Ghidul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost modificat

AFM va începe decontarea cheltuielilor eligibile

0
165
RECLAMĂnormedia.ro

MMAP a emis Ordinul pentru modificarea ghidului de finanțare al Programului Casa Verde Fotovoltaice. Noile modificări evită blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validați în program.

”Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte bună, implementată însă cu deficiențe majore, la nivelul anului 2019. La preluarea mandatului am găsit acest program într-un blocaj total. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar cca 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Ghidul inițial a fost gândit atât de restrictiv și limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Așadar, am decis modificarea ghidului de finanțare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii. Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor și transmiterea cererilor de decontare și îi invităm pe toți beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial prevede următoarele modificări principale:

  • Prelungirea termenului în care trebuie implementat proiectul cu 4 luni (de la 8 la 12 luni); În contextul pandemiei apărute la nivel mondial, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar și a posibilelor întârzieri în procedurile specifice obținerii Avizelor tehnice de racordare și altor documente necesare, s-a constatat faptul că termenul de 8 luni pentru implementarea proiectelor ar putea fi insuficient, astfel încât considerăm oportună prelungirea acestuia cu 4 luni, respectiv termenul de implementare să fie de 12 luni.
  • Reglementarea modului de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validați, în baza opțiunii exprimate a beneficiarilor și permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanțare și aprobate de AFM;
  • În condițiile în care tehnologia din domeniul energetic evoluează într-un ritm accelerat, fiind dezvoltate echipamente care oferă soluții inteligente prin înglobarea funcțiilor mai multor echipamente, a fost stabilită flexibilizarea ghidului prin introducerea unor prevederi care să permită acceptarea sistemelor de panouri fovotoltaice care îndeplinesc condițiile prevăzute de Program în ceea ce privește producerea energiei și colectarea datelor privind cantitatea produsă cu un minim de componente;
  • Potrivit noilor prevederi, este permisă modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietății, indiferent de loc (dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe altă clădire, dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe teren, etc).
  • Cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul email-ului/aplicației informatice. Considerăm necesară sporirea digitalizării procedurilor specifice și transmiterea documentațiilor exclusiv online, beneficiarii și instalatorii validați având obligația de păstrare/arhivare a documentelor pe perioada de valabilitate a contractelor încheiate cu AFM.

 

RECLAMĂnormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here