Planului Național de Redresare și Reziliență actualizat a fost adoptat

0
140
RECLAMĂnormedia.ro

Planul Național de Redresare și Reziliență propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost adoptat de Guvernul României, în a doua lectură, odată cu Memorandumul care mandatează acest minister pentru a desfășura negocierile pe document cu Comisia Europeană.

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat: „Avem un document închegat pe care vom continua discuțiile cu Comisia Europeană pentru a avea, la finalul negocierilor, cea mai bună formulă reforme – investiții – finanțări pentru România”.

Propunerea de PNRR a României vizează reforme care să producă schimbări structurale, precum: reforma sistemului de pensii, reforme fiscale, reforma funcției publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat și introducerea venitului minim de incluziune.

Mecanismul structurează intervențiile pe cei șase piloni ai Mecanismului de Redresare și reziliență al UE, astfel:

  • Tranziția verde.
  • Transformarea digitală.
  • Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice.
  • Coeziune socială și teritorială.
  • Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională, în scopul, printre altele, al creșterii nivelului de pregătire pentru situații de criză și a capacității de reacție la criză.
  • Politici pentru generația următoare, copii și tineret, cum ar fi educația și competențele.

Documentul integral – Planul Național de Redresare și Reziliență – poate fi consultat aici.

 

RECLAMĂnormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here