Încă de la sfârșitul lunii Martie, pe 27, după evidenta înfrângere în lupta pentru Kiev, era din ce în ce mai clar că efectele acesteia vor fi în direcția unui „Plan A” eșuat pentru Putin și că datele problemei s-au schimbat, însă acceptarea acestei stări de fapt a durat mai bine de 7 luni.

Totuși, Vladimir Putin a continuat cu direcțiile secundare, neînțelegând, de fapt, că dacă Ucraina nu pică în 48-72 de ore, așa-zisa „Operațiune Specială” este un plan eșuat.

„Cele două republici separatiste din Donbas par să se pregătească de un „referendum” pentru a se alătura Federației Ruse.

Dacă se întâmplă asta, potențiale lupte pentru a recupera teritoriile pierdute atât acum, cât și în 2014, vor fi percepute ca lupte pentru „teritoriul” Fed. Ruse, astfel încât ar deveni un război „defensiv” în ochii conducerii de la Kremlin.

Diferența dintre ,,operațiunea specială”, care este o acțiune eminamente ofensivă (preventivă/preemptive strike) atât pentru populația profund îndoctrinată a Rusiei, cât și pentru Putin, și una de ,,apărare/defensivă” așa cum ar deveni odată cu această anexare de facto ale acestor teritorii ar putea produce efecte multiple:

1. Putin va putea folosi acest moment pentru a încerca o mobilizare parțială, dacă nu totală;

2. Putin cu siguranță va folosi noul lor statut în eventuale negocieri de pace pentru a le exclude din aceasta din start;

3. Putin va putea declara un nou ,,Mare Război Patriotic”;

4. Va transforma retorica și va înlocui „operațiunea specială” cu „războiul”.

Așadar, un scenariu pentru mobilizarea parțială, sau generală, aveam în fața noastră, însă condițiile nu erau încă atinse, iar câteva dintre acestea erau:

• înfrângere la nivel tactic (dar care să fie percepută o umilință), sau/și strategic
• susținerea clară a Occidentului prin asistență militară, financiară și economică;
• strângerea „lațului” în jurul lui Putin, prin înmulțirea vociferărilor publice și incepția sentimentului de „escaladare sau moarte”.

În aprilie aveam totuși prima „teoretizare” a fascismului planificat pentru Ucraina și schimbarea discursului public.

Alexander Kramarenko dădea startul la ceea ce anticipam referitor la o viitoare schimbare de retorică rusească și o transformare din „operațiune specială” în război și un nou ,,Mare război patriotic”.

Să citim un fragment din începutul delirului:

„Indiferent de planurile și intențiile inițiale ale părții ruse, conflictul actual se dezvoltă dintr-o operațiune specială în Ucraina, în ceva existențial atât pentru Rusia, cât și pentru Occidentul istoric.

Acesta din urmă nu ascunde faptul că a decis să ne dea o lovitură „finală și decisivă”: acest lucru este indicat de reacția la acțiunile noastre în Ucraina, dar și de nedorința de a soluționa problema pașnic, fie prin implementarea Minsk- 2 sau prin proiectul documentelor rusești din 15 decembrie de anul trecut.

Caracterul decisiv al ostilităților și măsurilor de sancțiuni ale Occidentului ne trimite la Marele Război Patriotic, la „incompletitudinea” acestuia în ceea ce privește amenințarea nazismului/neonazismului, care este reabilitat în Occident la 3-4 generații după Marea Victorie (chiar, nu ne vor ierta niciodată?) prin glorificarea naziștilor și a complicilor lor din țările baltice și rezoluțiile Parlamentului European.”

Davai ceas, davai palton – la nivel academic și un mare „Oh, Djadja!” pentru viitorul Rusiei în lume. (scris pe 12 aprilie 2022)”

Primul eveniment de umilință tactică și strategică vine două zile mai târziu prin distrugerea Crucișătorului Moskva, majorul impediment ce stătea în calea asigurării unui echilibru aerian în zona Odesa/Cherson/Crimeea.

Situația în care Rusia ar fi încercat un desant în acea zonă ar fi fost o utopie, fiind una dintre cele mai grele de executat manevre militare posibile (și totuși, Aliații au făcut-o în Normandia, cu condițiile specifice și pierderile înregistrate, desigur).

