Reprogramarea proiectului Timișoara Capitala Europeană a Culturii în anul 2023

0
154

Parlamentul European a votat în sesiune acordul provizoriu obținut cu Consiliul UE cu privire la propunerea Comisiei Europene de a aduce o serie de modificări în derularea viitoarelor Capitale Europene ale Culturii. Timișoara este unul din orașele vizate de această propunere legislativă, titlul său de Capitală Europeană a Culturii urmând să fie amânat pentru 2023. 

Pe fundalul restricțiilor și incertitudinilor impuse de pandemie, pregătirile aferente din toate țările care ar fi urmat să găzduiască inițiativa în 2021 nu s-au putut derula în condiții optime. Aspectele legate de finanțare, noile norme de siguranță, la care se adaugă restricțiile de călătorie din toată lumea și, implicit, diminuarea activităților turistice au fost câteva dintre cauzele ce au condus la această decizie.

Votul din Consiliul UE se va încheia în 22 decembrie 2020, marcând astfel finalizarea procesului legislativ.

„Viitorul proiectului Timișoara Capitala europeană a Culturii este la câteva zile distanță. Este un proiect important pe care l-am tratat cu toată responsabilitatea. Ieri a avut loc votul în Parlamentul European și așteptăm decizia finală a Consiliului UE pentru a putea confirma că anul 2023 va fi anul în care România, împreună cu alte 2 state membre, vor sărbători prin cultură. A fost un parcurs care a durat mai bine de 6 luni, dar care am convingerea că va aduce o mai bună implementare a acțiunii europene’’, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Inițiativa „Capitalele Europene ale Culturii” a fost lansată în 1985 și a devenit în prezent una dintre cele mai prestigioase inițiative culturale europene. Orașele sunt selectate pe baza unui program cultural care trebuie să aibă o dimensiune europeană accentuată, să stimuleze participarea și implicarea activă a locuitorilor, comunităților și părților interesate din oraș și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a orașului și a regiunii înconjurătoare.

Deținerea titlului de „Capitală Europeană a Culturii” este și o ocazie excelentă pentru orașe de a-și schimba imaginea, de a deveni cunoscute în lume, de a promova turismul sustenabil și de a-și regândi dezvoltarea prin cultură. Deținerea titlului are efecte pe termen lung nu doar din punct de vedere cultural, ci și din punct de vedere socio-economic atât pentru oraș, cât și pentru regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here