Memorandum pentru a prelungi aplicarea ratei de cofinanțare de 100%

0
104
RECLAMĂevomag.ro

Guvernul României a aprobat, în ședința de Guvern, la propunerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, memorandumul pentru semnarea proiectului de scrisoare comună pentru extinderea prevederii excepționale din Regulamentul (UE) 2020/558 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1301/2013 și (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește măsuri specifice de asigurare a unei flexibilități excepționale pentru utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene ca reacție la epidemia de COVID-19 (Regulamentul CRII plus) referitoare la aplicarea ratei de cofinanțare de 100%. 

Astfel, va fi asigurată aplicarea unei rate de cofinanțare de 100% a UE pentru programele operaționale în anul contabil 2020-2021, permițând statelor membre să beneficieze de finanțare integrală a UE pentru măsurile legate de criză,  pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capacitate Administrativă, Programul Operațional Asistență Tehnică, Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate și pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria.

Beneficiul obținut prin aplicarea ratei de cofinanțare de 100% pentru cererile de plată depuse la Comisia Europeană până la începutul lunii iunie a.c. este de circa 400 milioane euro. În acest context, se estimează continuarea impactului pozitiv până la 30 iunie 2022.

Mai multe state membre (Slovacia, Polonia, Cehia, Ungaria, Croația, Italia, Spania și România) și-au exprimat interesul de a extinde prevederea excepțională din Regulamentul CRII plus referitoare la aplicarea ratei de cofinanțare de 100% și pentru următorii ani fiscali (după data de 1 iulie 2021).

RECLAMĂcartepedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here