„Operațiunea Specială” merge totuși mai departe după cest eveniment, deși semnalele unui eșec devin din ce în ce mai stringente și apăsătoare, însă, deja legendarele, lipsă de comunicare și absența unei veridicități a informațiilor ce sunt transmise de jos în sus (de la sovietici, până în prezent) își arătau colții – ca o gură de aer proaspăt pentru trupele ucrainene și care au oferit timpul necesar pentru ca ajutoarele să ajungă în Ucraina.

Astfel încât, golurile pe care BTG-urile rusești le sufereau din cauza numeroaselor ofensive mai mult sau mai puțin de succes (chiar și așa, cu pierderi umane și de tehnică enorme), au fost „umplute” cu diverși mercenari sau oameni ridicați cu forța de pe străzile orașelor din Donbas, în ciuda apelurilor repetate din partea „bloggerilor militari”, sau a „vedetelor” primei invazii din Crimeea, precum Igor Gîrkin/Igor Strelkov.

„Avem primii 10 mercenari libieni picați pe câmpul de bătălie din Ucraina, la Popasna. Ei fuseseră recrutați de către fostul Grup Wagner (acum Liga). Până acum, doar sirieni.

Sigur, Haftar nu a fost la Moscova în luna Martie. Doar a negat!

Momentan aceste recrutări nu sunt de mare efect și nici n-aveau cum, pentru că scopul lor era să îngroașe rândurile forțelor ruse.

Ceea ce scriam după prima săptămână a invaziei referitor la mobilizare, măcar parțială, pare că se va adeveri, fiind înregistrate deja multiple apeluri pentru așa ceva din partea surselor vocale de propagandă ale lui Putin.

Experți militari susțin că în logica războiului, forța invadatoare trebuie sa depășească numeric forțele aflate în defensivă, altfel acțiunea este sortită eșecului.

Vom vedea în următoarele săptămâni totuși dacă va fi cazul, pentru că va fi cu siguranță în funcție de permanenta schimbare și fluiditate a realității din teren, deși există un curent optimist că Ucraina va rezista și în fața acestei etape, or asta ar fi clar un motiv pentru mobilizare.

Cinste lor, eroilor! (21 aprilie 2022)”

Nu durează mult până când în spațiul public occidental apare ideea că Rusia se îndreaptă către o catastrofă, iar scenariul anexărilor și ulterior cel al mobilizării să prindă formă.

„Din ce în ce mai multe voci credibile occidentale susțin că va fi o posibilă mobilizare generală a Rusiei în viitor după ce retorica din spațiul public de la Moscova s-a schimbat de la „operațiune specială” în război la scară largă.

Eu am considerat că a 2-a fază a acestui război va începe abia atunci când, și evident dacă, se va întâmpla asta, până acum fiind doar o repoziționare și o încercare de adaptare la realitatea operațională din teren din cadrul primei faze.

Nu am considerat și nu consider relevant, cel puțin pentru moment, scenariul Transnistria pentru că frontul de sud este în acest moment unul complicat pentru ruși, iar ucrainenii par a fi consolidați bine și chiar în măsura de a înregistra succese, astfel încât nu văd, în afara unei încercări de a distrage atenția forțelor ucrainene, ce ar putea face trupele transnistriene și ruse în acea situație.

O să dureze până ajunge acel pachet de 20 de miliarde al SUA pentru Ucraina, dar va ajunge, or abia atunci vom avea niște surprize plăcute. Cred că Rusia a pierdut deja, cu tot cu o potențială mobilizare generală însă nu vreau să mă antepronunț (ideea că nu știm ce va fi rămâne valabilă).

Ucraina va învinge! (29 aprilie 2022)”

Frica de mobilizare oficială îi obliga pe ruși să prefere în continuare o conscripție mascată, prin voluntari, kontraktniki, chiar și printre diverși cetățeni cu probleme penale și/sau mintale.

„Deși purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că zvonurile referitoare la o mobilizare generală sunt „prostii”, agenții ale statului rus au inundat site-urile de joburi cu anunțuri cu locuri de muncă pentru „experți în mobilizare”.

Tot ce este posibil, nu putem să „ghicim” dacă sau când s-ar întâmpla o mobilizare generală. Însă, așa cum am mai scris, are clar sens, altfel este un război pe care nu-l vor mai putea susține în curând dacă este să dăm crezare cifrelor dezastruoase ale pierderilor ruse de pe front. (5 mai 2022)”

Rusia continua cu același plan falimentar și încerca să distragă atenția prin diferite potențiale „probleme„ pe care considera că le poate ridica, cel puțin pentru urechile europenilor mai puțin familiarizați cu vociferarea virulentă a Moscovei referitoare la noi teatre de război, sau atacuri nucleare.

