de vedere politic, populația Rusiei va continua să susțină războiul, nu se va revolta și situația va rămâne suficient de stabilă.

De altfel, riscul este destul de ridicat ca Rusia să reia ostilitățile oricând, indiferent de situație, după ce își va fi recuperat și reorganizat forțele armate.

2.2. Război cald

Acest scenariu se desfășoară la fel ca și cel precedent de la punctul 2.1. până la simbolul marcat „⁝”. Fără a putea avansa, din motivele menționate mai sus, ambele armate vor continua ostilitățile la o intensitate redusă până la lovituri de artilerie sporadice, iar războiul va continua în spiritul perioadei dintre 2014 și februarie 2022.

Așa cum am indicat mai sus, acest scenariul prezintă riscul destul de ridicat să se transforme într-o confruntare clasică la o dată ulterioară.

3. Înfrângere

Orice cedare teritorială, fie ea și negociată, va însemna înfrângere. De asemenea, folosind informațiile pe care le deținem în momentul actual, vom realiza că situația în care Ucraina se regăsește în acest moment este destul de precară, dacă o privim cu cinism – depinde în mod integral de ajutorul oferit de țările aliate.

Ceea ce înseamnă că dacă situația se schimbă în acest sens și acestea vor opri, restricționa sau limita ajutor oferit, Ucraina va fi pusă în situația în care nu va mai putea continua acest efort de război.

În ciuda impresiei că s-ar putea salva dacă va opta pentru negocieri, în condițiile descrise mai sus, consider că și dacă ostilitățile se opresc pentru moment, Federația Rusă își va continua asaltul.

Încurajată de oprirea ajutorului, sau limitarea sa, cu precizarea că acela va fi și momentul în care China va decide să ofere ajutor Rusiei, dacă nu ar fi făcut-o până la acel moment.

De asemenea, orice implicare a Chinei, în oricare moment, în care aceasta decide să ofere ajutor militar Rusiei ar conduce către situații destul de periculoase și ar intra pe un tărâm necunoscut.

Așa cum menționam la începutul acestui articol, limitele acestui exercițiu sunt evidente pentru că nu iau în considerare, sau o fac marginal, elemente precum sancțiunile internaționale, capacitățile nucleare ale Federației Ruse care la rândul lor oferă incertitudine, intervențiile actorilor internaționali ce s-au poziționat indecis până acum, sau alte situații neprevăzute.

Putem totuși sustrage câteva informații pentru a ne face o idee generală, atât cât se poate, despre direcțiile în care acest război s-ar putea desfășura în continuare.