Serviciile de Intelligence americane rămân totuși pragmatice și își vor menține tactica de a oferi în spațiul public cele mai probabile scenarii viitoare.

„Avril Haines, Director of National Intelligence prezintă câteva puncte interesante:

* Declararea unei stări de urgență pentru a susține efortul de război este probabilă (aici putem include și o mobilizare parțială);

* Putin va continua acest război chiar dacă reține zona Donbas;

* Va încerca să ducă războiul până în Transnistria;

* Va folosi armele nucleare doar în cazul unui pericol existențial. (10 mai 2022)”

Deși nu am putut intui în mod real (cine ar fi putut?) de ce Kremlinul a ținut cartea „referendumului” până în acel moment, un posibil răspuns ar fi pentru că s-a vrut ca aceste teritorii să fie alipite la Federația Rusă abia după ce ar fi fost complet capturate din punct de vedere teritorial și consolidate defensiv (plus refuzul de a înțelege eșecul pe care „Operațiunea Specială” îl înregistra). În momentul vorbirii ele au fost alipite pentru a se putea implementa din punct de vedere legal legea marțială, mobilizarea și/sau starea de război, pentru a conferi puteri sporite „legale” pentru conducerea de la Kremlin, dar și pentru a nu le pierde complet. Realitatea este că rușii oricum au făcut ce au vrut în aceste regiuni ocupate, însă birocrația sovietică o cerea.

„Trompetele Kremlinului împing de câteva zile scenariul în care Chersonul va cere să fie alipit Federației Rusă, devenind teritoriu ilegitim rusesc, dar pe care statul rus l-ar considera ca fiind „homeland”.

Astfel, ucrainenii ar ataca ceea ce Putin va considera ca fiind teritoriu rusesc.

Situația potențială de mai sus ar putea determina, așa cum explicam în trecut, la o mobilizare măcar parțială. Mai sunt desigur și alte posibilități precum declararea unei stări de război trecând de la operațiune specială la război la scară largă, stare de urgență limitată la oblasturile limitrofe ș.a.

Personal, nu am avansat data de 9 mai ca fiind una în care ar declara o mobilizare. Nu am crezut că se va folosi de eveniment pentru a face asta pentru că nu părea că până în acel moment climatul să fi fost de așa natură încât populația să nu răspundă negativ la o astfel de veste.

Cred în continuare că fără o mobilizare parțială, Rusia nu poate susține acest război, dacă este să ne luăm după toate informațiile scurse din ,,fog of war”. Par că fac ceva similar prin încercări de recrutare folosind siteuri pentru „kontraktniki”, pe scurt ceea ce se vrea a fi un soldat sub contract, profesionist.

Situația este delicată în cazul recruților și nu ar adauga decât carne de tun, ceea ce cred că la un moment dat vor face, însă în prezent se mulțumesc și se căznesc să atragă numere astfel pentru a reîmprospăta forțele aflate în Ucraina.

Cert este că așa cum putem ,,vedea” în acest moment, situația nu este tocmai una bună pentru forțele ruse. Șansele ca Rusia să mai obțină ceva avantajos pe cale militară scad cu fiecare zi trecută.

Ucraina va învinge! (12 mai 2022)”

Situația din teren și presiunile internaționale i-au determinat să abandoneze inclusiv ideea că zonele ar putea fi tratate ca fiind „homeland” și potențiale motive pentru apărare nucleară doctrinară.

Chiar dacă nu ne putem da seama complet care sunt cauzele pentru care Rusia a continuat planul inițial (alterat și rearanjat de mai multe ori, atât din punct de vedere al obiectivelor declarate, cât și al discursului), cert este că a creat posibilitatea ca Ucraina să se întărească, să primească ajutoarele vitale pentru supraviețuirea sa, și ulterior, pentru a deține inițiativa și pentru a declanșa contraofensiva.

Câteva motive pentru eșec au fost deja enumerate de mai mulți experți: doctrina nepotrivită pentru război clasic, implicarea politicului în strategia militară, lipsa de experiență și competență a conducerii militare, tehnica militară și forma de organizare a trupelor ș.a. Cert este că vom avea o imagine completă abia după ce se va fi terminat acest război.

„S-ar părea că Putin cheamă rezerviști cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani (cu experiență), totul în mod ,,neoficial”. Nesustenabil. Cel puțin nu în modul în care par că pierd personal militar în prezent.

Sigur, va trage de timp cât va putea pentru că o mobilizare oficială este periculoasă pentru puterea sa, dar altfel situația în care se află armata rusă pe fronturile în care este prezentă indică cel puțin o inabilitate viitoare de a reține măcar ce au reușit să cucerească până acum.

Este extraordinar de curios de aflat rațiunea celor care tremură la ideea unei înfrângeri aplicate Rusiei. Dar cea reală, nu bazată pe deliruri de grandoare trecută sau cinism cutremurător.

O Fed. Rusă destabilizată ar reprezenta într-adevăr o problemă, dar forma actuală în care împarte invitații cu atacuri nucleare și R.s.v.p. aproape zilnic, nu poate continua.

Appeasement și proiecte fantasmagorice prin care se implementează Europa în ,,7″ viteze, prin care unii sunt mai europeni ca alții nu mai au ce căuta.

Încrederea se câștigă greu și se pierde extrem de ușor.

Ucraina va învinge! (16 mai 2022)”

Edward Luttwak se exprimă în favoarea apariției unui potențial scenariu de mobilizare (în cazul în care Putin nu își dorește o înfrângere completă), chiar dacă distinsul geo-economist și teoretician a greșit de la începutul invaziei, susținând până de curând plebiscite pentru tranșarea, odată pentru totdeauna, așa-zisei probleme teritoriale dintre Federația Rusă și Ucraina.

„Într-adevăr mai are doar două opțiuni care nu-l ajută foarte tare: mobilizare sau retragere completă.

Chiar și în condiții ideale, mobilizarea doar va prelungi un război deosebit de sângeros și nu cred, cu datele pe care le avem la dispoziție, cu lend-lease (care va trece în ciuda eforturilor lui Rand Paul) + moralul ridicat al forțelor armate ucrainene și cu sancțiunile impuse, că ar rezolva mare lucru. În condiții ideale.

Dacă este să luăm în calcul disensiunile pe care le-ar crea un astfel de ordin, sau faptul că durează destul de mult să pui la punct acești noi combatanți, chiar și rezerviști cu experiență, plus multiple alte potențiale probleme ce pot apărea, șansele ca o mobilizare să mai facă vreo diferență scad pe zi ce trece.

Așadar pare blocat între două punți. Sigur, mai sunt și alte opțiuni la care nu ne-am gândit, așa că trebuie să avem răbdare.

Orice s-ar întâmpla, occidentul trebuie să-și continue susținerea acordată Ucrainei.

Este un război pe care Rusia l-a început și pe care Ucraina trebuie să-l termine.

Ucraina va învinge! (17 mai 2022)”

Multiple înfrângeri mai târziu și o lună jumate de dezastru operațional în care au încercat să distrugă moralul ucrainean prin lovituri aplicate civililor și structurilor civile și determinarea vestului prin șantajul aplicat referitor la energie, apare un moment de realizare ezitant, însă condițiile nu erau nici atunci împlinite.

Guvernul rus a elaborat un proiect de lege prin care să permită reactivarea capacităților de mobilizare și stabilirea unei economii de război.

„Din păcate, ceea ce intuiam că se va întâmpla, cu încrederea că armata ucraineană va produce pierderile de personal necesare pentru așa ceva, dar și cu asumarea că „operațiunea specială” va deveni cu timpul nesustenabilă din acest punct de vedere, pare că se va adeveri.

Este de urmărit ce se va întâmpla din acel punct înainte, fiind din punctul meu de vedere cea de-a doua etapă a acestui război.

Va reuși Putin să declare mobilizare fără să creeze o stare de război civil în interiorul Rusiei? Are susținerea necesară pentru așa ceva? Și dacă trece proiectul de lege și este aprobat, va folosi dictatorul de la Moscova aceste puteri „speciale” sporite? (1 iulie 2022)”

Așa cum s-a prezentat pentru moment, campania de mobilizare este un dezastru și, deși au reușit să strângă un număr destul de mare de mobilizați (cifrele variză), un număr și mai mare de bărbați ce s-ar fi calificat pentru mobilizare au fugit din țară. Pentru restul întrebărilor, răbdarea este necesară.

Bazele pentru scenariul mobilizării fuseseră totuși create din punct de vedere legal, chiar dacă ezitarea și frica de necunoscut referitoare la posibilele efecte dezlănțuite și la potențialul răspuns al populației vis-a-vis de acesta erau în prim plan pentru dictatorul de la Kremlin.

Cedarea a venit însă după ce Ucraina a recapturat un teritoriu imens la începutul lunii Septembrie, forțând în unele cazuri o retragere dezorganizată a trupelor rusești, în altele una ordonată, dar și anihilarea unui număr impresionant de invadatori (conform informațiilor apărute). Așadar, se pare că o ultimă umilință situațională și-a făcut apariția: pierderea inițiativei, trecerea în majoritatea fronturilor la o postură defensivă, lovituri încasate în oblasturile limitrofe. Toate fiind motive pentru disensiuni puternice, coroborate cu crahul economic prin care trece Rusia, izolare la nivel internațional și cu mulți alți factori.

„Majoritatea canalelor rusești de Telegram cer mobilizare generală, lege marțială și economie de război în Rusia, ceea ce mă face pe mine să cred că armata rusă nu doar a pierdut inițiativa, dar suferă pierderi serioase la nivel tactic, pierderi ce vor fi raportate probabil destul de curând intr-unele la nivel strategic.

Încă din martie am observat, din informațiile disponibile, că fără o mobilizare măcar parțială forța de invazie este insuficientă. Acum, în septembrie, o astfel de manevră este mult, mult, mult prea tardivă pentru ca rușii să mai salveze ceva.

Sunt vești îmbucurătoare ce vin dinspre două direcții – Kherson și Harkiv. S-ar părea că armata ucraineană înregistrează victorii.

Rușii vor încerca să tragă cât mai mult de acest război, iar ucrainenii să-l câștige cât mai repede. (7 Septembrie 2022)”

Leonid Slutsky, liderul Partidului Democrat Liberal din Rusia și un om ce ar fi trebuit să fie moderat dacă este să ne gândim la definiția democrației liberale, declara pe 13 Septembrie că „O completare a forțelor armate angrenate în Ucraina prin mobilizare generală nu ar trebui să inspire frică rușilor.”, iar pe 20 Septembrie declara, după adoptarea unor amendamente ce au inclus Mobilizarea, Legea Marțială și Starea de Război în Codul Penal din Rusia și după anunțul referitor la organizarea referendumurilor de alipire la Rusia în perioada 23-27 Septembrie:

„Mobilizarea este oportună și necesară.”

Cu toate acestea, așa cum am argumentat în ultima perioadă, mobilizarea ridică foarte multe semne de întrebare și, din punctul meu de vedere, este doar o potențială unealtă pentru a trage de timp, deși nu putem stabili cu exactitate ce consecințe poate declanșa în timp.

Ceea ce este mai importantă în acest moment al războiului este anexarea teritoriilor ocupate.

Dacă este să urmăm firul logic pe care l-am exprimat referitor la opțiunile pe care Rusia consideră că le are odată ce anexează aceste teritorii, atunci putem înțelege de ce Președintele SUA a răspuns la întrebarea interlocuitorului său într-un interviu prin care se aducea aminte despre o posibilă folosire a armamentului nuclear prin: „Nu o face. Nu o face. Nu o face.” – aproape ca o premoniție.

Totuși, președintele Rusiei s-a exprimat deja în acest sens, în ciuda faptului că trompetele de la Moscova s-au jucat cu astfel de scenarii după bunul plac, negăsind un motiv real pentru a folosi lovituri nucleare, nici din punct de vedere militar, nici politic.

Așadar, din această comunicare putem deduce că Putin a declarat că aceste teritorii nu aparțin Federației Ruse, astfel încât nu există motiv pentru a apela la doctrina nucleară. Practic recunoaște că această invazie nu este o așa-zisă „Operațiune Specială”, ci o invazie ilegală cu scopuri strict imperialiste.

Occidentul a răspuns cu și mai multă convingere în fața acestor acte ilegale, unele livrări au fost grăbite și avansate, altele noi au fost deja anunțate și se pare că nu se vor opri. Anexările nu vor conta pentru forțele ucrainene în niciun fel și este de bun simț să considerăm, așa cum au și exprimat prin ministrul afacerilor externe, Dmytro Kuleba, că își vor continua eliberarea teritorială de sub jugul rusesc.

Așadar, ceea ce democrațiile trebuie să facă în această perioadă scurtă este să ofere ceea ce nu au oferit până acum ori deloc, ori insuficient: tancuri, blindate, sisteme de apărare anti-rachetă și anti-aeriană și altele (nu sunt totuși în măsură să stabilesc eu ce este necesar la nivel strategic pentru a înfrânge invazia ilegală).

Ceea ce au dovedit până în prezent este că de fiecare dată când sunt în pierdere, vor apela la amenințări și măsuri ce par să escaladeze conflictul.